ICCJ. Decizia nr. 5816/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 149 din 25 martie 2002 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C.M.E. invocată de pârâta SC C. SA SINAIA.
A fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta C.M.E. prin mandatar S.V.E., în contradictoriu cu pârâții Orașul Bușteni prin Primar, SC C. SA SINAIA și SC D. SRL București.
A fost admisă cererea de chemare în judecată a altei persoane formulată de reclamanta C.M.E. în contradictoriu cu intervenienta forțată L.A.M., și în consecință:
S-a constatat că reclamanta și intervenienta sunt proprietare, prin moștenire, ale imobilului situat în Bușteni, la pct. "Piatra Arsă", Drumul Național nr. 1, km.127, compus din două vile și teren de 12.360,87 mp.
S-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 februarie 1993 între pârâtele SC C. SA SINAIA în calitate de vânzător și SC D. SRL București în calitate de cumpărător, în ce privește obiectul material, respectiv construcțiile "Vila Mare" și "Vilă mică" cuprinse de Complexul Turistic "Vadul Cerbului" situat în Bușteni, DN 1km.127.
Au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate și posesie imobilul compus din "Vila Mare" și "Vila mică" și suprafața de 12.360 mp teren identificat conform exp. T.M.
S-a dispus evacuarea pârâtelor SC C. SA si SC D. SRL din imobilele identificate astfel.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect înscrierea dreptului de proprietate. A fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
S-a reținut în esență că imobilul a constituit proprietatea autoarei reclamantei și intervenientei, fiind preluat abuziv, fără titlu valabil, de către statul român, prin Decret nr. 92/1950, situație în care statul Român nu a fost niciodată titularul dreptului de proprietate și nu putea transmite un astfel de drept.
în ce privește transmiterea de proprietate de la pârâta SC C. SA către pârâta SC D. SRL, prin vânzare-cumpărare, aceasta nu a fost valabilă, nepunându-se invoca de subdobânditor buna credință, întrucât acesta a cunoscut că imobilul cumpărat era revendicat de reclamantă iar pe de altă parte, actul a fost încheiat și în fraudarea legii.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 64 din 19 septembrie 2002:
A respins ca tardiv apelul declarat împotriva sentinței de către orașul Bușteni prin Primar.
A anulat ca netimbrată cererea de intervenție formulată în interesul apelantei pârâte SC C. SA Sinaia de către intervenientul I.M.
A respins apelurile declarate de pârâtele SC C. SA Sinaia și SC D. SRL București împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale a Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova a fost legal soluționată de instanța de fond și, în raport de cadrul procesual fixat de pârâte nu se justifică intervenția instanței pentru introducerea în cauză a altor persoane (APAPS, Ministerul Turismului).
Legală și temeinică este soluția tribunalului și în ce privește inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 autoarea reclamantelor, ca și soțul ei, fiind exceptați de la naționalizare.
Nevalabilitatea titlului statului atrage consecința recunoașterii dreptului de proprietate al numitei I.E. și infirmarea dreptului apelantelor care nu puteau dobândi de la transmitățorul lor, Statul, mai mult decât acesta însăși avea, la aceasta adăugându-se lipsa bunei credințe a subdobânditoarei.
Ca urmare, legal s-au comparat cele două titluri, dându-se eficiență juridică celui prezentat de reclamante.
împrejurarea că imobilul inițial a suferit modificări prin investițiile realizate ulterior, nu este de natură să paralizeze acțiunea în revendicare, iar cu privire la soluționarea apărărilor legate de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 99/1999 și acestea au fost corect înlăturate, cel de al doilea act normativ nefiind invocat de pârâte și neconstituind astfel obiect de examinare.
împotriva acestei decizii au declarat recurs orașul Bușteni prin primar, SC C. SA Sinaia, SC D. SRL București și intervenientul I.M.
Recurentul orașul Bușteni prin Primar, susține că în mod greșit a fost respins ca tardiv formulat apelul său invocând apoi și motive de fond în legătură cu soluția dată, precum și eronata obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Intervenientul I.M. critică hotărârea atacată, pentru faptul că i-a fost încălcat dreptul de apărare și, eronat, cererea sa de intervenție a fost anulată ca netimbrată.
în recursul declarat de pârâta SC C. SA se invocă: greșita scoatere din cauză a statului, care trebuia să stea în proces prin Ministerul Finanțelor, eronata înlăturare a cererii privind introducerea în cauză a Ministerului Turismului care a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului; referitor la titlul statului, nu s-au avut în vedere prevederile art. I din Decretul nr. 92/1950, apreciindu-se fără probe că autoarea reclamantei era exceptată de la aplicarea acestui decret; faptul că au fost respinse cererile privind completarea probatoriului în apel în legătură cu valabilitatea titlului statului; nepronunțarea instanței de apel asupra incidenței Legii nr. 99/1999, a prescripției achizitive, a Legii nr. 10/2001; deși se reține că nu s-a formulat cerere reconvențională partea este obligată la plata taxei de timbru; greșit s-a reținut că actele de înstrăinare au fost făcute de SC C. SA cu încălcarea legii și cu rea credință, fiind lovite de nulitate absolută.
