ICCJ. Decizia nr. 5942/2004. Civil. Plângere lg. 1/2000. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5942
Dosar nr. 40/2004
Şedinţa publică din 29 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1176 din 22 octombrie 2001 a Judecătoriei Răducăneni a fost admisă în parte acţiunea formulată de D.D. şi D.M. în contradictoriu cu Prefectul judeţului Iaşi şi Comisia judeţeană Iaşi pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în baza Legii nr. 18/1991, dispunându-se anularea hotărârii nr. 121 din 18 octombrie 2000 a comisiei, şi reconstituirea în favoarea reclamantei D.D. a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 20,91 ha, pe raza comunei Răducăneni.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 4,5 ha, pe raza comunei Răducăneni şi 5 ha, în acţiuni la SC V. SA Copou.
S-a constatat că potrivit art. 3 alin. (1) din Legea 1/2000 reclamanta este îndreptăţită şi la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa de teren de până la 50 ha, refuzul în acest sens al comisiei fiind nejustificat, şi fără a se face referire la inexistenţa rezervei de teren la dispoziţia comisiei.
Prin Decizia civilă nr. 1025 din 7 martie 2002 a Tribunalului Iaşi au fost admise recursurile declarate de reclamanta D.D. şi pârâta Comisia judeţeană Iaşi de aplicare a Legii 18/1991, dispunându-se casarea sentinţei şi reţinerea cauzei spre rejudecare.
Tribunalul a avut în vedere că sentinţa recurată este netemeinică, întrucât s-a dispus anularea hotărârii nr. 121 din 18 septembrie 2000 a comisiei şi s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantei pentru suprafaţa de teren de 20,41 ha, fără a se analiza situaţia juridică a terenului şi fără a se verifica dacă la reconstituirea iniţială a dreptului de proprietate a celei în cauză s-a avut în vedere aceeaşi documentaţie, precum şi dacă este posibilă restituirea în natură a terenului, în raport de prevederile art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 1/2000.
Apoi, prin Decizia civilă nr. 75 din 16 ianuarie 2003 a Tribunalului Iaşi, cu opinia separată a unui membru al completului de judecată a fost respins recursul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 1176 din 22 octombrie 2001 a Judecătoriei Răducăneni, fiind admis recursul declarat de Comisia judeţeană Iaşi de aplicare a Legii nr. 18/1991 împotriva aceleiaşi sentinţe în sensul modificării în parte a hotărârii atacate şi reconstituirii în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2,5311 ha pe vechile amplasamente şi 1,44 ha pe amplasamentele identificate în anexa 4 a raportului de expertiză întocmit de experţii B.L. şi I.G.
Tribunalul a avut în vedere în esenţă că reclamanta nu a făcut dovada situaţiei juridice a terenului solicitat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, în sensul dacă acesta a fost preluat de stat, astfel încât ea nu poate beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 1/2000. În consecinţă s-a hotărât că cea în cauză beneficiază de dreptul de proprietate ce a aparţinut autorilor săi pe vechile amplasamente pentru suprafaţa de 2,5311 ha şi pentru suprafaţa de 1,44 ha pe noile amplasamente identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
A fost înlăturată susţinerea făcută în acelaşi raport de expertiză, potrivit căreia se poate transfera suprafaţa de teren necesară soluţionării cauzei din terenurile administrate de SC V. SA pe teritoriul comunei Răducăneni, întrucât reclamanta nu face parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 1/2000.
Considerând că această decizie a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei, pe fond, totodată fiind şi netemeinică, prin recursul în anulare de faţă, promovat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării hotărârii irevocabile, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea ei în parte şi reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru suprafaţa de 7 ha teren cu vegetaţie forestieră şi 13,9389 ha teren situat în perimetrul SC V. SA Copou.
Se susţine că instanţa de recurs a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 1/2000, precum şi a regulilor privitoare la sarcina probei, dând o apreciere eronată materialului probator, stabilind eronat îndreptăţirea reclamantei la o suprafaţă de teren mult mai mică, decât cea cuvenită.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează.
Tribunalul a respins cererea reclamantei de reconstituire a drepturilor de proprietate asupra terenurilor ce au aparţinut autorilor săi, având în vedere în principal că nu a făcut dovada situaţiei juridice a terenurilor la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991.
Soluţia este eronată, pentru că s-au nesocotit prevederi esenţiale ale Legii nr. 18/1991, lege cadru în materia reconstituirii dreptului de proprietate, deci şi în raport de Legea nr. 1/2000.
De asemenea s-a făcut o greşită aplicare a regulilor privind sarcina probei.
