ICCJ. Decizia nr. 6166/2004. Civil. Conflict munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6166
Dosar nr. 530/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Deliberând constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Harghita, la data de 15 octombrie 2002 reclamanta B.V., a chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi: să-i achite contravaloarea diferenţei de salariu, reactualizată pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000 din salariul cuvenit, reactualizată în funcţie de indicele de inflaţie, până la executarea efectivă a hotărârii, achitarea diferenţei de salariu reactualizată din salariul cuvenit conform Legii nr. 714/2001 şi salariul efectiv încasat, cu data de 1 ianuarie 2002 până la zi, cu aplicarea coeficientului de inflaţie, până la data executării hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, pentru perioada: 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000 valoarea de referinţă sectorială care trebuia aplicată pentru calculul salariilor magistraţilor a fost de 1.140.800 lei conform art. 1 din OUG nr. 134/1999 coroborat cu prevederile Legii nr. 76/2000, iar începând cu 1 ianuarie 2002, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, valoarea de referinţă sectorială a fost de 1.515.280 lei la care s-a aplicat procentul de 8% prevăzut de art. 1 lit. a) din OUG nr. 187/2000, rezultând astfel o valoare de referinţă sectorială de 1.636.520 lei.
Sesizat cu judecarea cauzei, Tribunalul Harghita prin sentinţa civilă nr. 1886 din 19 decembrie 2002, a admis acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâţilor şi pe cale de consecinţă: pârâţii au fost obligaţi să plătească în solidar pentru perioada 1 mai 2000 - 31 octombrie 2000, diferenţa dintre salariul legal cuvenit şi cel încasat efectiv, reactualizat cu aplicarea coeficientului de inflaţie până la executarea efectivă a hotărârii – precum şi la diferenţa dintre salariul legal cuvenit şi cel încasat efectiv începând cu data de 1 ianuarie 2002 şi până la zi, reactualizat, cu aplicarea coeficientului de inflaţie pentru fiecare lună în parte, până la executarea efectivă a hotărârii şi în continuare conform Legii nr. 216/2001 şi OUG nr. 187/2001; chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat să restituie pârâţilor sumele datorate şi achitate de aceştia pe seama reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, potrivit prevederilor OUG nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti se face pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000 valoarea de referinţă sectorială, aplicabilă pentru calculul salariului magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.800 lei şi nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâţi la calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000.
S-a mai reţinut că, prin OG nr. 83/2000, s-au adus modificări Legii nr. 50/1996, fiind reglementate indemnizaţiile pentru magistraţi şi salariile de bază pentru celelalte categorii de salariaţi din organele autorităţii judecătoreşti, ce se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială, prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite, în cadrul autorităţilor executivă şi legislativă. Că, valoarea de referinţă, menţionată în anexa nr. 1 din OG nr. 83/2000 a fost modificată, conform art. 13 din Legea nr. 216/2001, stabilindu-se valoarea de referinţă sectorială de 1.515.280 lei care, potrivit art. 1 din OUG nr. 187/2001, urma să fie indexată cu 8% începând cu 1 ianuarie 2002, şi să devină 1.636.520 lei, sumă ce trebuia avută în vedere la stabilirea şi acordarea drepturilor băneşti cuvenite reclamantei.
Sentinţa instanţei de fond a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr.136 din 18 februarie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
În conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile şi art. II alin. (3) din OUG nr. 58 din 25 iunie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor mai sus enunţate, considerând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În esenţă, s-a susţinut că instanţele au făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului juridic, în ce priveşte obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre indemnizaţia cuvenită şi cea efectiv încasată în perioada mai – octombrie 2000.
Mai exact s-a arătat că hotărârile criticate sunt nelegale, deoarece salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996, respectiv de OG nr. 83/2000 şi nu de celelalte acte normative invocate în considerentele hotărârilor arătate.
Cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamantei în funcţie de valoarea coeficientului de ierarhizare, pe perioada mai-octombrie 2000, reactualizate în funcţie de indicele de inflaţie, urmează a constata că instanţa de fond şi cea de recurs au făcut o aplicare corectă a prevederilor legale pronunţând hotărâri legale şi temeinice.
În acest sens este de reţinut că salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de conducere.
Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.
Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referinţă universală, indicatorii de prioritate intersectorială şi valoarea de referinţă sectorială.
Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorităţii judecătoreşti în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 şi întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituţionale, corelarea salariilor magistraţilor şi a celuilalt personal al autorităţii judecătoreşti, cu salariile autorităţilor legislative şi executive, Guvernul a adoptat OUG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).
Conform art. 1 din această ordonanţă valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorităţii judecătoreşti, este egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, precum şi pentru administraţia publică centrală şi locală [art. 1 alin. (1)].
La intrarea în vigoare a OG nr. 134/1999 valoarea de referinţă sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referinţă universală de 1.242.040 lei şi indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55.
Aşa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti are aceeaşi valoare cu cea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.
Conform art. 1 alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum în condiţiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar.
Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/200, a fost modificată atât valoarea de referinţă universală, cât şi indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa 1 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 154/1998.
Întrucât prin OUG nr. 134/1999 s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorităţii judecătoreşti, egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu începere din luna mai 2000, aşa încât de la acea dată pârâţii aveau obligaţia să calculeze şi să plătească salariile potrivit noilor valori.
Motivul invocat privind lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite magistraţilor şi celuilalt personal al autorităţii judecătoreşti, ci, cel mult poate determina amânarea plăţii acestor drepturi.
Faţă de considerentele menţionate şi reţinând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerinţa încălcării esenţiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ. urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 136/R din 18 februarie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, precum şi sentinţei civile nr. 1886 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6212/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6169/2004. Civil. Conflict munca. Recurs în... → |
|---|
