ICCJ. Decizia nr. 6371/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea formulată la 11 iunie 2001, O.R. și O.A. au cerut Primăriei comunei Putna, județul Suceava, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului (casă de locuit și anexe) situat în satul Gura Putnei, comuna Putna, județul Suceava, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 223/1974.
Prin adresa nr. 1727 din 29 iunie 2001, Primăria comunei Putna a comunicat persoanelor îndreptățite, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 numele unității deținătoare, respectiv Direcția Generală a Finanțelor publice locale Suceava.
La 26 iulie 2001, O.R. și O.A. s-au adresat cu notificare unității deținătoare iar la 20 martie 2002, în lipsa răspunsului acesteia, au formulat acțiune prin care, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria comunei Putna, au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în satul Gura Putnei, comuna Putna, județul Suceava.
Ulterior, la 18 aprilie 2002, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că solicită doar restituirea în natură a imobilului.
Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 682 din 31 octombrie 2002, a respins acțiunea ca prematur introdusă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că deși reclamanților li s-a comunicat prin adresă cine este deținătorul imobilului, aceștia s-au adresat direct instanței fără a respecta procedura prevăzută de art. 23 pct. 1 și respectiv 24 pct. 1 și 7 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 12 din 18 martie 2003 Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a admis apelul reclamanților și a anulat sentința reținând că întrucât persoana juridică deținătoare nu a răspuns notificării, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, dată fiind conduita culpabilă a acesteia.
Rejudecând cauza, prin decizia nr. 24 din 4 iulie 2003 Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului, cu plată, prin decizia nr. 199 din 30 aprilie 1986 a fostului Consiliul Popular al Județului Suceava, urmare a aprobării cererii reclamanților de a pleca definitiv din țară, neputându-se considera, în aceste circumstanțe, că preluarea ar fi fost abuzivă.
în cauză, au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții O.R. și O.A., susținând în esență că instanțele au aplicat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât consimțământul lor, fiind viciat, preluarea a fost lovită de nulitate absolută.
Recursul se privește ca nefondat.
Față de cadrul constituțional al perioadei de aplicare a Decretului nr. 223/1974 “privind reglementarea situației unor bunuri" este important a se opera o distincție între categoria imobilelor preluate fără plată în proprietatea statului, cu titlu de sancțiune pentru cei care au părăsit fraudulos țara sau care fiind plecați în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit și a imobilelor preluate, conform art. 2 din acest act normativ, de la persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară.
în cea de a 2-a situație, aprobarea cererii de a părăsi definitiv țara și respectiv înstrăinarea imobilului cu plată către stat, țin de esența unei preluări cu titlu valabil, neputându-se considera că această preluare s-a făcut prin vicierea consimțământului, în condițiile în care proprietarul imobilului avea vocația de a-l înstrăina, chiar înainte de a-și manifesta intenția părăsirii definitive a țării.
în speță, construcția ce a aparținut reclamanților, a fost trecută în proprietatea statului, cu plată, prin decizia nr. 199 din 30 aprilie 1986 a fostului Consiliul popular al județului Suceava, urmare aprobării cererii reclamanților de a părăsi definitiv țara și a fost preluată efectiv prin procesul verbal din 9 mai 1986.
Ulterior, în anul 1997, imobilul a fost înstrăinat chiriașilor care-l ocupau, în condițiile Legii nr. 112/1995.
în ceea ce privește cuantumul prețului primit, apreciat de recurenți ca fiind nesatisfăcător, acesta se determina potrivit normelor care se aplicau și în cazul art. 56 din Legea nr. 4/1973, succedându-se în acest sens H.C.M. nr. 545/1958 și Decretul Consiliului de Stat nr. 467/1979, dispoziții în vigoare la data preluării.
Ca atare, conduita persoanei în sensul manifestării opțiunii de a înstrăina imobilul înainte sau după formalizarea intenției de a părăsi definitiv teritoriul României, nu putea fi decât atributul exclusiv al acesteia, cu consecința acceptării, în cea de a 2-a ipoteză, a condițiilor impuse de reglementările în vigoare.
în considerarea celor ce preced, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6370/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6401/2004. Civil → |
|---|
