ICCJ. Decizia nr. 5797/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea precizată, L.A.M. și ulterior și S.F.A. și T.D.A. au chemat în judecată deținătoarea SC O. SA pentru a fi obligată să le restituie imobilul situat în orașul Olănești județul Vâlcea, respectiv suprafața de 615,9 mp teren liber compus din două parcele de câte 393,09 mp și respectiv 222,82 mp, expropriată prin Decretul nr. 344 din 13 iulie 1957 cu vecinătățile specificate în cererea de chemare în judecată.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și au menționat că erau descendenții autoarei T.T. care anterior exproprierii a deținut în proprietate terenul în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2611 din 6 noiembrie 1937 de Tribunalul Romanați și transcris în registrul de foi dotale al aceluiași tribunal sub nr. 55 din 6 noiembrie 1937.
Au mai precizat că toate construcțiile edificate pe teren au fost demolate, iar din suprafața de 617 mp supusă exproprierii numai 200 mp au fost valorificați pentru utilitate publică prin construirea unei cantine în partea estică a terenului.
Prin decizia nr. 7 din 8 iunie 2001, unitatea deținătoare SC O. SA a respins cererea de restituire în natură a terenului de 617,50 mp situat în Băile Olănești, județul Vâlcea formulată de L.A.M. cu motivarea că terenul în litigiu a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului și este evidențiat în patrimoniul unității, societate privatizată cu respectarea dispozițiilor legale.
Pe cale de consecință reclamanta a fost îndrumată să se adreseze cu notificare Autorității de privatizare, sucursala regională sud Craiova pentru a obține măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Or, reclamanții au apreciat că preluarea imobilului în discuție de către stat s-a făcut în mod abuziv printr-un act normativ nepublicat și fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării și prin urmare, în speță nu erau aplicabile prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Au mai învederat și că, scopul exproprierii nu a fost realizat astfel că terenul putea fi restituit.
Din această perspectivă, actul juridic al privatizării de care se prevala unitatea deținătoare a imobilului era lovit de nulitate absolută conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și nu le putea fi opozabil solicitând a fi desființat.
Reclamanții au invocat în fundamentarea acțiunii dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2,art. 21,art. 22,art. 31 și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinare SC O. SA a precizat că terenul în dispută era aferent unei construcții care se află în proprietatea pârâtei dobândită prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 154/1990 și prin contractul de vânzare-cumpărare nr. A.G. 33 din 29 noiembrie 2000 încheiat cu APAPS cu ocazia privatizării societății.
în acest sens a nominalizat construcția intitulată “Pensiunea nr. 27+ seră" amplasată pe o suprafață reală de 1417,64 mp teren ce includea și terenul solicitat de reclamanți. A mai precizat că dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție a fost constituit în favoarea statului printr-un titlu valabil respectiv Decretul nr. 344/1957, transcris în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Vâlcea sub nr. 879/1957, transcriere ce-i conferea caracterul de publicitate, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001.
A conchis pârâta că are calitatea de subdobânditor de bună credință conform art. 27 alin. (1) coroborat cu art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și că întrucât terenul nu era liber, reclamanții erau îndreptățiți exclusiv la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 11 alin. (4) și (7) și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, a depus Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria MO 8 nr. 1060 din 18 decembrie 2001 emis de Ministerul Turismului pentru suprafața de teren de 1417,64 mp, pe care se află amplasată “Pensiunea 2 + seră" din Băile Olănești.
Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința nr. 398 din 21 iunie 2002 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să restituie reclamanților în natură suprafața de 393,09 mp teren situat în localitatea Olănești cu vecinătățile precizate în dispozitiv.
Instanța de fond a reținut că potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză și a completărilor făcute urmare obiecțiunilor formulate de pârâtă, din suprafața de teren pretinsă de reclamanți era liberă cea de 393,09 mp care nici nu era cuprinsă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, diferența de 222 mp făcând parte din respectivul certificat și era ocupat de o seră.
Prin urmare, instanța a conchis că reclamanților urma să li se restituie în natură cei 393,09 mp teren, iar pentru diferența de 222 mp teren ce apărea evidențiată în patrimoniul pârâtei și inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, erau aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 nefiind posibilă restituirea în natură.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 58/A din 3 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții L.A.M., S.F.A. și N.D.T. împotriva sentinței civile nr. 398 din 21 iunie 2002 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, cu motivarea că terenul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, Decretul nr. 344/1957, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, suprafața de 222 mp teren avea natura juridică a unui teren preluat de stat cu titlu valabil și transmis în proprietatea unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că în speță erau aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Din această perspectivă, cererea reclamanților prin care solicitau constatarea nulității absolute a actului de privatizare a pârâtei pentru motivele derivând din nelegalitatea exproprierii și din faptul că pârâta a declanșat ulterior notificării sale procedura obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu putea fi primită.
