ICCJ. Decizia nr. 6214/2004. Civil
| Comentarii |
|
S.L. în calitate de moștenitor al autorului S.F. decedat la 30 decembrie 1970, a contestat decizia nr. 1 din 1 august 2001 emisă de SC M. 94 SA prin care i s-a respins notificarea adresată pârâtei pentru restituirea în natură suprafața de 1846 mp teren situat în intravilanul satului Cerneți, județul Caraș Severin.
în motivarea cererii, reclamantul a susținut că terenul în dispută a fost dobândit de tatăl său S.F. la 13 octombrie 1954, iar la data edificării I.M. a fost inclus în perimetrul acesteia fiind folosit pentru curte și magazii. în anul 1990, întreprinderea a fost transformată în baza Legii nr. 15/1990 în societate comercială, iar terenul de 1846 mp a fost inclus în patrimoniul societății conform H.G. nr. 834/1990 obținându-se și certificatul de atestare a dreptului de proprietate în vederea privatizării, iar în prezent pârâta este privatizată.
Cum terenul în litigiu a fost preluat abuziv de stat, întrucât SC M. 94 SA consideră că nu a fost expropriat, reclamantul a solicitat desființarea deciziei nr. 1/2001 emisă de pârâtă și restituirea terenului.
Tribunalul Mehedinți, secția civilă, prin sentința nr. 29 din 22 ianuarie 2002 a respins acțiunea reclamantului cu motivarea că acesta nu a probat că terenul în discuție era inclus în patrimoniul actual al pârâtei. Astfel s-a învederat că expertiza tehnică efectuată pentru identificarea terenului era neconcludentă cât timp expertul a avut în vedere "susținerile reclamantului" potrivit cărora terenul de 1846 mp cerut de reclamant ar traversa curtea pârâtei pe direcția SE-NV învecinându-se cu pârâta dar și cu alte societăți comerciale.
S-a mai stabilit că în zona respectivă după 1950 și-au desfășurat activitatea mai multe unități nou înființate.
Că, prin Decretul nr. 158 din 13 mai 1981 s-au expropriat terenuri în suprafață de 26.300 mp situat în perimetrul construibil al municipiului ce au fost date în administrarea I.M.
Că, menționata unitate a fost divizată în 3 societății comerciale care s-au privatizat, fiecare primind o parte din teren și construcții.
Că, în speță erau aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în măsura în care reclamantul ar fi probat că terenul în dispută făcea parte din patrimoniul pârâtei.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 32 din 24 februarie 2003 a respins apelul declarat de reclamantul S.L. împotriva sentinței nr. 29 din 22 ianuarie 2002 a Tribunalului Mehedinți, secția civilă.
în motivarea soluției, instanța de apel a reținut că potrivit completării la raportul de expertiză tehnică, terenul în litigiu evidențiat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 659 din 12 octombrie 1954 era amplasat în perimetrul SC M. 94 SA Drobeta Turnu Severin, fiind afectat de construcții astfel că nu putea fi restituit în natură. Pe cale de consecință, în speță erau incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită având dreptul numai la măsurile reparatorii prevăzute de acest text și nu la despăgubiri, iar notificarea se adresează instituției implicate care a efectuat privatizarea în raza căreia este sau era situat imobilul.
în contra acestei decizii a declarat recurs S.L. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și susținând în esență că în apel a probat apartenența terenului de 1846 mp pretins prin acțiune la patrimoniul societății pârâte astfel că pe acest aspect sentința tribunalului trebuia casată, iar pricina trimisă spre o nouă judecată la instanța de fond conform art. 297 pct. 1 C. proc. civ.
Greșit s-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul în dispută nu era afectat de construcții, acesta aflându-se în imediata vecinătate a suprafeței de teren revendicate. Mai mult, construcțiile edificate constau în barăci metalice cu grad mare de uzură, fără fundație și fără nici o utilitate publică și prin urmare, conform art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 terenul putea fi restituit.
în fine, conform art. 10 pct. 8 din lege dacă restituirea în natură nu ar fi posibilă, măsurile reparatorii sunt la alegerea persoanei îndreptățite, astfel că și din această perspectivă acțiunea trebuia admisă.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. capelul, ca regulă, este o cale devolutivă de atac. în acest sens, alin. (1) al textului menționat, statuează că dacă prima instanță a respins sau anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului, și instanța de apel găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelantă, va evoca fondul și va judeca procesul pronunțând o hotărâre definitivă. Așadar, din punctul de vedere al soluțiilor ce trebuie pronunțate de instanța de apel, textul invocat indică doar două rezolvări distincte evocarea fondului și judecarea pricinii de instanța de apel; anularea hotărârii de fond și judecarea procesului de instanța de apel.
Prin excepție, alin. (2) al art. 297 C. proc. civ., stabilește o singură ipoteză în care instanța de apel poate desființa hotărârea apelată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe și anume atunci când instanța de fond s-a declarat competentă iar instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, împrejurare în care o va trimite instanței competente, afară de cazul în care constată propria sa competență.
Textul art. 297 C. proc. civ. prin modul cum este redactat are un caracter imperativ ce impune ordinea firească a procesului.
Astfel fiind, cu referire la cazul în speță, motivul de recurs invocat de reclamant potrivit căruia instanța de apel avea obligația să caseze sentința atacată și reținând că terenul în dispută se afla în incinta unității pârâte să trimită cauza spre o nouă judecată la instanța de fond nu poate fi primit întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ.
De altfel, conform completărilor la raportul de expertiză tehnică efectuate în apel, terenul pretins de reclamant și inclus în perimetrul intimatei pârâte era afectat de construcții și prin urmare nu putea fi restituit în natură (dosar nr. 2435/2002).
Din această perspectivă, este nefondată susținerea recurentului potrivit căreia ar fi posibilă restituirea în natură a terenului în dispută din moment ce însuși expertul a exclus o atare posibilitate.
Pe de altă parte, prin acțiune ca și prin notificare reclamantul recurent a solicitat numai restituirea în natură a terenului de 1846 mp.
Cu ocazia dezbaterilor în fond la tribunal reclamantul prin concluziile orale a cerut și contravaloarea terenului respectiv, solicitare ce însă nu se circumscrie în dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. privind modificarea cererii de chemare în judecată.
Pe de altă parte, din adresa nr. 625 din 30 ianuarie 2003 a Primăriei comunei Simian, rezultă că terenul în suprafață de 1846 mp înscris în actul de vânzare cumpărare nr. 659 din 12 octombrie 1954, ce reprezintă titlul de proprietate al autorului reclamantului, se afla amplasat în perimetrul fostului CAP Cerneți (dos. 2435/2002) iar potrivit anexei la Decretul nr. 358 din 13 mai 1980 privind aprobarea proiectelor de execuție și a măsurilor de realizare a unor obiective de investiții, a fost expropriat și trecut în proprietatea statului (dos. nr. 6874/2001).
Astfel fiind corect instanțele au făcut în cauză aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 imobilul în litigiu fiind evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale astfel că reclamantul este îndreptățit la măsurile reparatorii menționate în textul invocat pe care le putea solicita de la instituția care a efectuat privatizarea.
Pe cale de consecință, recursul declarat de reclamantul S.L. a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6396/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6210/2004. Civil → |
|---|
