ICCJ. Decizia nr. 5550/2004. Civil
| Comentarii |
|
B.F.N. a chemat în judecată pe pârâții M.C., S.T. și Comisia județeană Bacău pentru aplicarea Legii nr. 18/991 solicitând să se constate nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 5989 din 8 septembrie 1999, emis în favoarea lui M.C., pentru terenul în suprafață de 1543 mp din tarlaua 83 și anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cei doi pârâți, cu privire la terenul în suprafață de 1240 mp.
Reclamanta a arătat în motivarea acțiunii că în mod greșit i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pârâtului M.C. pe terenul pe care-l cumpărase ea în anul 1982 de la C.M. și pe care se găsea o casă construită din paiantă.
Prin sentința civilă nr. 1909 din 10 martie 2000 a Judecătoriei Bacău a fost respinsă ca nefondată acțiunea celei în cauză, ca și cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.T., ca lipsită de interes.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, situat în Bacău, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/991 construcția fusese demolată, iar terenul intrase în proprietatea statului conform art. 30 și art. 32 din Legea nr. 58/974. El se regăsește în titlul de proprietate nr. 589 din 8 septembrie 1992 emis pe numele pârâtului M.C., care a vândut o parcelă însemnată din acest teren celui pârât, și intervenient în cauză, neexistând motive de anulare a acestei înstrăinări. S-a avut în vedere și că prin decizia nr. 1845 din 24 iunie 2000 a C.S.J., secția civilă, s-a dispus anularea ordinului nr. 242 din 18 septembrie 1996 prin care s-a atribuit suprafața de 1000 mp din același teren reclamantei ca nelegal, întrucât cea în cauză nu beneficia de prevederile art. 36 alin. (3) din Legii nr. 18/991 .
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1980 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Bacău, secția civilă, pentru considerentele avute în vedere și de instanța de fond.
împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce a fost respins prin decizia nr. 379 din 6 aprilie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.
împotriva acestei decizii, dată în recurs, F.B.N. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 1140 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, a fost admisă contestația în anulare, dispunându-se anularea deciziei și admiterea recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 1980 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Bacău, secția civilă, ce a fost modificată în totalitate, astfel fiind admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței, cu consecința admiterii acțiunii. S-a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 5989 din 8 septembrie 1992 emis pe numele pârâtului M.C. cu privire la terenul în litigiu în suprafață de 1543 mp. S-a dispus apoi anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 17791 din 24 august 1994 autentificat la notariatul Județean Bacău încheiat între M.C. în calitate de vânzător și S.T. în calitate de cumpărător, cu privire la terenul în suprafață de 1246 mp, teren arabil intravilan sola 83, situat în Bacău. A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.T.
în motivarea soluției de admitere a contestației în anulare s-a reținut că sunt întrunite cerințele art. 318 C. proc. civ, întrucât instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze toate motivele de casare. Acestea au fost structurate pe trei critici de netemeinicie și nelegalitate, însă instanța a respins recursul ca nefondat având în vedere exclusiv decizia Curții Supreme de Justiție, în raport de care a apreciat că nu mai este cazul să fie supus analizei fiecare motiv de recurs.
Considerând că această ultimă hotărâre, dată în soluționarea contestației în anulare a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, totodată fiind și netemeinică, prin recursul în anulare de față, promovat în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ, în vigoare la data investirii instanței, Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat casarea acestei decizii și menținerea hotărârii pronunțate în recurs.
Se susține că nu sunt întrunite în speță cerințele art. 318 C. proc. civ, în prezența cărora poate fi admisă contestația în anulare, întrucât nici contestatoarea nu invocă greșeli grave în soluționarea cauzei, care intră sub incidența tezei I din textul citat, toate susținerile fiind practic critici de fond aduse hotărârii, ce pot fi invocate numai prin căile ordinare de atac. De asemenea nu subzistă nici teza II a textului invocat, pentru că recursul declarat de contestatori este nesistematizat, făcându-se numai o expunere a situației de fapt, fără a fi întemeiat pe motivele de casare prev. de art. 304 C. proc. civ. Ca atare nu se poate susține cu temei că instanța a omis să examineze vreunul din motivele de recurs.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 318 C. proc. civ hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prima ipoteză are în vedere erori materiale evidente, esențiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale extraordinară de atac neputând fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale.
Ori, în speță nici nu se invocă astfel de greșeli materiale, avute în vedere de textul redat, ci dimpotrivă contestatoarea susținând că hotărârea este rezultatul unor greșeli ce țin de esența dreptului de proprietate, deoarece singura persoană îndreptățită la restituire era deținătoarea construcțiilor. Iată, cum cea în cauză invocă chestiuni de fond, de apreciere a probelor și aplicarea unor dispoziții legale. Ori, acestea nu pot fi încadrate în așa numitele greșeli materiale, care pot fi remediate pe calea contestației în anulare.
Nici teza a II a textului redat nu este incidentă în cauză, pentru că art. 318 C. proc. civ are în vedere numai omisiunea de a examina unul ori mai multe din motivele de casare invocate, iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de recurent.
Dar, recursul în discuție nu numai că nu este sistematizat, cuprinzând numai o expunere a situației de fapt, cu accentuarea îndreptățirii reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, dar el nu este întemeiat pe motivele de casare prev. de art. 304 C. proc. civ, nu este motivat în drept, astfel că nu se poate pretinde că instanța a omis să cerceteze vreunul dintre motive. Din hotărârea atacată, rezultă că instanța de recurs a sistematizat criticile formulate și le-a analizat în ansamblu, fiind în drept să răspundă printr-un considerent comun și primordial.
Prin urmare, nu sunt realizate în speță cerințele art. 318 C. proc. civ, astfel că numai prin încălcarea esențială a legii a fost admisă contestația în anulare.
Așa fiind, recursul în anulare a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5456/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5557/2004. Civil → |
|---|
