ICCJ. Decizia nr. 6160/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2000 reclamantul S.N.V. judecător la Judecătoria Iași a chemat în judecată Tribunalul Iași și Ministerul Justiției pentru obligarea acestora la restituirea sumei de 7.250.000 lei reținută nelegal drept impozit calculat pe sumele primite în perioada ianuarie 2000 cu titlu de compensație pentru chiria apartamentului ce-l ocupă.
Curtea Supremă de Justiție prin încheierea nr. 1547 din 13 martie 2001 a strămutat cauza la Judecătoria Bacău. Această din urmă instanță prin sentința civilă nr. 5050 din 22 august 2001 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele la plata sumei de 4.184.050 lei reprezentând impozit pe chirie.
Curtea de Apel Bacău a respins recursul declarat de Ministerul Justiției, prin decizia nr. 96 din 14 ianuarie 2002.
împotriva acestor hotărâri, la cererea Ministerului Justiției, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a mai susținut că O.G. nr. 83/2000 nu retroactivează, deci nu se poate invoca ca temei în restituirea impozitului pretinsă înainte de 1 noiembrie 2000.
Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 3949 din 12 noiembrie 2002 a admis excepția de necompetență materială invocată pe parcursul judecății de Ministerul Public și a casat decizia civilă nr. 96/2002 a Curții de Apel Bacău, trimițând cauza la Tribunalul Bacău pentru rejudecarea recursului.
Tribunalul Bacău, prin decizia 539/R din 14 iulie 2003 a respins ca nefondat recursul Ministerului Justiției.
Recursul în anulare a fost motivat pe împrejurarea că instanțele au făcut o interpretare greșită a dispozițiilor O.G. nr. 73/1999 atunci când au considerat sumele reprezentând compensații pentru chiriile acordate conform art. 39 alin. (3) și art. 40 din Legea nr. 50/1996, se încadrează în dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/1999. Această din urmă prevedere legală se referă la veniturile care nu sunt impozabile și care sunt acordate în afara contractului de muncă. Or, sumele reprezentând raporturile personale de muncă creează un venit suplimentar ce se impune a fi impozitat în conformitate cu art. 6 din Normele metodologice emise în aplicarea art. 24 din O.G. nr. 73/1999.
Procurorul General de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea Ministerului Justiției a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 5050 din 22 august 2001 a Judecătoriei Bacău și deciziei nr. 539/R din 14 iulie 2003 a Tribunalului Bacău.
Au fost invocate motivele arătate prin recursul în anulare inițial formulat.
Recursul în anulare este întemeiat.
Art. 9 din O.G. nr. 73/1999 conține regula potrivit căreia în categoriile de venit ce se supun impozitului "se cuprind și orice avantaje în bani și/sau în natură primite de o persoană fizică, cu titlu gratuit sau plată parțială". Ordonanța arată în art. 5 ce categorii de venituri nu sunt supuse impozitării [prevăzute în mod expres și limitativ la lit. a) la n)]. Aceste categorii de venituri se referă fie la forme de protecție socială fie la moduri de despăgubire a persoanelor aflate în dificultate.
Sumele de care beneficiază magistrații în temeiul Legii nr. 50/1996 reprezintă avantaje în bani și nu o formă de protecție socială deci sunt impozabile.
Instanțele au interpretat greșit prevederile legale menționate, considerând că sumele în discuție sunt incluse în categoria veniturilor neimpozabile.
în acest fel soluțiile pronunțate au fost date cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o rezolvare greșită a cauzei pe fond.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare a fost admis, au fost casate ambele hotărâri atacate și pe fond a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6157/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6155/2004. Civil → |
|---|
