ICCJ. Decizia nr. 5601/2004. Civil. LG. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5601
Dosar nr. 7190/2004
Şedinţa publică din 14 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 450 din 27 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul – reclamant S.A. împotriva sentinţei civile nr. 754 din 31 martie 2003 pronunţată de Tribunalul Călăraşi şi a obligat pe apelantul - reclamant la 6 milioane lei cheltuieli de judecată către intimatul - intervenient S.P.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 754 din 31 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor S.P., S.M., S.N., S.D. şi S.G., s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, s-a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii S.P. şi M.T. şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii S.A., S.P., S.M., S.N., S.D. şi S.G. împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Călăraşi şi Primăria Municipiului Călăraşi, acţiune prin care se solicitase să se dispună anularea deciziei nr. 3734 din 16 decembrie 2002.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită la restituirea unui imobil va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii persoana juridică deţinătoare şi că singurul dintre reclamanţi care a trimis notificare a fost S.A.
S-a mai reţinut că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000.
Terenul a cărui restituire se solicită de către reclamanţi este acelaşi cu terenul deţinut în prezent de intervenientul S.P., căruia i-a fost atribuit prin Decizia nr. 620/1966 emisă de fostul C.A.P. Călăraşi.
Pentru aceste considerente, s-au admis excepţiile invocate şi cererea de intervenţie în nume propriu şi s-a respins ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă acţiunea reclamanţilor S.P., S.M., S.N., S.D. şi S.G. şi ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul S.A.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel apelantul - reclamant S.A. care a susţinut că Primarul Municipiului Călăraşi i-a respins în mod greşit notificarea iar instanţa a apreciat în mod greşit că sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate prin apel, Curtea de Apel a constatat că tribunalul a reţinut în mod corect faptul că terenul în discuţie nu este deţinut de persoana notificată ci de o persoană fizică, respectiv intervenientul S.P., în baza deciziei nr. 620/1966 a fostului C.A.P. S-a mai decis că şi în situaţia în care terenul ar fi aparţinut autorilor apelantului - reclamant, regimul său juridic intra sub incidenţa Legii fondului funciar şi nu sub incidenţa Legii nr. 10/2001. Faptul că Decizia nr. 620/1966 nu a fost cunoscută de apelantul - reclamant, nu înlătură efectele juridice ale acesteia, dat fiind că a intrat în circuitul civil cu mai bine de 30 de ani.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul S.A.
Fără a invoca în mod explicit vreunul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., reclamantul a arătat că hotărârea criticată este nelegală deoarece în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Se arată că terenul a fost preluat în mod abuziv de către stat iar Decizia nr. 620 din 1966 a C.A.P. Călăraşi, neavând ştampila unităţii, nu poate fi luată în considerare.
Analizând motivele invocate, Înalta Curte le va analiza în lumina dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, şi va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Autorii recurentului, S.T. şi P.S., au dobândit prin act de vânzare cumpărare, înregistrat la Grefa fostului Tribunal Popular Călăraşi la 24 decembrie 1957, suprafaţa de 1293 mp teren, loc de casă viran, situat în oraşul Călăraşi.
Din această suprafaţă de teren, 293 mp au fost atribuiţi, în urma partajului succesoral, reclamantului S.P., iar o suprafaţă de 1000 mp se află în proprietatea intervenientului S.P., fapt consfinţit prin sentinţa civilă nr. 102 din 16 ianuarie 1996 a Judecătoriei Călăraşi, definitivă prin Decizia civilă nr. 240 din 3 iunie 1996 a Tribunalului Călăraşi. Acest lucru rezultă şi din considerentele sentinţei civile nr. 4290 din 6 noiembrie 2001 a Tribunalului Călăraşi şi este menţionat chiar de reclamantul S.A. în cuprinsul cererii adresate Primăriei Municipiului Călăraşi.
Prin urmare, este evident că în cauză nu sunt operabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 deoarece unitatea notificată nu este deţinătoarea terenului solicitat. Situaţia de fapt invocată de reclamant nu poate fi analizată în contextul acestui act normativ, rămânând la aprecierea reclamanţilor posibilitatea valorificării pretenţiilor lor pe calea unor alte proceduri judiciare.
Mai arată recurentul în motivele de recurs că suprafaţa solicitată a fost preluată în mod abuziv de către stat deoarece Decizia nr. 620 din 1966 a C.A.P. Călăraşi nu este ştampilată şi, deci, nu poate fi luată în considerare ca un act legal.
Acest aspect, însă, nu prezintă nici o relevanţă pentru cauză atât timp cât, în prezent, imobilul nu mai aparţine domeniului public sau privat al statului ci domeniului proprietăţii private a unei persoane fizice.
Eventuale măsuri reparatorii în urma deposedării ar fi putut fi realizate numai în condiţiile legilor fondului funciar deoarece, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acesteia, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. Or, imobilul în litigiu a fost solicitat în temeiul legilor fondului funciar, aspect confirmat de recurentul - reclamant la termenul din 14 octombrie 2004.
Toate aceste elemente duc la concluzia că raportul juridic dedus judecăţii este , de fapt, un raport juridic între persoane fizice, ce nu poate fi analizat în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este legală şi va respinge recursul, pentru motivele invocate, ca nefondat, obligând recurentul la cheltuieli de judecată către intimatul S.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul S.A. împotriva deciziei nr. 450 din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a Civilă.
Obligă pe recurentul – reclamant S.A. să plătească intimatului – intervenient S.P. cheltuieli de judecată în cuantum de 10 milioane lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 14 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 560/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5609/2004. Civil → |
|---|
