ICCJ. Decizia nr. 5684/2004. Civil

Prin acțiunea înregistrată la 18 septembrie 2001, reclamanta L.G.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.P. Dej, desființarea deciziei nr. 1237/2001 și restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 548, nr. top.911, nr. serial 4, situat în Dej, rectificarea înscrierii în C.F. și intabularea dreptului său de proprietate.

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 90 din 10 aprilie 2002, a admis acțiunea, a desființat decizia nr. 1237 din 21 august 2001 a pârâtei S.P. Dej pe care a obligat-o să restituie reclamantei, în natură, imobilul în litigiu, condiționat de restituirea despăgubirilor primite, actualizate cu indicele de inflație; a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în C.F. cu titlu de lege și succesiune. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că imobilul nefiind cuprins în lista anexă la Decretul de naționalizare nr. 92/1950, se consideră a fi fost preluat abuziv, fără titlu, statul neavând niciodată calitate de proprietar și, ca atare, nu putea să transmită pârâtei dreptul de proprietate nici prin donație și nici prin vânzare-cumpărare.

Astfel, antecesoarea reclamantei a fost considerată proprietară încă de la data preluării imobilului conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Reclamanta, în calitate de moștenitoare a fostei proprietare și-a legitimat calitatea procesuală activă.

împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis apelul, și a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii plângerii formulate de reclamanta L.G.A.; a obligat intimata să plătească apelantei suma de 12.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Reclamanta L.G.A. a declarat recurs împotriva susmenționatei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, în speță, impunându-se restituirea în natură a imobilului în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recursul nu este fondat.

Potrivit extrasului de carte funciară la 2 februarie 1962 imobilul în litigiu apare ca naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, Statul Român intabulându-și dreptul de proprietate asupra acestuia.

Imobilul nu a fost cuprins în anexa decretului, iar antecesoarea reclamantei, S.I., a figurat cu 5 apartamente situate în Dej, str. Ș. și str. K.

Din evoluția înscrierilor în cartea funciară, se constată că proprietara imobilului din Dej, a fost Asociația Industrială a Cismarilor - Dej, iar în anul 1953 dreptul de proprietate s-a transmis, prin H.C.M. nr. 110/1953, Casei Centrale a Asigurărilor Reciproce din Cooperația Meșteșugărească, București.

Cu privire la intabularea dreptului de proprietate în favoarea numitei S.J., s-a menționat că acesta era condiționat de soarta prenotării procesului dintre Asociația Industrială a Cizmarilor Dej și Banca pentru Agricultură și Casa de Păstrare SA Cluj.

Astfel, se poate trage concluzia că antecesoarea reclamantei a pierdut dreptul de proprietate în urma soluționării litigiului și nu prin naționalizarea imobilului.

Pârâta S.P. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în anul 1967, prin cumpărare de la proprietarul înscris în cartea funciară, respectiv Statul Român, cu respectarea legislației în vigoare la acea dată.

Chiar dacă s-ar considera că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, din proprietatea antecesoarei reclamantei, aceasta din urmă nu este îndreptățită la restituirea în natură, atât timp cât nu a atacat actul prin care pârâta a dobândit dreptul de proprietate, în sensul invocării nulității acestuia, în condițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, cum corect a reținut instanța de apel.

Față de cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5684/2004. Civil