ICCJ. Decizia nr. 7305/2004. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7305

Dosar nr. 9172/200.

Şedinţa publică din 21 decembrie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 ianuarie 2001 reclamanţii P.M. şi P.N. au chemat în judecată pe pârâtul Spitalul judeţean Vâlcea solicitând obligarea acestuia la respectarea dreptului de proprietate asupra imobilului „Vila Oltul" şi a terenului aferent în suprafaţă de 6000 mp situat în Călimăneşti, judeţul Vâlcea.

Ulterior au fost introduşi în cauză Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Vâlcea, oraşul Călimăneşti reprezentat prin primar, Clinica de Balneofizioterapie şi Recuperare Medicală Bucureşti, Institutul de Medicină Fizică, Balneoclimatologie şi Recuperare Medicală.

După un prim ciclu procesual în care au fost pronunţate, în fond, sentinţa civilă nr. 120 din 19 iulie 2001 a Tribunalului Vâlcea şi în apel, Decizia civilă nr. 87 din 2 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 4624 din 17 decembrie 2002, a admis apelul pârâtului Spitalul Judeţean Vâlcea, a casat cele două hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

Instanţa supremă a reţinut că cele două instanţe au constatat temeinicia acţiunii în revendicare fără a clarifica pe deplin calitatea procesuală activă a reclamanţilor. Era necesar să se verifice dacă este respectată regula unanimităţii, în sensul în care acţiunea trebuia promovată de toţi copărtaşii cărora le aparţine proprietatea revendicată, mai ales că nu s-a probat că s-a realizat o ieşire din indiviziune între succesorii acceptanţi. Se constată că, în cauză, împrejurările de fapt nu au fost pe deplin lămurite. Se indică ca instanţa de trimitere să dispună suplimentarea probelor în ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamanţilor; în stabilirea rezultatului demersului întreprins de aceştia în a încasa despăgubirile pentru vila „Oltul", în litigiu, în baza Legii nr. 112/1995, precum şi în determinarea subiectului obligaţiei corelative, respectiv persoana care deţine bunul imobil şi care urmează a fi obligată la restituirea acestuia.

În rejudecare la Tribunalul Vâlcea reclamanţii formulează precizări la cererea de chemare în judecată arătând, în esenţă, că în legătură cu despăgubirile, conform Legii nr. 112/1995, nu a solicitat şi nu a încasat asemenea despăgubiri. Se formulează şi o cerere de intervenţie în interes propriu de către C.O. şi C.A., invocând drept indiviz de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 508 din 21 octombrie 2003 a pronunţat următoarea soluţie.

„Respinge excepţia tardivităţii introducerii în cauză, respectiv a formulării cererii de chemare în garanţie de către Spitalul judeţean Vâlcea (f. 56, dosar nr. 672/2001) a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, cu sediul în Municipiul Bucureşti, reprezentat de D.G.F.P. Vâlcea, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor P.M., cu domiciliul în Municipiul Bucureşti, şi P.N., domiciliat în Bucureşti, şi a intervenienţilor în interes propriu şi în calitate de reclamanţi C.O., domiciliat în Caracal, judeţul Vâlea şi C.A.I., domiciliat în oraşul Caracal, Olt, invocată de pârâtul Spitalul judeţean Vâlcea, Clinica de Recuperare Medicină Fizică, Balneologie, Călimăneşti, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ridicată de pârâţii: Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, reprezentat de D.G.F.P. Vâlcea, Institutul de medicină fizică, balneoclimatologie şi recuperare medicală cu sediul în Municipiul Bucureşti, şi oraşul Călimăneşti prin primar ing. D.G.