Pentru termenul de judecată în recurs din 27 februarie 2004 recurenta a formulat "precizări" la motivele de recurs, referitor la întinderea imobilului pentru care s-a dispus restituirea, susținând că s-a restituit mai mult decât s-a dovedit, din actele dosarului rezultând că la data preluării I.E. deținea numai 10.000 mp teren și nu 15.000 mp cum greșit s-a reținut.
Recurenta SC D. SRL București, își întemeiază recursul pe motivele de casare prevăzute de:
1.art. 304 pct. 3 C. proc. civ. susținând că, în speță competența materială a soluționării cauzei aparținea judecătoriei, întrucât instanța a fost investită în principal cu o acțiune în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
2.art. 304 pct. 5 C. proc. civ. invocat în subsidiar, pretinzând că prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât;
Soluționarea apelului s-a făcut cu încălcarea principiului publicității, amânarea pronunțării pentru termenul din 19 septembrie 2002 nefiind anunțată și părțile nefiind citate pentru acest termen.
3. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea cuprinde motive contradictorii, cu referire la modul în care s-a argumentat admiterea excepției calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, la temeiurile avute în vedere pentru a se demonstra concluzia că imobilul a fost preluat fără titlu, la aprecierea privind excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
4. art. 304 cpt. 9 C. proc. civ., încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât autoarea reclamantelor nu a exercitat procedura specială instituită prin Decret nr. 524/1955, iar din certificatul de moștenitor nu rezultă că, de pe urma defunctei I.E. ar fi rămas imobilul revendicat, situație în care în mod greșit s-a reținut în justificarea calității procesuale active a reclamantei, aplicabilitatea art. 888 C. civ.
Mai arată recurenta, că SC C. SA a dobândit ope legis, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, imobilul teren aceeași situație având-o și construcțiile care au fost vândute recurentei SC D. SRL.
Recursurile nu sunt întemeiate.
Referitor la recursul orașul Bușteni.
Se justifică întârzierea depunerii apelului peste termenul de 15 zile, care expira așa cum în mod corect a reținut instanța, la 20 mai, apelul fiind promovat la 20 mai, prin aceea că nu s-a lucrat la Primăria Bușteni din 30 aprilie până în 7 mai, ceea ce evident excede celor prevăzute în acest sens în art. 284 alin. (1), art. 101 alin. (5) și art. 102 C. proc. civ.
Cu privire la recursul pârâtei SC D. SRL
1 competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță a fost stabilită irevocabil, prin exercitarea controlului judiciar, conform deciziei civile nr. 1351/1999 a Tribunalului Brașov.
De altfel, eronat se susține că față de caracterul cererii, caracterizată fiind ca acțiune în constatare, competența ar fi aparținut judecătoriei.
Din acest punct de vedere, fără îndoială, acțiunea a avut și caracter de revendicare, capătul de cerere formulat în acest sens fiind astfel admis.
2. Contrar celor susținute, hotărârea atacată a fost pronunțată în ședință publică, cu respectarea deci, a prevederilor art. 261 C. proc. civ., conform mențiunii pe care o conține.
Nici o normă procedurală, inclusiv dispozițiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ., nu prevede sancțiunea nulității hotărârii pentru situația în care instanța nu a putut hotărî de îndată și a amânat pronunțarea, fiind aplicabile, mai degrabă pentru această ipoteză, prevederile art. 258 C. proc. civ. potrivit cărora, pronunțarea poate avea loc și în lipsa părților, dispozitivul hotărârii consemnându-se într-un registru special ca registru public, respectându-se evident, în acest mod, principiul publicității, de care se fac vorbire.
3.Pentru a subzista un asemenea motiv de casare este necesar a se demonstra că, în adevăr, eventuala contradictorialitate dintre considerente determină concluzia nemotivării hotărârii potrivit art. 261 C. proc. civ .și în ce interesează, că din unele considerente ar rezulta temeinicia pretențiilor deduse judecății,iar din altele netemeinicia acestora.
Or, elementele prezentate în dezvoltarea acestui motiv de recurs, nu sunt nici pe departe, de natură a determina o astfel de consecință, instanța de apel aducând, în justificarea soluției date, argumente corecte cu privire la calitatea procesuală a părților, caracterul și temeiul acțiunii de față.
4.Eronată este și susținerea în legătură cu nerespectarea, de către autoarea reclamantelor a procedurii prevăzute de Decretul nr. 524/1955, întrucât, evident, chiar reală fiind, o asemenea împrejurare nu poate răpi reclamantelor accesul la justiție și dreptul acestora de a se stabili pe această cale dacă preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu sau fără titlu, în aplicarea abuzivă sau nu a Decretului nr. 92/1950.
