ICCJ. Decizia nr. 6456/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 2 august 2002 reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, SC O. SA Timișoara, SC A.D.P. SA Timișoara, G.I., G.S., S.B.P., S.B.M.Z., D.I., ș.a., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se dispună restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. 14583 Timișoara, nr. top 5720/1, în care a fost transnotat din C.F.1051 Timișoara nr. top 5720/1;
- să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între instituțiile chemate în judecată și pârâții persoane fizice;
- să se constate că în afara suprafețelor locative ce formează obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți, imobilul revendicat are în componență și alte spații închiriate de Statul Român unor terți;
- să se dispună desființarea (anularea) încheierii nr. 7837 din 8 aprilie 1998 a judecătorului delegat de carte funciară cu privire la dezmembrarea, apartamentarea și intabulările operate în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută reclamanta o cere;
- să se constate deschisă succesiunea defuncților P.V. și P.A., foști proprietari ai imobilului, să se constate că reclamanta este unica lor moștenitoare și că masa succesorală de pe urma defunctului R.A. se compune și din cota de 1/1 parte din imobilul situat în Timișoara, jud. Timiș;
- să se dispună intabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat cu titlu de restituire și moștenire.
în drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 2,art. 46,art. 47 și art. 48 din Legea nr. 10,art. 1,art. 10 și art. 11 din Legea nr. 112/1995, H.G. nr. 20/1996 și nr. 11/1997, Legea nr. 213/1998,art. 480,art. 946 și art. 948 C. civ.
învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 1239/PI din 20 decembrie 2002, a respins acțiunea cu motivarea că reclamanta, la data de 6 octombrie 1984, a promovat o acțiune în revendicarea imobilului, în calitate de moștenitoare testamentară a soției supraviețuitoare a fostului proprietar, P.A. și prin hotărâri irevocabile i s-a respins acea acțiune pe motiv că soția supraviețuitoare a fostului proprietar tabular nu a dezbătut niciodată succesiunea acestuia și că, la 1 septembrie 1999, reclamanta a promovat o a doua acțiune în justiție pentru revendicarea aceluiași imobil, acțiune de asemenea respinsă irevocabil pentru autoritate de lucru judecat.
Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de reclamanta G.E. și de pârâții G.I., G.S., H.S., ș.a. au fost admise de Curtea de Apel Timișoara, care, prin decizia civilă nr. 68 din 5 mai 2003, a desființat hotărârea tribunalului și a trimis cauza, spre soluționare, în primă instanță, la Judecătoria Timișoara.
Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut și motivat că din analiza conținutului acțiunii rezultă că aceasta are ca scop principal constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor ce compun imobilul pentru ca ulterior admiterii unei astfel de cereri, să se poată solicita restituirea în natură a bunului, prin procedura specială, prevăzută de Legea nr. 10/2001. Având în vedere caracterul real al acțiunii, faptul că se urmărește readucerea în natură a imobilului în patrimoniul fostului proprietar tabular, iar nu restituirea lui prin echivalent bănesc, demersul reclamantei prin care se tinde la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, are caracterul unei acțiuni de drept comun care nu se circumscrie competenței speciale și exprese a tribunalului stabilită prin art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
împotriva deciziei dată în apel, în termen legal a declarat recurs reclamanta G.E. care a invocat următoarele critici: prezenta acțiune are ca temei prevederile Legii nr. 10/2001, capătul principal de cerere fiind revendicarea imobilului, pe când pretențiile referitoare la nulitatea contractelor și rectificarea de carte funciară sunt doar cereri accesorii ale petitului privind revendicarea; cum valoarea imobilului revendicat depășește două miliarde de lei, competența de soluționare a acțiunii, în integralitatea ei, revine, conform art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ, tribunalului iar nu judecătoriei, astfel că greșit s-a admis sesizarea acesteia; instanța de apel a încălcat principiul disponibilității potrivit căruia reclamantul are facultatea de a stabili cadrul procesual al litigiului și de a aprecia asupra valorii imobilului.
La data de 23 iunie 2003 a decedat reclamanta G.E., iar succesorii acesteia (certificatul de moștenitor nr. 342 din 23 septembrie 2003 eliberat de BNP Asociați "R." Lugoj, dosar recurs), respectiv G.A.I., soț supraviețuitor și G.A., fiu, au declarat în scris că înțeleg să continue procesul pornit de autoarea lor.
Recursul nu este fondat.
Din economia reglementărilor cuprinse în dispozițiile art. 46 alin. (4) și (5), art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența acestei legi constituie o chestiune prejudicială, a cărei soluție poate avea o înrâurire covârșitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative, iar ulterior, judiciare, de restituire a unor asemenea bunuri.
Conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 46 și art. 48 din lege, procedura de restituire începută în temeiul acestei legi este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Rezultă că textul, fără a distinge, are în vedere procedura de restituire în integralitatea ei, adică și faza ei judecătorească. Or, dacă în această fază, și este cazul în speță, a fost invocată ca mijloc de apărare acțiunea prevăzută de art. 46 din lege, văzută ca o chestiune prejudicială de competența materială a instanței de drept comun, era obligatoriu ca instanța care exercită controlul jurisdicției speciale administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, să dea prioritate rezolvării chestiunii prejudiciale, adică cererii privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, chestiune a cărei rezolvare va avea o înrâurire covârșitoare, determinante, asupra cererii reclamantei de restituire în natură a nemișcătorului.
Cum de competența materială a tribunalului este numai cazul, reglementat limitativ, prin art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, și cum prețul stipulat în fiecare contract de vânzare-cumpărare luat în parte este de sub două miliarde lei, acțiunea prin care se cere nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare, ca o chestiune prejudicială, prealabilă procesului de retrocedare în natură a nemișcătorului, este de competența materială a judecătoriei, ca instanță de fond.
Față de cele ce preced, recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6680/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5860/2004. Civil → |
|---|
