ICCJ. Decizia nr. 6853/2004. Civil. Revizuire
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ SI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6853
Dosar nr. 3850/2004
Şedinţa publică din 7 decembrie 2004
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 18 iunie 2004 C.G. a înregistrat cererea de revizuire a deciziei civile nr. 61 din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Braşov invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. adică cel referitor la contrarietatea de hotărâri.
Revizuientul înşiră mai multe hotărâri, dar în esenţă, interpretează textul indicat în sensul că ar fi un caz de revizuire şi atunci când există hotărâri contrare în grade de jurisdicţie ierarhice din controlul judiciar.
În speţă, prin sentinţa civilă nr. 277 din 6 august 2003 Tribunalul Braşov a respins acţiunea introdusă de revizuient ca tardivă (litigiu de muncă); această sentinţa a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1194 din 21 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov care respinge contestaţia revizuientului contra deciziei nr. 121 din 4 iunie 2003, completând omisiunea primei instanţe.
Prin Decizia civilă nr. 1322 din 18 decembrie 2003 aceeaşi curte de apel a respins contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 1194/2003, iar prin Decizia civilă nr. 61 din 29 martie 2004 a respins cererea de revizuire a deciziei ultime dată în contestaţia în anulare.
Aşadar, în speţă revizuientul a utilizat toate căile ordinare şi extraordinare de atac împotriva primei hotărâri, sentinţa civilă nr. 277/2003, astfel că motivul invocat nu constituie cazul de revizuire din art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulata de revizuientul C.G. împotriva deciziei nr. 61 din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6882/2004. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 6836/2004. Civil → |
---|