ICCJ. Decizia nr. 5887/2004. Civil. LG. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5887
Dosar nr. 3238/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
S.L. a solicitat la 16 octombrie 2001 Tribunalului Arad ca în contradictoriu cu Primăria Municipiului Arad şi U.D.M.R. să anuleze ca fiind nelegală hotărârea 5378 din 2 octombrie 2001 a Comisiei locale de aplicarea Legii nr. 10/2001, prin care s-a dispus restituirea prin echivalent a cotei de ½ din imobilul situat în Arad şi să dispună intabularea dreptului său de proprietate asupra acestei cote în cartea funciară.
În motivarea plângerii se arată că refuzul comisiei de restituire în natură a cotei de ½ din imobilul de la adresa arătată pe considerentul ca spaţiul este ocupat de U.D.M.R., filiala Arad, este în afara dispoziţiunilor exprese şi limitative ale art. 16 din Legea nr. 10/2001, deoarece U.D.M.R.-ul nu este partid politic.
Prin sentinţa 58 din 6 februarie 2002, Tribunalul Arad a admis plângerea, a anulat hotărârea 5378 din 2 octombrie 2001 a Primăriei Arad, Comisia de aplicare a Legii 10/2001, a dispus restituirea în natură a cotei de ½ din imobil şi la rămânerea irevocabilă a hotărârii intabularea pe numele reclamantei.
S-a reţinut în considerentele sentinţei că preluarea de către stat a imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu, respectiv în aplicarea Decretului Lege 221/1960, de la autorul petiţionarei A.L. şi nelegal Primăria Arad dând curs notificării petiţionarei din 5 martie 2001, prin adresa nr. 5378 din 2 octombrie 2001 făcând în cauză aplicarea art. 16 din Legea 10/2001 a dispus restituirea cotei de jumătate din imobil în echivalent, deoarece U.D.M.R.-ul nefiind partid politic, nu răspunde cerinţelor impuse pentru aplicarea art. 16 din legea 10/2001.
Apelurile declarate de Primarul Municipiului Arad şi de U.D.M.R. Arad, au fost admise prin Decizia 77 din 28 mai 2002 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă. Prin aceeaşi decizie s-a respins cererea de intervenţie formulată în favoarea reclamantei de A.K.A., de la care statul a preluat în baza Decretului 223/1974 cealaltă jumătate din imobil.
Instanţa de a apel a constatat ca esenţial în soluţionarea cauzei nu este statutul ocupantului imobilului, de a fi sau nu partid politic, ci modul abuziv sau nu al preluării imobilului de stat, de la autorul reclamantei.
În această ordine de idei, s-a reţinut în temeiul sentinţei civile 190/1959 a fostului Tribunal Pecica, ca imobilul a fost legal preluat în proprietatea statului, în executarea unui debit de 21865, 72 lei, apaţinând autorului petiţionarei, ca urmare, hotărârea 5378/2001 a Comisiei de aplicarea Legii 10/2001 a fost considerată legală.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 4380 din 29 octombrie 2003, a admis recursurile declarate de S.L. şi intervenienta A.K.A. împotriva deciziei 77 din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Timişoara pe care a casat-o cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Instanţa supremă a concluzionat că prin admiterea apelurilor U.D.M.R.-ului şi Primăriei Arad, Curtea de Apel Timişoara a denaturat obiectul cererii de chemare în judecată, în loc să analizeze speţa, prin prisma petitului acţiunii (plângere împotriva dispoziţiei 5378 din 2 octombrie 2001 a Primăriei Arad) instanţa de apel a statuat că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, fără a soluţiona cererea cu care instanţa a fost investită, anume dacă este sau nu legală invocarea dispoziţiunilor art. 16 din Legea 10/2001 ca temei legal al refuzului de restituire în natură a bunului.
Într-adevăr prin dispoziţia 5378/2001 Comisia locală pentru aplicarea Legii 10/2001 a constatat că imobilul se încadrează în categoria celor preluate abuziv, în sensul art. 2 alin. (2) lit. g), aspect necontestat de niciuna din părţile litigante.
