ICCJ. Decizia nr. 6003/2004. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6003
Dosar nr.520/200.
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 15 octombrie 2002, A.B., grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc a chemat în judecată Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei ce reprezintă diferenţa dintre indemnizaţia cuvenită potrivit prevederilor legale în vigoare şi indemnizaţia efectiv încasată, pentru perioadele 1 mai – 31 octombrie 2000 şi respectiv 1 ianuarie 2002, la zi, cu aplicarea indicelui de inflaţie.
Reclamanta a mai solicitat şi obligarea pârâţilor la calcularea salariului, conform valorii de referinţă sectorială prevăzut de OUG nr. 187/2001.
Prin întâmpinarea formulată la 31 octombrie 2002, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi a chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca, în situaţia admiterii acţiunii, acesta să fie obligat la plata sumelor solicitate de reclamantă.
Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 1887 din 19 decembrie 2002, a admis acţiunea precum şi cererea de chemare în garanţie şi i-a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata către reclamantă a sumelor ce reprezintă diferenţa dintre indemnizaţia cuvenită acesteia, calculată potrivit valorii de referinţă sectorială prevăzută de prevederile legale în vigoare şi cea efectiv încasată, pentru perioadele 1 mai – 31 octombrie 2000 şi 1 ianuarie 2002, până la zi, cu aplicarea indicelui de inflaţie, defalcat pe fiecare lună.
Totodată, chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat să restituie pârâţilor sumele datorate şi achitate de aceştia, pe seama reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că începând cu luna septembrie 1999, conform OUG nr. 134/1999, salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti, s-a făcut pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000, privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000, valoarea de referinţă sectorială, aplicabilă pentru calculul salariilor magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate era de 1.140.800 lei şi nu de 685.872, valoare utilizată de pârâţi la calculul salariilor, până la 1 noiembrie 2000.
Totodată, s-a reţinut, conform art. 13 din Legea nr. 216/2001, valoarea de referinţă sectorială menţionată în anexa nr. 1 din OG nr. 83/2000 a fost stabilită la 1.515.280 lei, sumă care urma să fie indexată cu 8% potrivit art. 1 din OUG nr. 187/2001, începând cu 1 ianuarie 2002. Ca atare, urmare acestei indexări, valoarea de referinţă sectorială ce trebuie avută în vedere la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite reclamantei, era de 1.636.520 lei.
Hotărârea instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Târgu-Mureş care, prin Decizia civilă nr. 129/R din 18 februarie 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita precum şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine, cu privire la acordarea drepturilor salariale, în funcţie de valoarea coeficientului de ierarhizare, că pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată de Legea nr. 50/1996 şi respectiv OG nr. 83/2000, pentru modificarea şi completarea acestei legi, aceasta din urmă intrând în vigoare la 1 noiembrie 2000.
Astfel, se arată, potrivit art. 9 alin. (1) din acest act normativ, ordonanţa urma să intre în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a suplimentat în mod corespunzător bugetul pe anul 2000 al instituţiilor publice prevăzute la art. II, cu excepţia art. I pct. 38 care se aplică de la data de 1 ianuarie 2001.
În consecinţă, se mai arată, pârâţii în calitate de ordonator principal şi respectiv ordonator secundar de credite, s-au aflat în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferenţei de indemnizaţie, solicitată de reclamantă pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, în condiţiile în care OG nr. 83/2000, s-a aplicat începând cu data de 1 noiembrie 2000.
Recursul în anulare este nefondat şi urmează a fi respins, în sensul considerentelor ce succed.
Salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti era reglementată de Legea nr. 50/1996, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998, privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de conducere.
Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care după funcţii de demnitate publică.
Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referinţă universală, indicatorii de prioritate intersectorială şi valoarea de referinţă sectorială.
Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorităţii judecătoreşti în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 şi întrucât se impunea, în mod necesar conform principiilor constituţionale, corelarea salariilor magistraţilor şi a personalului auxiliar al autorităţii judecătoreşti, cu salariile autorităţilor legislative şi executive, Guvernul a adoptat OG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti (publicată în M.Of. la data de 20 septembrie 1999).
Conform art. 1 din această ordonanţă, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorităţii judecătoreşti, este egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, precum şi pentru administraţia publică centrală şi locală [art. 1 alin. (1)].
La intrarea în vigoare a OG nr. 134/1999 valoarea de referinţă sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referinţă universală de 1.242.040 lei şi indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55.
Aşa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti are aceeaşi valoare cu cea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.
Conform art. 1 alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum în condiţiile stabilite de prevederile legale aplicabile sectorului bugetar.
Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referinţă universală, cât şi indicatorul de prioritate intersectorială, prevăzute în anexa 1 pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 154/1998.
Conform textului de lege mai înainte invocat, valoarea de referinţă universală, în vederea determinării valorii de referinţă sectorială şi respectiv a salariilor de bază pentru personalul prevăzut în anexele nr. II/1, II/2 şi III la Legea nr. 154/1998, se stabileşte 1.840.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială prevăzut la anexa nr. I pct. 1, 2 şi 3 se stabileşte la 0,62.
Întrucât prin OUG nr. 134/1999 s-a stabilit valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorităţii judecătoreşti, egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, s-a stabilit suma de 1.140.800 lei începând cu luna mai 2000.
În acest sens, este de reţinut că salarizarea magistraţilor era reglementată printr-o lege specială (Legea nr. 50/1996) care era concepută pe alte principii decât Legea 154/1999 din care s-a „împrumutat" doar noţiunea de valoare de referinţă sectorială ca un criteriu pentru stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare din Legea nr. 50/1996.
La acea dată, Legea nr. 50/1996 era singura lege care mai utiliza sintagma de „coeficient de ierarhizare" şi la o valoare care nu mai era folosită pentru salarizarea altor categorii.
Alin. (5) al art. 12 din Legea nr. 76/2000, a exceptat deci alte categorii de persoane, decât cele din anexele indicate, dar care erau salarizate pe principii asemănătoare (militari, diplomaţi), în timp ce sistemul prevăzut de Legea nr. 50/2996 era total diferit iar raţiunea OUG nr. 134/1999 a fost de a stabili un criteriu de actualizare periodică a coeficientului de ierarhizare.
Că aceasta a fost voinţa legiuitorului s-a văzut ulterior când a fost adoptată OG nr. 83 din 29 august 2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 care a recunoscut expres valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000 ca fiind aplicabilă magistraţilor.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, recursul în anulare urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 129/R din 18 februarie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, şi sentinţei civile nr. 1887 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Harghita
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6087/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6041/2004. Civil. Strămutare → |
---|