ICCJ. Decizia nr. 5583/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5583
Dosar nr. 9839/2004
Şedinţa publică din 24 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2003 reclamantul R.D.V. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea din Piteşti pentru a fi obligată să emită o decizie motivată privind notificarea ce i-a înaintat-o prin care solicită restituirea în natură a suprafeţei de teren de 60 mp situată în municipiul Piteşti. A mai solicitat ca în caz de refuz pârâta să fie obligată la daune cominatorii în cuantum de 150.000 lei pe fiecare zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost proprietarul unui imobil (construcţie şi teren în suprafaţă de 460 mp) ce a fost situat în municipiul Piteşti. În anul 1988, ca urmare a unui decret de expropriere, construcţia a fost demolată, iar terenul a fost dat în administrarea Universităţii din Piteşti. În temeiul Legii nr. 18/1991, autoritatea locală i-a recunoscut dreptul de proprietate în limita dreptului pretins fiind pus în posesie cu alte loturi de teren însumând 400 mp, conform titlului de proprietate nr. 25839 din 29 octombrie 1993.
În temeiul Legii nr. 10/2001, prin notificare, a solicitat Universităţii Piteşti restituirea diferenţei de 60 mp de teren până la întregirea suprafeţei totale de 460 mp şi cu toate că notificarea a depus-o în luna septembrie 2001, nu a primit nici un răspuns, aceasta refuzând să emită decizie motivată privind restituirea în natură a suprafeţei de teren menţionată care este liberă.
Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 300 din 29 octombrie 2003, a respins cererea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantului este inadmisibilă în condiţiile Legii nr. 10/2001, întrucât vizează situaţia juridică a unui teren ce nu poate fi restituit în natură datorită construcţiilor existente pe el, dar pentru care s-a acordat teren de schimb în baza Legii nr. 18/1991.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 251 A din 12 februarie 2004, a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă ca în termen de 60 zile de la data comunicării prezentei decizii, să emită decizie sau dispoziţie motivată având ca obiect soluţionarea cererii de restituire în natură formulată de reclamantul R.D.V. prin notificarea din 24 septembrie 2001.
A obligat pe pârâtă la 150.000 lei pentru fiecare zi de întârziere daune cominatorii.
A obligat pe pârâtă la 1.400.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant, în primă instanţă şi în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu s-a pronunţat în limitele obiectului cererii dedusă judecăţii încălcând prevederile art. 129 C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Universitatea Piteşti, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine, astfel, că instanţa de apel a nesocotit prevederile art.22 din Legea nr. 10/2001, conform cărora „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Precizează că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire curge, fie de la data depunerii notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare.
Cum, reclamantul nu a depus actul doveditor al dreptului de proprietate cu privire la imobil, termenul de 60 de zile nu a putut fi respectat.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz" de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Din textul de lege menţionat rezultă, aşadar, obligaţia unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie sau dispoziţie motivată în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau de la data depunerii actelor doveditoare.
În speţă, notificarea reclamantului a fost înregistrată la recurentă la data de 24 septembrie 2001, iar prin petiţia înregistrată la aceasta sub nr. 10155 la data de 4 decembrie 2002 anexează actul doveditor, respectiv Decizia civilă nr. 911 din 22 iunie 1978 a Tribunalului judeţean Argeş. Recurenta este obligată (în ambele ipoteze) să emită o decizie sau dispoziţie motivată, de admitere sau de respingere a cererii.
Cum, recurenta nu s-a conformat dispoziţiei legale menţionate, refuzând să răspundă solicitării adresate pe cale de notificare, în mod just instanţa de apel a apreciat că reclamantul, persoană îndreptăţită, se poate adresa justiţiei pentru ca pârâta să fie obligată să emită un răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată, deoarece o atare obligaţie rezultă din lege.
Constatând că instanţa de fond a făcut aprecieri cu privire la situaţia juridică a terenului în litigiu, deşi aceasta nu forma obiectul litigiului, în mod just instanţa de apel a apreciat că s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi a soluţionat apelul reclamantului în limitele obiectului cererii dedusă judecăţii, respectiv obligarea pârâtei de a răspunde la notificarea formulată.
De altfel, prin Decizia nr. 273 din 16 martie 2004 depusă în recurs, pârâta s-a conformat deciziei instanţei de apel, aşa încât, recursul său apare ca lipsit de interes.
Drept urmare, pentru toate considerentele arătate, recursul se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta Universitatea din Piteşti împotriva deciziei nr. 251/A din 12 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5634/2004. Civil. Stabilire drept de... | ICCJ. Decizia nr. 5607/2004. Civil. Despagubiri. Recurs → |
|---|
