ICCJ. Decizia nr. 5960/2004. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 29 octombrie 2002 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții R.V. și R.G. au chemat în judecată pe pârâții SC S.F. SA Râmnicu-Vâlcea și Ministerul Finanțelor, D.G.F.P. Vâlcea, solicitând obligarea acestora să emită decizii motivate, ca răspuns la notificările înaintate în baza Legii nr. 10/2001.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au solicitat restituirea unor terenuri în suprafață de 1649 mp și 2175 mp, aflate în proprietatea SC S.F. SA Râmnicu-Vâlcea și a terenului în suprafață de 706,25 mp aflat în proprietatea SC P. SA Ploiești.
Pârâta SC S.F. SA Rm. Vâlcea nu a răspuns la notificarea făcută de reclamanți, iar pârâta SC P. SA Ploiești a arătat că a fost privatizată, motiv pentru care reclamanții au adresat notificarea Ministerului Finanțelor, fără ca acesta să emită decizie motivată.
Prin sentința civilă nr. 62 din 13 februarie 2003, Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea reclamanților împotriva pârâtei SC S.F. SA, obligând-o pe aceasta să emită o decizie motivată și a respins cererea împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor, Direcția finanțelor publice Vâlcea.
în motivarea acestei sentințe, Tribunalul Vâlcea a reținut că pârâta SC S.F. SA nu a răspuns la notificarea adresată de reclamanți și nu a respectat condițiile obligatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
în ceea ce o privește pe pârâta Direcția finanțelor publice Vâlcea, instanța a reținut că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu se încadrează în categoria persoanelor juridice cărora li se adresează notificarea.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC F.S. Râmnicu-Vâlcea, motivând că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit a fost obligată de instanță să răspundă la notificarea reclamanților, fără a avea în vedere că aceștia au formulat o singură notificare către Primăria comunei Mihăești, care le-a și răspuns.
Prin decizia civilă nr. 74/A din 14 mai 2003, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că reclamanții au îndeplinit procedura prealabilă și obligatorie prev. de art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel că instanța de fond a stabilit corect că pârâta nu a răspuns la notificarea ce i-a fost adresată, așa cum avea obligația conform art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta SC S.F. SA Rm. Vâlcea a declarat recurs împotriva acestei decizii, considerând-o netemeinică și nelegală.
Se arată în motivarea apelului că reclamanții nu au dovedit că au depus notificarea în condițiile prevăzute de art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu au făcut dovada notificărilor și a îndeplinirii condițiilor unei proceduri prealabile.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Reclamanții s-au conformat acestei dispoziții legale, existând la dosar adresa de înaintare a notificării și către SC S.F. SA Rîmnicu Vâlcea, notificare prin care au solicitat ca pârâta să le restituie două suprafețe de teren de 1649 mp și 2175 mp aflate în proprietatea acesteia.
Susținerea recurentei că nu s-a făcut dovada comunicării notificării nu poate fi reținută, întrucât la fila 49 (dosar fond) există dovada de comunicare a notificării de către biroul executorului judecătoresc către pârâta-recurentă.
în acest context, conform dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâta avea obligația ca, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării, să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Potrivit art. 24 alin. (1) din lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
în mod corect, instanța de fond și instanța de apel au reținut că recurenta-pârâtă nu a respectat condițiile prevăzute de art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv nu a răspuns la notificarea ce i-a fost adresată de reclamanți.
în raport de aceste considerente, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC S.F. SA Râmnicu Vâlcea a fost respins ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 6010/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5924/2004. Civil → |
---|