În considerentele deciziei de casare s-a dispus ca instanţa de trimitere să analizeze aplicabilitatea în speţă a art. 16 din Legea 10/2001 tinând seama şi de modificarea acestui text prin OUG 184/2002 şi normele metodologice pentru aplicarea legii.
Prin Decizia civilă nr. 102 din 6 februarie 2004, instanţa de trimitere, Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile declarate de pârâţii U.D.M.R. Arad şi Primarul Municipiului Arad împotriva sentinţei 58 din 6 februarie 2002 a Tribunalului Arad schimbând în totalitate sentinţa apelată, instanţa a respins contestaţia petentei S.L. şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul petentei de A.K.A.
Curtea a reţinut în considerentele deciziei ca U.D.M.R. deşi nu este înregistrată ca partid politic, din punct de vedere juridic este echivalentul unui partid legal înregistrat şi că astfel beneficiază în speţă de incidenţa art. 16 din Legea 10/2001.
În privinţa apelului declarat de Primarul Municipiului Arad, instanţa reţine că pretinsa „hotărâre" a Comisiei locale pentru aplicarea Legii 10/2001, a cărei anulare s-a solicitat prin contestaţie, nu reprezintă de fapt decât o comunicare efectuată de comisie, care nu poate fi asimilată dispoziţiei sau deciziei la a cărei emitere este obligat Primarul, după notificarea sa de către persoana îndreptăţită, în condiţiile art. 21 din Legea 10/2001 şi că în cazul refuzului nejustificat de emitere a dispoziţiei sau deciziei, persoana îndreptăţită nu se poate prevala de dispoziţiunile art. 23 din Legea 10/2001 în temeiul cărora poate sesiza instanţa de judecată.
Câtă vreme instanţa nu a fost investită cu soluţionarea unui astfel de petit, sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut prematuritatea contestaţiei formulată împotriva Primăriei Municipiului Arad, care în contextul prevederilor actului normativ menţionat, în acest caz este lipsită de legitimare procesuală pasivă, nefiind decât o structura funcţională cu activitate permanentă conform prevederilor art. 92 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală.
Împotriva deciziei civile 102 din 6 februarie 2004 au declarat recursuri S.L. şi A.K.A..
Invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 9, pct. 6 şi 7 C. proc. civ., recurenta petiţionară S.L., critică Decizia Curţii de Apel Timişoara, sub mai multe aspecte.
Curtea de apel admiţând apelul formulat de U.D.M.R. a interpretat şi aplicat greşit art. 16 din legea 10/2001 deoarece textul face o enumerare limitativă a celor ce beneficiază de incidenţa acestuia, printre altele şi partidele politice. U.D.M.R.-ul nefiind pe lista partidelor politice care se ţine la Tribunalul Bucureşti nu poate beneficia de excepţia instituită de art. 16 din lege. Facilităţile politice şi financiare acordate prin actele normative enumerate în motivarea deciziei recurate nu sunt de natură să modifice legea în sensul că U.D.M.R.-ul s-ar încadra în prevederile art. 16.
Instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut şi a judecat aspecte cu care nu a fost investită şi întemeindu-şi Decizia pe materii contradictorii. Pe de o parte soluţionează apelul privind aplicabilitatea art. 16 din Legea 10/2001, iar pe de altă parte respinge cererea petiţionarei ca fiind prematură.
În speţă nu se pune în discuţie lipsa dispoziţiei sau deciziei Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, deoarece comunicarea 5378/2001 exprimă modul de soluţionare a cererii.
Recursul declarat de intervenienta A.K.A. vizează aceleaşi aspecte de nelegalitate a deciziei 102/6 februarie 2004 ca cele enumerate şi dezvoltate de S.L.
Recursurile sunt întemeiate în sensul celor ce vor fi expuse mai jos.
Instanţa de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluţioneze pricina în cadrul celor stabilite în Decizia de casare. Regula statuată de art. 315 C. proc. civ. cu privire la obligativitatea aspectelor ce trebuie dezlegate, este firească şi decurge din chiar natura controlului judiciar şi al principiului ierarhiei instanţelor.
