ICCJ. Decizia nr. 5607/2004. Civil. Despagubiri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5607

Dosar nr. 11615/2004

Şedinţa publică din 24 iunie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 8367 din 6 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Timişoara, a fost respinsă acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantele P.M.H. şi N.N.M. împotriva pârâţilor Consiliul local al municipiului Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş. Totodată, s-a luat act de renunţarea reclamantelor la judecată în contradictoriu cu Primăria municipiului Timişoara.

Apelul reclamantelor împotriva menţionatei sentinţe a fost respins ca tardiv, prin Decizia civilă nr. 620 din 9 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.

Împotriva acestei decizii reclamantele au declarat recurs, fără a-l motiva.

Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Art. 301 din acelaşi cod prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar art. 303 alin. (1) prevede că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Deşi recurentelor li s-a comunicat Decizia pronunţată în apel, la data de 4 mai 2004, acestea nu au formulat vreun motiv de recurs.

Aşa fiind şi cum nu a fost constatată existenţa unor motive de casare care pot fi invocate din oficiu, se impune constatarea nulităţii recursului conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de reclamantele P.M.H. şi N.N.M. împotriva deciziei nr. 620 din 9 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5607/2004. Civil. Despagubiri. Recurs