ICCJ. Decizia nr. 6726/2004. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 2513 din 27 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a înaintat cererea numitei C.D., prin care solicită punerea sub interdicție a pârâtului D.C., internat în Centrul de recuperare și reabilitare neuro-psihiatrică Răcăiuni, întrucât nu păstrează capacitatea de autoconducție și administrarea bunurilor proprii.
Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința civilă nr. 225 din 3 aprilie 2003 a respins acțiunea, cu motivarea că, din coroborarea probelor administrate în cauză nu s-a dovedit că pârâtul este alienat sau debil mintal, stare care, în condițiile prevederilor art. 142-151 C. fam., ar impune admiterea cererii de punere sub interdicție.
Apelul declarat de C.D. împotriva susmenționatei sentințe, a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 60 din 18 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelanta C.D. susținând doar că aceasta este ilegală, vădit neîntemeiată, inechitabilă și nu a ținut cont de problemele obiective (acte oficiale, martori).
Potrivit prevederilor art. 302 alin. (1) lit. c), cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora.
în speță, se constată că, prin natura lor aserțiunile cuprinse în cererea de recurs, nu pot fi apreciate ca motive de nelegalitate a hotărârii atacate, în sensul prevederilor legale mai sus arătate, fapt de natură a face incidente, în cauză și prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nemotivarea căii de atac exercitate este sancționată cu nulitatea acesteia.
în același timp, Curtea nu a identificat existența unor motive de ordine publică susceptibile de a fi puse în discuția părților, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Așa fiind, recursul a fost anulat.
← ICCJ. Decizia nr. 6723/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6889/2004. Civil → |
---|