în contra acestei decizii au declarat recurs reclamanții invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că exproprierea terenului în dispută s-a făcut în mod abuziv întrucât nu s-a probat cauza de utilitate publică care ar fi putut determina conform art. 481 C. civ. exproprierea respectivului teren și prin urmare, în cauză nu erau incidente prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, au învederat că pârâta a declanșat procedura pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului potrivit H.G. nr. 834/1991 după ce fusese notificată cu privire la restituirea terenului în temeiul Legii nr. 10/2001.
Mai mult, certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul în dispută, a cărui nulitate absolută au solicitat a fi constatată pentru cauză ilicită, a fost obținut la 18 decembrie 2001 în timpul litigiului, ceea ce dovedea reaua credință a pârâtei și prin urmare pune sub dubiu legalitatea procesului de privatizare. Din această perspectivă s-a apreciat că în mod greșit instanța de apel a considerat că determinant ar fi momentul în care terenul în litigiu ar fi intrat în patrimoniul pârâtei și nu cel al atestării dreptului de proprietate, întrucât s-a făcut o confuzie între dreptul de administrare pe care pârâta îl avea la data notificării și a promovării acțiunii și dreptul de proprietate dobândit în timpul derulării litigiului la instanța de fond. Astfel fiind s-a solicitat modificarea hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea integrală a acțiunii.
Recursul este fondat.
Așa cum deja s-a relevat, prin acțiune, a fost invocată și nulitatea absolută a actului de privatizare a pârâtei în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, solicitându-se desființarea acestuia. S-a învederat atât nelegalitatea titlului statului asupra imobilului în discuție cât și faptul că pârâta declanșând ulterior notificării adresate de reclamanta L.A.M., procedura obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate pe care de altfel, l-a și obținut în timpul derulării litigiului la judecătorie, 18 decembrie 2001, nu mai putea invoca buna credință menționată de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Instanța de fond nu a analizat acest capăt de cerere, iar în apel s-a reținut că procesul de privatizare a pârâtei a avut loc în anul 1990 astfel că în patrimoniul acesteia a intrat și suprafața de 222 mp din terenul expropriat de la autoarea reclamanților.
Totodată s-a apreciat că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu putea fi primită pentru că terenul în discuție a fost preluat de stat cu titlu, expropriere, iar determinant era momentul în care terenul a intrat în patrimoniul pârâtei și nu cel al atestării dreptului de proprietate prin procedura reglementată de H.G. nr. 834/1991.
Dezvoltând această teză, instanța de apel a conchis că terenul de 222 mp avea natura juridică a unui teren preluat de stat cu titlu valabil și transmis în proprietatea unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale.
Or, din dosar rezultă că instanțele nu au examinat prin probe dacă preluarea terenului în discuție în baza Decretului nr. 344/1957 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data exproprierii între care figurează și art. 481 C. civ.
Mai mult, prin sentința civilă nr. 1758 din 5 martie 2001 a Judecătoriei Rm. Vâlcea devenită irevocabilă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că SC O. SA are un drept de administrare asupra suprafeței de 41.121,83 mp teren aferentă imobilelor societății situate în Olănești conform documentației tehnice parte componentă a hotărârii (dos. nr. 4543/2001). în menționata documentație figurează și Pensiunea nr. 2 + seră amplasată pe suprafața de 1417,64 mp teren în discuție.
Din cele expuse rezultă că la data promovării acțiunii 7 septembrie 2001 pârâta avea doar un drept de administrare asupra terenului menționat și prin urmare greșit instanța de apel a reținut că pârâta l-ar fi dobândit în proprietate încă din anul 1990.
în adevăr, potrivit Ordinului nr. 154 din 26 aprilie 1991 emis de Ministerul Comerțului și Turismului pârâta deținea în proprietate doar construcțiile cuprinse în lista anexă la ordin între care figura și Pensiunea nr. 2 (dos. nr. 4543/2001).
Din această perspectivă, este reală susținerea reclamanților potrivit căreia pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra menționatului teren, abia posterior notificării ce i-a fost adresată, respectiv în timpul soluționării litigiului la instanța de fond (certificat seria MO 8 nr. 1060 din 18 decembrie 2001 dos nr. 4543/2001).
Astfel fiind, instanțele aveau obligația de a analiza atât dacă imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, în sensul că au fost respectate legile în vigoare la data preluării, ori dimpotrivă, preluarea s-a făcut fără titlu valabil. După clarificarea acestui aspect se impunea examinarea și celui de al doilea capăt de cerere al acțiunii și anume incidența dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 capăt de cerere care nu a fost soluționat de instanța de fond iar în apel a fost expediat cu mențiunea că nu putea fi primit fără însă a se și argumenta cu probe o astfel de poziție.
Cu ocazia rejudecării apelului urmează a se examina și poziția procesuală a comoștenitorilor S.F.A. și N.T.D. avându-se în vedere precizările făcute de reclamanta L.A.M. prin memoriul de la f. 67 la instanța de fond (dos. nr. 4543/2001) cât și faptul că aceștia nu figurează ca semnatari ai notificării nr. 1073/2001 (dos nr. 4543/2001).
Față de cele ce preced, recursul a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5810/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5724/2004. Civil → |
|---|
