ICCJ. Decizia nr. 6401/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 27 octombrie 1999 reclamanta B.C. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Dolj pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie un teren loc de casă situat în municipiul Craiova.
în motivarea acțiunii reclamanta a învederat că împreună cu fostul ei soț, M.I., a dobândit un imobil compus din teren loc de casă și construcție conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6124 din 5 iunie 1971 de fostul notariat de Stat județean Dolj, act transcris sub nr. 1075 din 5 iunie 1971 la același notariat. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 5853/1974 din 29 mai 1974 eliberat de fostul Notariat de Stat al județului Dolj, reclamanta este unica succesoare a defunctului soț.
Nemișcătorul a fost expropriat prin Decretul nr. 148 din 22 iunie 1989, locuința a fost demolată, iar terenul, pentru care nu a obținut despăgubiri, nu a primit utilitatea publică pentru care s-a dispus exproprierea.
Investit inițial în soluționarea cauzei, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 309 din 9 iunie 2000, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâți să-i retrocedeze terenul în suprafață de 160 mp situat în Craiova, soluția fiind confirmată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 172 din 30 octombrie 2000, a respins ca nefondate apelurile reclamantei și al pârâtului Consiliul Local al Municipiului Craiova.
Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 4976 din 30 octombrie 2001, a admis recursurile reclamantei B.C. și al pârâtului Consiliul Local al Municipiului Craiova, a casat hotărârile pronunțate și a trimis cauza pentru rejudecare la tribunal.
S-a cerut instanței de trimitere să clarifice pe bază de dovezi, inclusiv printr-o nouă expertiză tehnică de specialitate, ce suprafață de teren au avut în proprietate reclamanta și defunctul ei soț, ce suprafață de teren a făcut obiectul exproprierii, dacă terenul este liber sau integrat într-un ansamblu de locuințe și să se verifice dacă scopul exproprierii a fost ori nu atins.
în fond după casare, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 148 din 23 aprilie 2002, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâți să-i retrocedeze terenul în suprafață de 280 mp situat în Craiova, cu vecinătățile indicate în raportul de expertiză întocmit de ing. S.S.
Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Dolj, au fost admise de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 23 din 18 februarie 2003, a schimbat în tot sentința Tribunalului Dolj, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut și motivat că datorită contradicțiilor existente în expertiza tehnică întocmită la instanța de fond, în apel, s-a ordonat și s-a administrat o nouă expertiză tehnică. S-a luat în considerare titlul de proprietate al reclamantei din care rezultă că a avut în proprietate doar suprafața de 160 mp teren, fiind fără relevanță că în procesul-verbal din 3 octombrie 1989, încheiat cu ocazia exproprierii, s-a trecut că terenul în cauză are dimensiunea de 280 mp. Din noua expertiză administrată, instanța de apel a reținut că terenul ce a constituit proprietatea reclamantei este ocupat de două trotuare și de o alee de acces către blocurile de locuințe din zonă, ceea ce demonstrează că scopul exproprierii a fost atins, motiv pentru care acțiunea în retrocedare a fost respinsă.
împotriva deciziei dată în apel, în termen legal a declarat recurs reclamanta B.C. care a criticat hotărârea sub cuvânt că instanța a încălcat prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, că nu s-a ținut seama de suprafața de teren avută anterior și aceea expropriată și că prin soluția adoptată instanța "a dublat prin reconstituire terenul vecinilor". Se mai reproșează instanței de apel că și-a însușit fără rezerve noua expertiză, a patra efectuată în cauză.
Recursul nu este fondat.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6124 din 5 iunie 1971 de fostul Notariat de Stat al județului Dolj, act transcris sub nr. 1075/1971 la același notariat, reclamanta-recurentă și fostul ei soț - M.I., au cumpărat de la vânzătorii D.I. și D.M. un imobil "compus dintr-un loc de casă în suprafață de 160 mp și o casă de locuit de cărămidă acoperită cu tablă" (Dosar nr. 10.001/1999 al Tribunalului Dolj).
întrucât această suprafață de teren a fost dobândită în proprietate de către reclamantă prin actul translativ de drept real enunțat, apare ca fiind corectă soluția și motivarea instanței de apel în sensul că este lipsită de relevanță juridică suprafața de teren (280 mp) menționată în procesul-verbal întocmit cu ocazia aplicării decretului de expropriere. La fel de corect este și procedeul instanței de apel de a-și însuși ultima expertiză tehnică efectuată în cauză de ing. P.M. deoarece este singura lucrare care a ținut seama de întinderea suprafeței de teren pe care reclamanta a dobândit-o în proprietate, suprafață pe care a identificat-o cu exactitate și prin măsurători corecte.
Din raportul de expertiză astfel întocmit și din schița anexă rezultă că suprafața de 160 mp teren este ocupată, integral, de două trotuare paralele, despărțite de o alee de acces către locuințele din zonă, astfel că imobilul expropriat a fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost preluat din proprietatea reclamantei, fiind îndeplinite cerințele art. 35 din Legea nr. 33/1974.
Față de cele ce preced, recursul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6371/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6404/2004. Civil → |
|---|
