ICCJ. Decizia nr. 6746/2004. Civil
| Comentarii |
|
H.N., C.E., B.E. și S.A. au chemat în judecată Statul Român reprezentat de Consiliul local al municipiului Târgu-Mureș, R.A.G.C.L. Târgu-Mureș și pe P.G. și P.A. solicitând ca în contradictoriu cu pârâții să se constate că imobilul înscris în C.F. nr. 4073 Târgu-Mureș cu nr. top 4758/4 a fost trecut în proprietatea statului fără titlu și cu nerespectarea Decretului nr. 111/1951.
De asemenea, au cerut să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâții R.A.G.C.L. Târgu-Mureș și P.G. și A. cu privire la imobilul în litigiu și pe cale de consecință să se constate și nulitatea încheierilor de intabulare în C.F. nr. 4073 Târgu-Mureș în baza cărora a fost intabulat Statul Român și apoi pârâții P.G. și A. cu consecința revenirii la situația anterioară de C.F. în sensul reînscrierii imobilului în favoarea proprietarilor inițiali defuncții P.A. și S.P. în cote egale de 1 fiecare.
în motivarea acțiunii reclamanții au învederat că imobilul înscris în C.F. nr. 4073 Târgu-Mureș, cu nr. top 4758/4 a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 111/1951 ca bun părăsit deși proprietarii inițiali P.A., la data respectivă se afla în închisoare, pentru infracțiune împotriva regimului comunist și a decedat în 1963 în Penitenciarul Gherla iar S.P. și-a stabilit forțat domiciliul în altă localitate, astfel că imobilul nu a fost părăsit benevol. Astfel fiind, preluarea de către stat a imobilului în discuție s-a făcut abuziv și fără titlu. Pe cale de consecință vânzarea bunului către pârâții P.G. și A. s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 cu atât mai mult cu cât pârâții dobânditori cunoșteau că reclamanții intenționau să revendice imobilul. Mai mult, pârâții menționați au deținut imobilul în baza contractului de închiriere nr. 121/1997, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 și prin urmare nu puteau să-l cumpere, cu atât mai mult cu cât la data respectivă pârâtul P.G. își avea domiciliul în Cluj-Napoca unde deținea o altă locuință.
Până la prima zi de înfățișare, reclamanții au precizat că înțeleg să introducă în cauză în calitate de pârât și Municipiul Târgu-Mureș prin Primar care alături de Consiliul local al municipiului Târgu-Mureș reprezintă Statul Român.
De asemenea, a fost introdusă în cauză ca pârâtă SC L. SA, succesoarea R.A.G.C.L. Târgu-Mureș.
Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 426 din 16 septembrie 2002, a admis acțiunea precizată și a constatat că imobilul înscris în C.F. nr. 4073 Târgu-Mureș cu nr. top 4758/4 construcții și teren a fost trecut în proprietatea statului fără titlu valabil.
A constatat și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 923/1997 încheiat între fosta R.A.G.C.L. Târgu-Mureș având ca succesoare pe SC L. SA, în calitate de vânzător și pârâții pe P.G. și P.A. în calitate de cumpărători cu privire la imobilul în litigiu.
De asemenea, a constatat nulitatea încheierilor nr. 5058/1971 și nr. 6894/1998 de intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea pârâților Statul Român, respectiv P.G. și P.A. și a dispus restabilirea situației anterioare în C.F. nr. 4073 Târgu-Mureș.
Instanța a reținut că imobilul înscris în C.F. nr. 4073 Târgu-Mureș cu nr. top 4758/4 compus din construcții și teren în suprafață de 414 mp, situat în Târgu-Mureș, a aparținut autorilor P.A. și S.P., în cote de câte 1 fiecare și a fost preluat de stat în baza sentinței civile nr. 5115/1971 a Judecătoriei Târgu-Mureș, ca bun părăsit, conform art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951.
Prin sentința menționată s-a stabilit că imobilul a fost părăsit din anul 1965, or coproprietarul P.A. decedase încă de la data de 6 iunie 1963, iar coproprietara S.P. fusese forțată să părăsească imobilul, astfel că greșit s-a reținut că imobilul fusese abandonat de foștii proprietari. în acest context actele de administrare asupra bunului nu au putut fi efectuate de aceștia independent de voința lor și mai mult, moștenitorii celor doi coproprietari nu au fost citați în litigiul întemeiat pe Decretul nr. 111/1951.
