ICCJ. Decizia nr. 6757/2004. Civil
Comentarii |
|
La data de 3 iulie 2002, reclamanta K.E. a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției, solicitând obligarea acestora la restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din veniturile brute de natură salarială, pentru perioada anterioară datei de 29 martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale, de la data reținerii acestor sume și până la data plății integrale a acestora.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Prin sentința civilă nr. 1013 din 14 august 2002, Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantei precum și cererea de chemare în garanție și a obligat C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie reclamantei, în locul pârâților, suma de 3.720.907 lei, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% lunar începând cu luna ianuarie 2000 - martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale, calculată conform O.G. nr. 9/2000, de la data reținerii lunare a sumei și până la data plății integrale a datoriei.
Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia nr. 973/R din 15 noiembrie 2002 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva sentinței civile nr. 1013 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita.
împotriva sentinței civile nr. 1013 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita precum și împotriva deciziei nr. 973/R din 15 noiembrie 2002, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, considerând că hotărârile judecătorești criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
în motivarea recursului în anulare s-a susținut, în esență, că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative incidente în cauză și din tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut printre categoriile exceptate prin legi speciale și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate. S-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.
Recursul în anulare urmează a se admite și a se casa hotărârile pronunțate în cauză, însă pe alt considerent decât cele invocate și care face inutilă cercetarea motivelor expuse în argumentarea criticilor formulate.
Astfel, prezentul litigiu face parte din categoria conflictelor de muncă, așa cum sunt acestea definite de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
în ceea ce privește compunerea instanței de judecată în această materie, art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, text modificat prin O.U.G. nr. 20 din 20 februarie 2002, prevede că în primă instanță, cauzele privind conflictele de muncă se judecă de către un complet format din 2 judecători, asistați de 2 magistrați consultanți, care participă la deliberare cu vot consultativ.
La data de 14 august 2002, data pronunțării sentinței civile nr. 1013, Tribunalul Harghita a soluționat prezentul litigiu în complet constituit dintr-un singur judecător și fără participarea magistraților consultanți, încălcând prevederile art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 92/1992, așa cum a fost modificată la 20 februarie 2002 prin O.U.G. nr. 20/2002.
Excepția greșitei compuneri a completului de judecată de la instanța de fond a fost pusă în discuția părților de către înalta Curte, din oficiu, în ședința publică din 3 decembrie 2004.
Față de caracterul imperativ al normelor de procedură care reglementează compunerea completelor de judecată, a căror încălcare atrage nulitatea hotărârii, recursul în anulare a fost admis, au fost casate hotărârile atacate și a fost trimisă cauza la Tribunalul Harghita pentru rejudecarea litigiului, cu respectarea dispozițiilor legale evocate.
← Obligaţia legală de întreţinere. Stabilirea pensiei de... | ICCJ. Decizia nr. 6932/2004. Civil → |
---|