ICCJ. Decizia nr. 5681/2004. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanta B.N.R. a chemat în judecată pe pârâtele P.A. și B.B. pentru obligarea acestora în solidar la plata sumei de 2.700.000.000 lei reprezentând investițiile făcute de B.N.R., în calitate de constructor de bună credință, la imobilul situat în Câmpina, județul Prahova.
Imobilul avea o suprafață construibilă de 245 mp și 659 mp teren aferent a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 și atribuit reclamantei spre folosință și administrare, prin decizia nr. 3924/1958 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Ploiești.
Reclamanta a arătat că banca, ca deținător legal și de bună credință a făcut îmbunătățiri la acest imobil, acum el având 858,15 mp, parter, două etaje, subsol pentru tezaur, gard împrejmuitor și grilaje la ferestre.
Pârâtele au obținut o hotărâre de restituire a imobilului (decizia civilă 400/2000 a Tribunalului Prahova) situat în Câmpina, Banca fiind obligată să restituie acest imobil, reclamantelor.
Prezenta acțiune, pentru recuperarea investițiilor reclamantei a fost determinată, se susține în acțiune, de împrejurarea că în procesul de revendicare Banca nu a formulat pretenții.
Acțiunea a fost întemeiată pe art. 997 și art. 494 C. civ. și completată ulterior și cu chemarea în judecată a SC P.P. Telega.
Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 342 din 5 iulie 2002 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele persoane fizice la plata sumei de 2.243.341.785 lei, costul investițiilor făcute la imobil și au fost acordate cheltuieli de judecată în sumă de 55.128.417 lei.
Pentru a pronunța această soluție s-au constatat dovedite pretențiile reclamantei cu martori, acte și expertiza la care pârâtele au avut un consilier și pentru care nu au formulat obiecțiuni.
S-a considerat, în conformitate cu art. 997 C. civ., că acela căruia i se face restituirea trebuie să despăgubească pe posesor chiar de rea-credință de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului sau care au crescut prețul lor. Tot astfel, s-au reținut dispozițiile art. 494 alin. (2) C. civ. care îndreptățesc proprietarul să păstreze pentru el, acele plantații și clădiri cu despăgubirea corespunzătoare, el având această obligație fără să poată cere ridicarea lor de către cel care le-a construit cu bună credință.
S-a mai reținut că pârâtele care au formulat o cerere reconvențională prin care au solicitat ca reclamanta să readucă imobilul la starea inițială de la preluare, au renunțat la aceasta pe parcursul procesului.
Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 124 din 7 noiembrie 2002 a respins ca nefondat apelul pârâtelor.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că s-a făcut o corectă aplicare a pretențiilor, în baza probelor administrate, că s-a avut în vedere nu doar declarația unui singur martor, cum se susține în critica formulată prin apel - ci s-au analizat actele speciale. Probele au demonstrat că lucrările făcute de bancă au fost de investiții și nu de simplă și obișnuită întreținere. S-a reținut corect de către instanță și actuala suprafață (mai mare) a imobilului în raport de documentele oficiale prezentate și concluziile raportului de expertiză M.I.
în recursul declarat de pârâte împotriva acestei hotărâri s-au invocat art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
în esență s-a susținut în motivarea recursului că instanța nu a observat că în justificarea lucrărilor reclamanta a prezentat numai devize nu și facturi, că a fost constructor de rea-credință, lucrările fiind făcute fără autorizație de construire, ele fiind de extindere sau modernizare. Recurentele au mai arătat că valoarea lucrărilor a fost acoperită de valoarea chiriilor percepute.
în ședința publică din 23 martie 2004 recurentele au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a lor pentru că imobilul a fost trecut în proprietatea Statului, fără titlu și ca urmare restituirea în natură se face în condițiile Legii nr. 10/2001 art. 41 pct. 3, în sensul că în cazul imobilelor deținute fără titlu, chiriașii care au făcut îmbunătățiri nu le pot pretinde decât de la stat și nu de la persoana care a dobândit proprietatea.
Cu privire la această excepție instanța constată că ea este neîntemeiată.
Imobilul a fost restituit în temeiul Decretului nr. 400 din 29 februarie 2000 anterior apariției Legii nr. 10/2001.
Pretenții între părți izvorâte din faptul restituirii în natură a imobilului urmează să se desprindă din regimul juridic aplicabil restituirii.
Ca urmare în rezolvarea prezentei acțiuni în pretenții nu se poate schimba temeiul indicat în acțiune, dreptul comun, prin simplul fapt că între timp a apărut o lege specială care aduce reguli noi proprii în materia restituirii.
Este evident că art. 49 alin. (3) este aplicabil în măsura în care s-a restituit imobilul în natură urmare aplicării acestei legi.
Cât privește natura juridică a preluării bunului de către stat, rezultă din decizia nr. 400/2000 a Tribunalului Prahova că imobilul a fost trecut abuziv prin greșita aplicare a Decretului nr. 92/1950, imobilul regăsindu-se la poziția 65 din anexa la decret, în baza căruia a trecut imobilul, este menționat și în documentul emis de Arhivele Naționale (certificatul 3835 din 16 septembrie 1998).
Ca urmare pârâtele au calitate procesuală activă, corect instanțele le-au obligat la despăgubiri.
Analizând motivele de recurs invocate se constată că acestea sunt neîntemeiate.
Instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale din codul civil aplicabile în speță.
Apărarea invocată în susținerea excepției, în sensul că pretenția reclamantei își găsește rezolvarea în alte reglementări normative nu a fost primită pentru considerentele mai sus arătate.
Instanțele au apreciat corect toate probele administrate toate probele administrate această cenzură fiind făcută printr-o analiză detaliată și de instanța de apel.
Comentariile cu privire la modul greșit de apreciere a probelor s-ar putea înscrie în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., dispoziție care însă a fost abrogată prin O.U.G. nr. 138/2000 și nu mai constituie motiv de recurs.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5557/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5675/2004. Civil → |
|---|