În soluţionarea corectă a pricinii trebuie avute în vedere în principal prevederile art. 9 alin. (4) pct. a-c şi alin. (5) din Legea nr. 18/1991, aplicabile deopotrivă şi în aplicarea Legii nr. 1/2000 preluate în art. 3 alin. (2) din legea nouă, în sensul cărora persoanele care solicită reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să facă dovada doar a dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren solicitate în plus, peste 10 ha, a calităţii de moştenitor, precum şi a suprafeţelor de teren pentru care deja s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Rezultă din aceste dispoziţii exprese că reclamantei nu-i incumbă obligaţia de a dovedi situaţia juridică a terenului la data intrării în vigoare a Legii 18/1991 situarea lui în patrimoniul fostelor CAP-uri sau în proprietatea statului.
Dimpotrivă, prin art. 6 alin. (1) din Legea 1/2000 se instituie această obligaţie în sarcina comisiilor comunale orăşeneşti, municipale şi judeţene de a verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare, precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestor acte, ţinându-se seama şi de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991.
Prin această inversare a sarcinii probei s-a ajuns la nesocotirea faptului că în speţă sunt întemeiate prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, potrivit căruia persoanele fizice prevăzute la art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 18/1991, cărora li s-a stabilit calitatea de acţionar, li se reconstituie dreptul de proprietate pentru terenurile agricole şi pentru diferenţa dintre suprafaţa de 10 ha şi cea avută în proprietate, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.
Textul următor, art. 16 din lege se referă la persoanele fizice prevăzute de art. 39 din Legea nr. 18/1991 ale căror terenuri au fost trecute la stat prin efectul Decretului nr. 83/1949 şi al altor acte normative de expropriere, sau moştenitorii acestora, cum este cazul în speţă, cărora li se reconstituie dreptul de proprietate în natură în limita suprafeţei de teren trecute la stat, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, din suprafeţele de teren aflate în patrimoniul societăţilor comerciale pe acţiuni cu profil agricol sau a altor societăţi comerciale, care au în patrimoniu terenuri agricole. În continuare se prevede expres că în cazurile în care nu se poate efectua o restituire integrală a proprietăţii, nemaiexistând suprafeţe de teren agricol, se vor acorda despăgubiri pentru diferenţa de teren neretrocedată.
În raport de dispoziţiile legale arătate, aplicabile în speţă rezultă că cererea celei în cauză de reconstituire a dreptului de proprietate până la limita ce a aparţinut autorilor ei M.E. şi E.M., care anterior cooperativizării au avut în proprietate o suprafaţă totală de 34,41 ha, cu care figurează înscrişi în registrul agricol pe anii 1950–1955 este întemeiată.
Este de examinat şi posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 13,13 ha, aflat în administrarea SC V. SA Copou, care potrivit şi raportului de expertiză la care s-a făcut referire poate fi transferat către comuna Răducăneni.
Hotărârea instanţei de recurs este criticabilă şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de restituire a suprafeţei de 7 ha vegetaţie forestieră, în legătură cu care s-a făcut dovada că a aparţinut autorilor reclamanţilor, aceştia figurând ca atare în registrul agricol. De asemenea sunt edificatoare în soluţionarea acestei cereri şi concluziile raportului de expertiză, care atestă că şi această solicitate se încadrează în limita maximă prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.
Dar, hotărârea atacată prin recursul în anulare de faţă este nelegală şi prin aceea că are dispoziţii de respingere a recursului declarat de reclamanta D.D. împotriva sentinţei civile nr. 1176 din 22 octombrie 2001 a Judecătoriei Răducăneni şi de admitere a recursului declarat de Comisia judeţeană Iaşi împotriva aceleiaşi sentinţe, urmată de admiterea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, în limitele arătate.
Ori aşa cum rezultă şi din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, în cauză deja a fost desfiinţată hotărârea instanţei de fond, prin Decizia intermediară nr. 1025 din 7 martie 2002 a Tribunalului Iaşi, prin care au fost admise ambele recursuri formulate împotriva sentinţei Judecătoriei Răducăneni, cu reţinerea cauzei spre rejudecare.
Ca atare, instanţa de rejudecare nu mai avea a se pronunţa asupra recursurilor formulate, ce fuseseră admise anterior, ajungându-se chiar la soluţii contradictorii în acest sens, ci a soluţiona pricina pe fond, eventual după administrarea de noi probe.
Faţă de cele arătate, văzând că soluţia atacată a fost dată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat şi o soluţionare greşită a cauzei pe fond, urmează a se admite recursul în anulare de faţă, a se casa Decizia nr. 75 din 16 ianuarie 2003 a Tribunalului Iaşi, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, spre a proceda la rejudecarea ei, în sensul celor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei nr. 75 din 16 ianuarie 2003 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă; casează decizie recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5887/2004. Civil. LG. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5480/2004. Civil. CONFLICT DE MUNCA. Recurs... → |
|---|
