ICCJ. Decizia nr. 6010/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la 18 octombrie 2000, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâtul Z.R., pentru ca acesta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din teren în suprafață de 1200 mp situat în București, și construcție și să demoleze construcțiile edificate de pârât pe terenul proprietatea sa.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 6 iunie 2000 a cumpărat imobilul mai sus individualizat de la I.C., I.G., I.A., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1035 de Biroul Notarului Public C.P. și intabulat sub nr. 7489/2000, și cu ocazia ridicării unor construcții a constatat că pârâtul pretinde asupra terenului un drept de proprietate.
Acțiunii reclamantului, pârâtul Z.D. i-a opus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acesteia și a formulat o cerere de chemare în garanție a lui R.D.A., de la care pârâtul a dobândit imobilul în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 110 din 10 ianuarie 2001, Judecătoria sectorului 6 și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei, în temeiul art. 2, alin. (1) lit. f) C. proc. civ., în favoarea Tribunalului București, având în vedere că valoarea imobilului depășește 150 milioane lei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 1393/2001, iar prin sentința civilă nr. 55 pronunțată la 30 ianuarie 2002, această instanță a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în urma probatoriilor administrate (înscrisuri, expertiză tehnică imobiliară, interogatorii) că pârâtul Z.R. deține un alt teren, individualizat conform expertizei la numerele 117 și 123 -125, în timp ce terenul reclamantului se află la nr.119.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a respins acest petit, în esență, cu motivarea că nu s-a dovedit că terenul reclamantului a fost ocupat de pârât.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 264 A din 8 mai 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sentința tribunalului, a admis în parte acțiunea.
A dispus obligarea pârâtului să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 989,11 mp și construcție tip magazie, compusă din două încăperi, situate în București.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la demolarea construcțiilor ridicate pe terenul reclamantului și cererea de chemare în garanție.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar ordinar a reținut în urma unei noi expertize tehnice imobiliare dispusă și administrată în faza de apel, urmare caracterului devolutiv specific acestei căi de atac, că terenul ce reprezintă proprietatea reclamantului este cel situat în B-dul I.M. și este individualizat cu o suprafață de 989 mp.
Acesta este ocupat în totalitate de pârâtul Z.R., care deține cu titlul de proprietate și terenul de la nr. 121 al aceluiași bulevard, iar suprafața celor două terenuri este reunită în singurul perimetru împrejmuit pe o întindere delimitată de 1973,31 mp, în aliniamentul marcat de pct. ABCD din anexa nr. 3 al raportului de expertiză (filele 53-59 și 62 dosar nr. 1614/2002 al Curții de Apel București).
Cât privește terenul deținut cu titlul de proprietate de către pârâtul Z.R., acesta a fost individualizat ca fiind în B-dul I.M.(fost B-dul P.) și este situat în zona blocului nr. 10 A din actualul Bd. I.M., situație ce rezultă din planul întocmit de Direcția Patrimoniu, Evidența Proprietății, cadastru din cadrul Primăriei Municipiului București.
în consecință, instanța de apel a apreciat că pârâtul ocupă în fapt, un imobil pe care nu-l deține cu titlu de proprietate, așa încât reclamantul în calitate de proprietate neposesor are câștig de cauză în contradictoriu cu posesorul neproprietar.
Petitul referitor la obligația pârâtului de a demola construcțiile ridicate pe terenul proprietatea reclamantului a fost respins, în esență, cu motivarea că nu s-a dovedit reaua-credință a acestuia, pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor art. 494 alin. (1) C. civ.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârât și cea privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1036 din 6 iunie 2000 au fost respinse, prima întrucât R.D.A. cunoștea situația juridică a imobilului, iar cea de-a doua pe considerentul că nu a fost dovedit în cauză vreun motiv de nulitate, conform art. 945 C. civ.
Decizia din apel a făcut obiectul criticilor promovate de pârât și au fost încadrate în pct. 7, 8 și 10 ale art. 304 C. proc. civ., privind lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea pronunțată în apel, interpretarea greșită a actului juridic și omisiunea de a analiza dovezile administrate.
Recursul este nefondat.
Potrivit acestui act translativ reclamantul C.D. a vândut pârâtului-recurent Z.R., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, B-dul I.M., compus din teren intravilan în suprafață de 1.200 mp și construcția de pe acesta, și anume o magazie cu două încăperi.
Cum pârâtul a devenit titularul dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus individualizat, întrunind toate prerogativele acestuia: posesie, folosință, dispoziție, dreptul real dedus judecății nu mai poate forma obiectul acțiunii în revendicare și nici al criticilor promovate în faza extraordinară de atac a recursului.
în consecință, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6004/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5960/2004. Civil → |
|---|