De altfel, Decretul nr. 111/1951 contravenea Constituției din 1948 și prin urmare, preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără un titlu valabil, chiar dacă acest titlu a fost concretizat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare nr. 923/25 septembrie 1997 încheiat între fosta R.A.G.C.L. Târgu-Mureș și pârâții P.G. și A. prin care aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, instanța a reținut că a fost perfectat în temeiul Legii nr. 112/1995 și a avut la bază contractul de închiriere nr. 121 din 19 martie 1997 avându-l ca titular pe pârâtul P.G. în prelungirea contractului nr. 873 din 24 martie 1990.
Pe de altă parte, în perioada 1 noiembrie 1992 și până la finele anului 1996 pârâtul P.G. a avut domiciliul în Cluj-Napoca, județul Cluj, în baza contractului de închiriere nr. 31297 din 18 ianuarie 1993 încheiat cu R.A.A.I.F.E.L. Cluj-Napoca ca accesoriu al contractului său de muncă. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30964 din 13 noiembrie 1996 încheiat cu SC C. SA, pârâții P.G. și P.A. au devenit proprietarii respectivei locuințe.
în fine, conform art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc potrivit art. 9 din lege îl au numai chiriașii care având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii. De asemenea, art. 12 lit. b) din Legea nr. 112/1995 statuează că sunt aplicabile dispozițiile legale privind nulitatea actelor juridice acelor contracte de vânzare-cumpărare la care se referă art. 9 din lege dacă sunt încheiate de chiriașii care nu îndeplineau condițiile cerute de art. 6 din normele metodologice sau dacă închirierea acestora a avut loc cu nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (6) din lege.
Raportat la dispozițiile legale menționate, instanța a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 (29 ianuarie 1996) pârâtul P.G. își avea domiciliul în Cluj Napoca în imobilul pe care ulterior l-a și cumpărat în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995 și că a revenit în Târgu-Mureș unde și-a stabilit din nou domiciliul în imobilul în litigiu la 25 martie 1997. Prin urmare pârâtul nu era îndreptățit să mai beneficieze încă odată de prevederile Legii nr. 112/1995 astfel că și contractul de vânzare-cumpărare nr. 923/1997 a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 ca și a art. 12 lit. b) și art. 9 alin. (6) din lege și pe cale de consecință este lovit de nulitate absolută.
Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 8/A din 12 februarie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Consiliul local al municipiului Târgu-Mureș, P.G. și P.A. împotriva sentinței nr. 426 din 16 septembrie 2002 a Tribunalului Mureș, secția civilă, pe care a menținut-o ca legală și temeinică pentru considerentele evidențiate în cuprinsul hotărârii pe care instanța de apel și-a însușit-o.
în contra deciziei nr. 8/A din 12 februarie 2003 a Curții de Apel Timiș, secția civilă, au declarat recurs pârâții P.G. și P.A. cât și pârâtul Consiliul local al municipiului Târgu-Mureș invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
în recursul lor recurenții pârâți P.G. și P.A. au susținut în esență că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 112/1995 întrucât trecerea în proprietatea statului s-a făcut în baza Decretului nr. 111/1951 prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, că nu există nici un impediment pentru succesorii coproprietarului P.A. (decedat în 1963) și respectiv coproprietara S.P. care a emigrat în Israel în 1965, să fi efectuat acte de administrare a imobilului, fie personal, fie printr-un administrator desemnat în acest sens și prin urmare nu se putea vorbi de o constrângere a acestora din partea statului, pentru a abandona imobilul.
Pe de altă parte, din perspectiva Legii nr. 112/1995 instanța nu era chemată a examina constituționalitatea Decretului nr. 111/1951 ci doar dacă preluarea imobilului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor menționatului decret, iar în acest sens instanțele nu au evidențiat care anume texte ale Decretului nr. 111/1951 ar fi fost încălcate în speță.
în fine, pornind de la premisa că imobilul în discuție a fost preluat de stat cu titlu valabil, în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și trebuia să se dovedească și celălalt motiv al nulității, adică acela al relei credințe a recurenților pârâți la data dobândirii bunului. Or, o astfel de conduită a pârâților nu a existat mai ales că reclamanții nu au formulat vreo cerere de restituire a bunului în natură în temeiul Legii nr. 112/1995 ci au optat pentru plata de despăgubiri, fiind astfel aplicabil principiul electa unavia.
în recursul său Consiliul local al municipiului Târgu-Mureș a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a învederat că în raport de art. 1 din Decretul nr. 111/1951 și art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil întrucât au fost respectate prevederile Decretului nr. 111/1951 și procedura specială de aplicare și există o hotărâre judecătorească irevocabilă în acest sens.
