ICCJ. Decizia nr. 6730/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 3 februarie 2004, Biroul executorului judecătoresc M.S. a solicitat Judecătoriei Ploiești să dispună încuviințarea executării silite a titlului executoriu decizia civilă nr. 720 din 31 iulie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău prin care Primarul Municipiului Bacău Ploiești a fost obligat față de reclamantul S.I. să elibereze autorizația de demolare a construcțiilor edificate nelegal de către B.I. și B.C. pe terenul proprietatea reclamantului în termen de 30 de zile de la pronunțarea deciziei. Totodată, Primarul Municipiului Ploiești a fost obligat să-i achite reclamantului câte 500.000 lei pe zi de întârziere până la executarea deciziei cu titlu de daune cominatorii.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 4 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a admis cererea de executare și s-a încuviințat executarea silită a deciziei nr. 720 din 31 iulie 2003 a Curții de Apel Bacău, fiind îndeplinite cerințele art. 3731,art. 373-379 C. proc. civ.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel debitorul Primarul Municipiului Ploiești, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 984 din 1 aprilie 2004 a admis apelul debitorului, a schimbat în tot încheierea Judecătoriei Ploiești și în fond a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditorul S.I.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că s-au încălcat dispozițiile art. 379 alin. (1) C. proc. civ. deoarece creanța stabilită prin titlul executoriu nu este certă, lichidă și exigibilă.
Creditorul a solicitat executarea daunelor cominatorii la care a fost obligat apelantul debitor, or, este cunoscut că acestea reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului pentru a-și executa în natură obligația și nu un mijloc de despăgubire a creditorului.
Creditorul S.I. a formulat, în termenul prevăzut de lege, recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în esență, recurentul susține următoarele:
- Decizia instanței de apel este nelegală întrucât judecătoarea V.M. era incompatibilă să soluționeze apelul în cauză întrucât a mai participat la o judecată între părți soluționată prin decizia nr. 2686 din 7 septembrie 1999 a Curții de Apel Ploiești (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.);
- Instanța de apel a făcut o gravă eroare de judecată și de analiză a esenței procesului deoarece în hotărâre se referă la o autorizație de înstrăinare în loc de autorizație de demolare a construcțiilor ridicate nelegal pe terenul său (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.);
- Instanța de apel interpretează greșit că recurentul nu a depus o cerere prealabilă pentru eliberarea autorizației.
Mai mult, debitorul nu și-a executat în termenul de 30 de zile obligația de a elibera autorizația de desființare a construcțiilor, astfel că recurentul l-a notificat în luna octombrie 2003 pe Primarul Municipiului Ploiești să execute decizia nr. 720 din 31 iulie 2003 a Curții de Apel Bacău. întrucât hotărârea nu a fost executată de debitor, recurentul a calculat daunele de întârziere până la 20 ianuarie 2004 ce totalizează 74.000.000 lei cât a specificat în cererea de executare silită.
Consideră că, nelegal, i-a fost respinsă și excepția de tardivitate a declarării apelului de către creditor.
Recursul declarat este nefondat.
într-adevăr magistratul M.V. a făcut parte dintr-un complet de judecată ce a pronunțat decizia nr. 2686 din 7 septembrie 1999 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a admis recursul declarat de reclamanții B.I. și B.C. în contradictoriu cu S.I. și chematul în garanție Consiliul Local Ploiești și au fost casate decizia nr. 180 din 18 ianuarie 1999 pronunțată de Tribunalul Ploiești și sentința civilă nr. 5887 din 29 mai 1998 a Judecătoriei Ploiești cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploiești.
Cauza menționată este diferită de procesul de față care privește încuviințarea executării silite a deciziei nr. 720/2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.
Ca urmare, magistratul nu era incompatibil de a participa la judecata apelului declarat de Primarul Municipiului Ploiești împotriva încheierii judecătoriei prin care s-a încuviințat cererea de executare silită, nefiind astfel întrunite condițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ.
Prin cererea de încuviințare a executării silite, recurentul-creditor a solicitat încuviințarea executării daunelor cominatorii, calculate în limita sumei de 74.000.000 lei pentru că debitorul, deși notificat, nu și-a îndeplinit obligația de a elibera autorizația de desființare a lucrărilor edificate nelegal pe terenul său de către numiții B.I. și B.C.
Deci, executarea purta asupra daunelor cominatorii și nu asupra obligației de eliberare a autorizației. împrejurarea că în considerentele deciziei se vorbește de o autorizație de înstrăinare nu are nici o relevanță asupra legalității hotărârii atacate cu recurs.
în mod judicios, instanța de apel a considerat că în cauză nu se poate încuviința executarea silită a deciziei nr. 720/2003 a Curții de Apel Bacău, întrucât creanța recurentului nu este certă, lichidă și exigibilă în înțelesul art. 379 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul-creditor a cerut executarea daunelor cominatorii la care a fost obligat debitorul prin decizia civilă nr. 720/2003 a Curții de Apel Bacău.
Este știut că daunele cominatorii sunt o creație a practicii judiciare și au fost concepute ca un mijloc de constrângere a debitorului unei "obligații de a face" de a-și executa obligația în natură, în termenul fixat și au un caracter esențialmente provizoriu. Ele nu au, în principal, o funcție reparatorie.
După executarea obligației de către debitor, daunele cominatorii se pot acorda de către instanță prin intervertirea acestora în daune materiale numai în măsura în care creditorul face dovada că a suferit un prejudiciu efectiv ca urmare a executării cu întârziere a obligației
în cauza de față, autorizația de desființare a lucrărilor a fost eliberată de debitor la data de 27 septembrie 2004, iar recurentul-creditor nu a cerut și nici nu a dovedit că a suferit un prejudiciu efectiv care să ducă la transformarea daunelor cominatorii în daune materiale cantificabile.
Față de cele ce preced, toate criticile aduse prin recurs sunt nefondate și nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5, 7, 8, și 9 C. proc. civ.
Ca atare, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins ca nefondat recursul declarat de creditorul S.I.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6755/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6688/2004. Civil → |
|---|