În virtutea regulei instituită de art. 315 C. proc. civ., potrivit considerentelor deciziei 4380 din 29 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, instanţa de trimitere trebuia să analizeze numai aplicabilitatea în speţă a dispoziţiunilor art. 16 din Legea 10/2001, ţinând seamă de modificarea acestui text prin OUG 184/2002 şi de normele metodologice pentru aplicarea legii.
Fără suport juridic, instanţa de apel reţine în considerentele deciziei că acţiunea petiţionarei S.L. este prematură pe considerentul că pretinsa hotărâre a comisiei locale pentru aplicarea Legii 10/2001 a cărei anulare s-a solicitat, nu reprezintă decât o comunicare efectuată de comisie, care nu poate fi asimilată cu Decizia sau dispoziţia pe care primarul este obligat să o emită, deşi niciuna din părţi nu a invocat această excepţie, iar instanţa de apel nu a pus-o în discuţia părţilor şi nici nu era îndrituită să o pună, deoarece în Decizia Curţii Supreme se recunoscuse cu autoritate de lucru judecat eficienţa comunicării 5378/2001 a comisiei locale, cu valoare de dispoziţie, „decizie", dovadă în acest sens fiind şi limitele casării cu trimitere.
Inexistenţa dispoziţiei sau deciziei constituia un fine de neprimire a incidenţei art. 16 din legea 10/2001, astfel că toate concluziile pe care instanţa le formulează în considerentele deciziei privitoare la asimilarea U.D.M.R. cu un partid politic, rămân fără suport. Invocând faptul că adresa 5378/2001 nu constituie o decizie, o dispoziţie în sensul legii şi respingând ca prematură contestaţia, instanţa de apel a lăsat nesoluţionată cauza în fond, în afară de faptul că între considerentele deciziei există o flagrantă şi ireconciliabilă contradicţie „deoarece pe de o parte reţine în favoarea U.D.M.R. beneficiul art. 16 din Legea 10/2001 iar pe de altă parte se respinge contestaţia ca prematură".
Mai mult, instanţa de apel a înrăutăţit situaţia reclamantei şi a intervenientei în propria lor cale de atac.
Rejudecarea fondului după casare intervine ca urmare a iniţiativei părţii care exercită calea de atac a recursului, însă dacă ar exista posibilitatea ca ea să-şi înrăutăţească situaţia, ar putea fi determinată să nu-şi asume un astfel de risc şi să renunţe datorită acestui motiv la atacarea unei hotărâri nelegale şi prin care i s-a lezat un drept subiectiv.
Este adevărat că situaţia părţii se poate înrăutăţii în cazul în care şi partea adversă a introdus recurs şi numai dacă acesta a fost admis.
În speţă numai reclamanta şi intervenienta au atacat Decizia 77/2002, prin care urmare admiterii apelurilor declarate de U.D.M.R. şi Primarul Municipiului Arad s-a schimbat sentinţa 58/2002 şi s-a respins plângerea. Această soluţie prin care era menţinută comunicarea 5378/2001 de acordare a despăgubirilor urmare a recursului declarat de petiţionara S.L. şi intervenienta în interesul acesteia, a fost înlăturată prin Decizia 102/2004 a Curţii de Apel Timişoara, care respingând ca prematură contestaţia formulată de S.L. a înlăturat astfel şi măsura acordării despăgubirilor din comunicarea 5378/2001.
De altfel şi dispozitivul deciziei 102/2004 este defectuos întocmit, deoarece din conţinutul acestuia rezultă că pricina a fost soluţionată pe fond, deşi din considerente se reţine o soluţionare a cauzei pe excepţia de prematuritate.
Procedând în acest mod, instanţa de apel a lăsat nesoluţionată cauza pe fondul său şi nu s-a conformat îndrumărilor deciziei 4380/2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
Se impune aşadar ca Decizia recurată să fie casată în temeiul art. 314 C. proc. civ. fiind incidente dispoziţiunile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., instanţa de trimitere urmând a se conforma celor dispuse prin Decizia 4380 din 29 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de S.L. şi de intervenienta A.K.A. împotriva deciziei nr. 102 din 6 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5783/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5942/2004. Civil. Plângere lg. 1/2000. Recurs... → |
|---|
