ICCJ. Decizia nr. 5675/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1741 din 12 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Harghita a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A.M. împotriva pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita precum și cererea de chemare în garanție intentată de Ministerul Justiției împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Drept urmare, chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a fost obligată să restituie reclamantei, în locul pârâților, suma de 4.557.156 lei cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% lunar începând cu luna ianuarie 2000 - martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale calculate conform O.G. nr. 9/2000 de la data reținerii lunare a sumei și până la data plății integrale a datoriei.
Totodată au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita.
în pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost angajata Tribunalului Harghita, în funcția de grefier-dactilograf, până la data de 31 martie 2001 când a fost pensionată, iar prin acțiune a solicitat restituirea sumelor reținute până la data de 29 martie 2001, cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate, în cuantum de 7% lunar din venitul brut, considerând că aceste rețineri nu au temei legal.
S-a avut în vedere că prin art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze iar actul normativ nu condiționează asistența gratuită de plata unei contribuții la asigurările de sănătate.
De abia, prin Legea nr. 118/2001 pentru aprobarea O.U.G- nr. 179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, intrată în vigoare la 30 martie 2001, s-a prevăzut că magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (Legea nr. 145/1997).
Ca atare, pentru perioada 1 ianuarie 2000 (dată la care a intrat în vigoare O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit) până la data de 30 martie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 118/2001 de aprobare a O.U.G. nr. 179/1999 ce a modificat Legea nr. 92/1992, nu a existat temei legal pentru reținerea a 7% lunar din venitul brut al reclamantei, cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate.
S-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Tribunalului Harghita cu motivarea că, în calitate de angajatori, au reținut conform Legii nr. 145/1997 privind asigurările de sănătate, procentul de 7% lunar din veniturile realizate de reclamantă.
Cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a fost considerată admisibilă întrucât reclamanta, în calitate de angajată cu un contract de muncă pe durată nedeterminată, a depus la chemata în garanție cererea de înscriere ca asigurat iar sumele reținute din salariul acesteia au fost virate C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Așa fiind, acțiunea reclamantei a fost admisă și totodată a fost admisă și cererea de chemare în garanție.
Recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiției și chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva hotărârii tribunalului au fost respinse prin decizia nr. 128/R din 18 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, care a apreciat că s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.
La data de 20 noiembrie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 1741 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Harghita și a deciziei nr. 128/R din 18 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș susținând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
în esență, se arată că Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, prevede la art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii care au reședință în România iar în art. 6 sunt prevăzute categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției printre care nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.
Totodată, în art. 9 din Legea nr. 145/1997 sunt nominalizate persoanele care au calitatea de asigurat, fără plata contribuției la fondul asigurărilor sociale de sănătate și nici printre aceste categorii nu sunt prevăzuți magistrații și personalul auxiliar de specialitate.
De aici, rezultă că prin legea specială a asigurărilor de sănătate, magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu este scutit de plata contribuției la asigurările de sănătate astfel că în mod legal i-a fost reținut lunar reclamantei procentul de 7% din venitul brut realizat.
Recursul în anulare este fondat.
într-adevăr, prin art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze dar această gratuitate nu echivalează cu scutirea de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate care constituie o obligație distinctă.
Beneficiul gratuităților la care se referă art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se aplică numai în condițiile cuprinse în Legea nr. 145/1997 care instituie în art. 4 regula obligativității asigurării ca apoi să prevadă în art. 6 și art. 55 și categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 145/1997, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute de art. 6 și art. 55.
Cum magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu figurează printre categoriile de persoane scutite de la plata contribuției pentru asigurările de sănătate (expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 145/1997) semnifică că și aceștia au obligația de a plăti lunar contribuția de 7% din venitul lunar brut.
Din această perspectivă atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente cauzei și au pronunțat hotărâri nelegale.
în consecință, Curtea a admis recursul în anulare, conform art. 3303alin. (1) și art. 314 C. proc. civ., a casat ambele hotărâri pronunțate în cauză și în fond a respins acțiunea formulată de reclamanta A.M.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5681/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8747/2004. Civil → |
|---|