Tot astfel, nu poate fi primit nici considerentul vizând, se pare, calitatea procesuală activă, câtă vreme, în virtutea testamentului de care se face vorbire, autorii reclamantelor au calitate de succesori universali, cu vocație la întregul patrimoniu succesoral, ce cuprinde, evident și dreptul de a formula prezenta acțiune.
în ce privește referirea din recurs, cu privire la existența dreptului de proprietate al pârâtei recurente, nu se poate susține că prin soluția dată astfel se procedează la o "deznaționalizare", chestiunea invocată făcând tocmai obiectul judecății de față, prin cercetarea titlului, în temeiul căruia statul a preluat imobilul și consecințele juridice respective asupra titlului subdobânditorilor.
în legătură cu recursul SC C. SA chestiunea privind "greșita scoatere din cauză" a statului, a fost invocată, în alți termeni, și de recurenta SC D. SRL, acest motiv de recurs fiind găsit nefondat, conform celor deja arătate.
Oricum, este de reținut că în acest cadru procesual, statul nu putea sta în proces prin Ministerul Finanțelor, (Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova) ci, așa cum în mod corect s-a apreciat, prin unitatea administrativ teritorială ,,respectiv orașul Bușteni prin Primar (în legătură cu stabilirea nelegalității titlului statului), în ce privește revendicarea imobilului parte în proces fiind corect, cei ce se pretind proprietari.
Pentru aceleași considerente, evident nici Ministerul Turismului, care a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu putea fi introdus în proces.
în ce privește titlul statului, în raport de probele administrate, instanța a apreciat legal asupra incidenței art. II din Decret nr. 92/1950, câtă vreme autorii reclamantelor făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare, I.E. era salariată iar soțul acesteia, inginer. în acest sens instanța de fond a demonstrat convingător, prin referire la probe, această împrejurare, iar în apel, așa cum se arată în hotărârea atacată, nimic nu o împiedica pe pârâtă să producă alte dovezi care, eventual, să infirme această concluzie.
Nici critica privind nepronunțarea instanței de apel asupra unor chestiuni invocate de apelanta recurentă nu poate fi primită.
Respingând apelul și confirmând astfel hotărârea de fond, instanța de apel a avut în vedere, desigur apărările invocate ca și motive de apel, înlăturându-le corect și făcând referire în mod expres la acestea, inclusiv la problema prescripției achizitive, apreciată corect ca fiind o cerere nouă, inadmisibilă în apel.
Mai departe, referitor la obligația stabilită în apel, privind plata taxei de timbru datorată, cum exercitarea căii de atac viza, esențial, respingerea acțiunii, corect instanța de apel a stabilit cuantumul taxei de timbru, la valoarea imobilului revendicat, acțiunea fiind astfel, evaluabilă în bani.
în sfârșit, hotărârea atacată este legală și temeinică și în ce privește constatarea nulității actului de înstrăinare, considerentele aduse de instanța de fond, confirmate în apel, demonstrând pe larg existența temeiurilor de nulitate, decurgând din nevalabilitatea titlului statului, care nu putea transmite un drept de proprietate pe care nu-l avea și lipsa bunei credințe a subdobânditoarei SC D. SRL care a cunoscut că imobilul era revendicat de reclamantă.
Cu referire la motivul suplimentar de recurs, invocat prin precizarea făcută direct în această instanță, ce vizează expres, întinderea (ca suprafață) a terenului restituit este de reținut că, pe de o parte această chestiune nu a făcut obiect de judecată în apel, motiv pentru care nu poate fi exercitat omisso medio direct în recurs, iar ca motiv nou, el apare ca nefiind invocat în termen, situație în care instanța nu are a se pronunța asupra lui.
Chiar trecând peste aceasta, o reapreciere asupra probelor în acest sens nu este posibilă, aceasta fiind o problemă de temeinicie a hotărârii atacate, ce, în prezent, nu mai poate fi discutată.
De altfel, în apel, în ce privește terenul restituit, partea s-a apărat numai invocând existența titlului său de proprietate asupra aceleiași suprafețe restituite, 12.360 mp, necontestând, ca atare, întinderea terenului de restituit.
în ce privește construcțiile, identificate și prin expertiza tehnică efectuată în cauză, și sub acest aspect hotărârea atacată este legală, în considerarea faptului că, s-a dovedit existența dreptului de proprietate a antecesorilor reclamantei asupra ambelor edificate, astfel cum este demonstrat cu prisosință în hotărârea instanței de fond.
Referitor la recursul intervenientului I.M. acesta a fost citat, în această fază de judecată, cu mențiunea timbrării căii de atac cu suma de 30.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Așa fiind, în conformitate cu prevederile art. 35 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, recursul a fost anulat ca netimbrat, motivele de casare invocate rămânând fără relevanță.
Celelalte recursuri, față de cele arătate, în temeiul prevederile art. 312 C. proc. civ. au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5859/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5813/2004. Civil → |
|---|
