ICCJ. Decizia nr. 6112/2004. Civil
| Comentarii |
|
SC R.A.R. SA a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul local al comunei Gruiu prin primarul comunei Gruiu, județul Ilfov, solicitând obligarea pârâților de a-i restitui în natură terenul în suprafață de 33.320 mp cu vecinătățile specificate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 37611 din 22 noiembrie 1935 de Tribunalul Ilfov, secția notariat.
în motivarea acțiunii reclamanta a susținut că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în discuție, a notificat Primăria Gruiu conform Legii nr. 10/2001 și că în raport de dispozițiile art. 26 alin. (3) și urm. din Legea nr. 10/2001 era îndrituită să-i fie restituit în natură.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1701 din 3 decembrie 2002 a admis excepția invocată de pârâtul Consiliul local al comunei Gruiu în legătură cu notificarea reclamantei SC R.A.R. SA și a constatat nulitatea menționatei notificări adresate Consiliului local al comunei Gruiu, județul Ilfov și înregistrată la aceasta sub nr. 7100 din 13 noiembrie 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001.
A constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de a mai solicita reparații în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenul în suprafață de 33.320 mp identificat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 37611 din 22 noiembrie 1935 și actul de recunoaștere nr. 13818/1939 al cumpărătorului C.N.C.
Instanța a reținut că potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 notificarea persoanei îndreptățite va fi comunicată deținătoarei imobilului prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului.
Pe cale de consecință, necomunicarea notificării prin executorul judecătoresc atrage nulitatea acesteia, deoarece nu se respectă o condiție de formă prevăzută imperativ de lege. Cum în speță, reclamanta a notificat direct unitatea deținătoare, respectiv Primăria comunei Gruiu, cererea fiind înregistrată la primărie sub nr. 7100 din 13 noiembrie 2001, iar până la 13 februarie 2002 nu s-a conformat dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceasta a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 372/A din 25 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de SC R.A.R. SA împotriva sentinței civile nr. 1701 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, cu motivarea invocată și de tribunal potrivit căreia reclamanta nu a respectat o cerință de formă imperativă care atrage nulitatea absolută a actului îndeplinit cu nesocotirea ei.
în contra acestei decizii SC R.A.R. SA Ploiești a declarat recurs invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și susținând în esență că deși excepția a fost ridicată de pârâtă la 26 martie 2002, primul termen de judecată, instanța de fond s-a pronunțat abia la 23 aprilie 2003 când a soluționat pricina, în intervalul menționat fiind administrate probe cum ar fi expertiza topografică. Acest procedeu al instanței apare abuziv cât timp excepția nu era de ordine publică și prin urmare nu mai putea fi pusă în discuție după intrarea în dezbateri pe fond.
Mai mult dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 dau dreptul persoanei îndreptățite atunci când nu cunoaște unitatea deținătoare să se adreseze cu notificare primăriei în raza căreia se află imobilul solicitat care, la rândul ei, urmează a identifica unitatea deținătoare și a transmite datele necesare celui ce a notificat-o.
Dacă unitatea deținătoare nu a fost identificată ori nu s-a răspuns solicitantului în termen de 90 de zile, acesta este îndrituit a acționa în judecată statul prin Ministerul Finanțelor Publice. Din cele expuse rezultă că în ipoteza dată notificarea prin executorul judecătoresc nu apare obligatorie, cum este și în cazul din speță și prin urmare greșit le-a fost anulată notificarea.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana care urmărește restituirea în natură sau prin echivalent a unui imobil preluat abuziv trebuie să notifice persoana juridică deținătoare a bunului în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar conform art. 21 alin. (3) din lege, notificarea se comunică prin executorul judecătoresc și face dovada respectării termenului prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului la reparație în fața oricăror autorități, persoane fizice sau publice [art. 21 alin. (4) Legea nr. 10/2001].
Din cele expuse rezultă că prevederea legală potrivit căreia notificarea se comunică prin executorul judecătoresc are în vedere existența unei date certe în raport de care să se aprecieze dacă a fost respectat termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, termen care față de consecințele stabilite de legiuitor în cazul nerespectării lui, pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent [art. 21 alin. (5)], apare a fi un termen de decădere.
Or, în speță, reclamanta a adresat notificarea, prin poștă, persoanei juridice competente conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care i-a înregistrat-o la registratura generală sub nr. 7100 din 13 noiembrie 2001 (dosar nr. 1221/2002). Astfel fiind, rezultă că notificarea reclamantei are data certă în raport de care sesizarea este făcută cu respectarea art. 21 din Legea nr. 10/2001 și prin urmare cererea produce toate efectele prevăzute de acest text.
Că este așa rezultă chiar din dispozițiile art. 21 alin. (3) din lege care nu stabilesc vreo sancțiune pentru nerespectarea obligației de comunicare prin intermediul executorului judecătoresc.
Prin urmare, existând dovada certă că persoana îndreptățită s-a adresat, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termenul prevăzut de lege, cererea produce toate efectele și prin urmare instanța era obligată să analizeze pe fond acțiunea reclamantei.
Față de cele ce preced, recursul a fost admis, a fost casată hotărârea atacată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6135/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6157/2004. Civil → |
|---|
