ICCJ. Decizia nr. 6509/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la rolul Judecătoriei Turda la 27 iunie 2002 reclamanții B.E. și B.M. au chemat în judecată Statul Român prin Consiliul Local Tulcea pentru:
- sistarea stării de indiviziune asupra terenurilor înregistrate în C.F. 3608 Turda A+1 top 2698/2/1 în suprafață de 491 stj.p. adică 1767 mp (vie la furdulasul) precum și o casă compusă din 2 camere, bucătărie, baie, antreu și verandă în suprafață de 461 stj.p.
S-a solicitat atribuirea dreptului de proprietate în întregime în natură fără plata sultei către Statul Român.
- intabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamanților, asupra bunurilor de mai sus.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt coproprietari pe imobilul descris mai sus în cotă de 1835/3535 iar pârâtul are o cotă de 1700/3535 în baza Decretului nr. 218/1960.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 728 C. civ. și art. 46 din Legea nr. 115/1938.
Judecătoria Turda prin sentința civilă 3979 din 26 septembrie 2002 a admis acțiunea, a dispus sistarea stării de indiviziune fără obligarea la sultă. S-a dispus intabularea corespunzătoare în C.F.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Parchetul Curții Supreme de Justiție în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992,art. 330 alin. (2) C. proc. civ. și art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003 a declarat recurs în anulare împotriva acestei sentințe pentru împrejurarea că hotărârea a fost dată cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
în motivarea recursului în anulare s-a arătat că ieșirea din indiviziune prin atribuire în totalitate a bunului către reclamanți, fără plata sultei, s-a făcut în baza acordului dat în fața instanței de reprezentantul Consiliului Local Turda.
Or, în raport de dispozițiile art. 69 alin. (1) C. proc. civ. reprezentantul Consiliului Local Turda nu a avut o procură specială pentru renunțarea la partea ce i se cuvenea statului.
S-a mai arătat că nu s-au respectat dispozițiile O.G. nr. 6735 și nici ale art. 272 alin. (1) C. proc. civ. iar instanța trebuie să dispună administrarea tuturor probelor necesare în virtutea art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Intimații reclamanți prin întâmpinarea depusă la dosar au solicitat respingerea recursului în anulare în primul rând ca inadmisibilă. Au arătat în acest sens că recursul în anulare este o cale extraordinară de atac deschisă pârâților numai după epuizarea căilor de atac ordinare. Or, în cauză sentința a rămas definitivă prin nerecurare ceea ce împiedică exercitarea căii extraordinare de atac. De altfel, s-a mai susținut de intimați, există eventual, calea unei revizuiri conform art. 322 pct. 6.
Reclamanții au mai arătat și că recursul în anulare este neîntemeiat deoarece recunoașterea pârâtului în instanță este mai mult decât suficientă pentru a proba partajul voluntar.
Existența unui partaj voluntar face inadmisibil un partaj judiciar.
Recursul în anulare este întemeiat.
Recursul în anulare este admisibil.
Calea extraordinară de atac în maniera în care era reglementată de C. proc. civ. se poate într-adevăr exercita după epuizarea căilor ordinare de atac prevăzute de lege.
Nu mai puțin adevărat este că epuizarea unei căi de atac se poate face atât prin exercitarea ei cât și prin pierderea sau trecerea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea ei.
în acest sens art. 330 vorbește despre hotărârile care pot fi atacate cu recurs în anulare: "hotărârile judecătorești irevocabile".
Art. 377 alin. (2) C. proc. civ. arată care sunt hotărârile irevocabile patru categorii, printre care la pct. 2 se recunoaște hotărârea atacată ce face obiectul prezentei cauze, "hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel".
Exercitarea căilor extraordinare de atac este lăsată la dispoziția părților, în condițiile și cu respectarea regulilor ce le guvernează, fără a se institui o ierarhie care să impună exercitarea cu precădere a revizuirii sau contestației în anulare înainte de a declanșa un recurs în anulare.
Reglementările în această privință sunt ferme și precise.
Cât privește fondul cauzei, rezolvarea acestuia s-a făcut printr-o greșită aplicare a dispozițiilor legale în materie.
într-adevăr reprezentantul Consiliului Local Turda a fost de acord cu ieșirea din indiviziune în modalitatea pretinsă de reclamanți, dar simplul lui acord, în temeiul mandatului general de reprezentare, nu era suficient. Instanța în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. era datoare să solicite mandatul special necesar unei asemenea renunțări din partea statului care era parte în proces. Regulile de la împărțeala judiciară prevăzute de art. 6735vorbesc de modalitățile de echilibrare a loturilor în urma împărțelii în natură prin fixarea unei sulte dacă părțile nu se învoiesc și instanța face pentru ele împărțeala. împrejurarea că în cauză părțile s-au învoit la ieșirea din indiviziune în modalitatea arătată, nu împiedică instanța să fixeze o sultă corespunzătoare pentru echilibrare valorică decât dacă există o renunțare expresă la aceasta consfințită în forma impusă de lege (conform dispozițiilor art. 272 C. proc. civ., când litigiul se stinge prin învoiala părților).
Pentru considerentele arătate, constatând că prin sentința dată a fost soluționată greșit cauza pe fond prin încălcarea dispozițiilor legale mai sus analizate, recursul în anulare a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6475/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6507/2004. Civil → |
|---|