De asemenea, a învederat că pârâții P.G. și P.A. au respectat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 întrucât au cumpărat imobilul în dispută după expirarea termenului în care reclamanții puteau să-l solicite și nu au făcut-o, iar contractul lor de închiriere data din anul 1990.
în fine recurenții pârâți P.G. și P.A. au invocat și trei excepții de ordine publică respectiv excepția autorității lucrului judecat în raport de sentința civilă nr. 5115 din 29 iulie 1971 a Judecătoriei Târgu-Mureș pronunțată în baza Decretului nr. 111/1951, excepția lipsei de competență a tribunalului, ca instanță de fond față de valoarea de impunere a imobilului de 558.061.380 lei și excepția lipsei de reprezentant și de stabilire a domiciliului ales pentru reclamanți.
Recursurile sunt fondate.
Din dosar a rezultat că reclamanții au promovat acțiunea la 11 februarie 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și în raport de situația de fapt evidențiată în cuprinsul acesteia și deja evocată, și-au fundamentat-o pe dispozițiile art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului și Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor.
Abia în notele scrise depuse la instanța de fond, reclamanții au invocat și prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și au susținut că dacă se va constata că imobilul a fost trecut fără titlu în proprietatea statului, urmează a se stabili și că pârâții persoane fizice au fost de rea credință la dobândirea imobilului.
Tribunalul a soluționat acțiunea fără a se preocupa să-i dea o calificare juridică exactă deși potrivit art. 124-130 C. proc. civ. avea obligația să o facă și prin urmare admițând-o și-a însușit temeiul juridic fixat de reclamantă.
Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că reclamanții au promovat o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și H.G. nr. 11/1997 privind aplicarea Legii nr. 112/1995 și în raport de acest temei juridic a menținut sentința tribunalului. Or, din cele evidențiate rezultă că instanțele de fond și de apel au calificat diferit acțiunea și nu s-au preocupat ca în raport de cele solicitate de reclamanți să determine cadrul procesual exact al pricinii.
Că este așa reiese și din susținerile reclamanților intimați cu ocazia dezbaterii recursului pârâților, când și-au precizat temeiul juridic al acțiunii, respectiv dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 și art. 4 din H.G. nr. 11/1997.
Astfel fiind, apare cu evidență că instanțele au examinat din perspective diferite titlul statului cu privire la imobilul în dispută, sentința civilă nr. 5115 din 29 iulie 1971 a Judecătoriei Târgu-Mureș.
Mai mult, acest titlu a fost depus ca act nou în recurs și prin urmare, instanțele de fond și apel nu au fost în măsură să-l examineze și să se pronunțe în cunoștință de cauză cu privire la valabilitatea acestuia și dacă respectivul titlu era în acord cu prevederile Decretului nr. 111/1951.
în aceste condiții se impune rejudecarea apelului pentru a se stabili cu certitudine temeiul juridic al pretențiilor formulate de reclamanți și totodată a se examina în contradictoriu titlul statului asupra imobilului în litigiu.
Referitor la excepțiile invocate de recurenții pârâți P.G. și P.A. acestea se dovedesc a fi nefondate.
Astfel, sentința civilă nr. 5115 din 29 iulie 1971 a Judecătoriei Târgu-Mureș pronunțată în dosarul nr. 6317/1971 constituie de fapt, titlul de proprietate al statului emis în baza Decretului nr. 111/1951 și formează obiect de examinare în cadrul prezentului litigiu. în orice caz, identitatea de părți, obiect și cauză juridică între cele două litigii nu există și prin urmare nu sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ., ceea ce a determinat recurenții să nu o mai susțină.
De asemenea, valoarea imobilului în discuție nu se poate stabili în raport de valoarea de impunere a bunului comunicată de primărie în 2003 întrucât potrivit art. 112 alin. (3) C. proc. civ. obiectul cererii și valoarea lui este determinat de reclamant care în speță a evaluat imobilul la suma de 2.500.000 lei, valoare necontestată de pârâți în cele două faze procesuale. în fine, cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant conform art. 67 și art. 68 C. proc. civ., cu actele noi depuse în recurs reclamanții intimați au dovedit că au respectat dispozițiile legale menționate, motiv pentru care recurenții P.G. și P.A. nu au mai susținut-o cu ocazia dezbaterii în fond a recursului.
Față de cele ce preced, recursurile au fost admise, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza instanței de apel pentru rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6977/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6811/2004. Civil → |
|---|