Admite acţiunea principală de la f. 1–2 dosar nr. 672/2001 formulată de reclamanţii P.M. şi P.N.N. şi cererea de intervenţie în interes propriu, cât şi cererea de introducere în cauză a petenţilor C.O. şi C.A.I. de la filele 83 verso şi 86–87, dosar nr. 1629/2003 din 3 iunie 2003 faţă de pârâtul Spitalul judeţean Vâlcea, Clinica de recuperare, medicină fizică şi balneologie Călimăneşti şi în consecinţă;

Obligă pe acest pârât să respecte petiţionarilor-reclamanţi şi intervenienţi în interes propriu, dreptul de proprietate şi posesie cu privire la imobilul „VILA OLTUL" şi terenul aferent în suprafaţă de 2807 mp, ambele situate în oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea, astfel cum sunt identificate şi individualizate în raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expert ing. M.C., aflat la filele 68-72, dosar nr. 672/2001, schiţa de la fila 72 făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

Respinge acţiunea şi cererile de intervenţie în contradictoriu cu pârâţii oraşul Călimăneşti, prin primar, introdus în cauză în calitate de pârât, ca pretins titular al dreptului de către Spitalul judeţean Vâlcea prin cererea de la fila 57, dosar 672/2001, I.M.F.B.R.M. Bucureşti, citat în cauză ca pârât pentru opozabilitatea hotărârii, cât şi cererea de introducere în cauză, chemare în garanţie formulată de Spitalul judeţean Vâlcea la fila 56, acelaşi dosar, a Statutului român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti reprezentat de D.G.F.P. Vâlcea, cereri precizate ulterior."

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

Ca motive de apel au fost invocate, în esenţă, următoarele: sunt insuficiente dovezile privind calitatea procesuală a părţilor reclamante şi interveniente; a fost reţinut dreptul e proprietate indiviz de 10% al intervenienţilor fără a se proba acest lucru; testamentul nu a fost deschis în condiţiile legii (art. 892 C. civ.); reclamantul P.N. nu are vocaţie succesorală; nu a fost probată o ieşire din indiviziune cu privire la imobilul în litigiu pentru a se stabili cotele părţi ce revin fiecăruia; prin Decizia civilă nr. 2996 din 3 noiembrie 2000 în dosarul 4834/2000 a Curţii de Apel Piteşti s-a stabilit că imobilul revendicat excede beneficiului restituirii în natură, fiind întrunite prevederile art. 1201 C. civ.; imobilul în litigiu face parte din domeniul public al Statului conform Legii nr. 213/1998, folosinţa aparţinând Clinicii B.T.F. din structura Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 257 din 22 februarie 2004, a admis apelul pârâtului Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins acţiunea reclamanţilor P.M. şi P.N.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a apreciat că în cauză operează autoritatea de lucru judecat; prin Decizia civilă nr. 2996/R din 3 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Piteşti s-a stabilit irevocabil că imobilul a cărui restituire se solicită a fost trecut legal în proprietatea statului, foştii proprietari sau moştenitorii acestora fiind îndreptăţiţi să primească despăgubiri, astfel încât nu se poate reveni şi statua printr-o altă hotărâre o altă situaţie juridică a imobilului. Mai mult, se arată că principiul lucrului judecat împiedică şi contrazicerile între două hotărâri, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre judecătorească să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat prezentul recurs reclamanţii P.N. şi P.M. precum şi intervenienţii C.A.I. şi C.O.V.

În esenţă, prin ambele recursuri se critică hotărârea atacată susţinându-se că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, astfel că prevederile art. 1201 C. civ. nu sunt aplicabile. Se referă şi la aspecte de fond ale litigiului care în opinia recurenţilor duc la admiterea acţiunii lor.

Recursurile sunt fondate în limita şi pentru considerentele ce urmează:

Susţinerile instanţei de apel, cu privire la autoritatea lucrului judecat astfel cum este reglementată de art. 1201 C. civ., precum şi cele referitoare la imposibilitatea existenţei contradicţiilor între două hotărâri judecătoreşti sunt corecte în principiu, numai că, în pricina dedusă judecăţii, nu se poate pune, sub aspect legal, îndeplinirea condiţiilor pentru a opera excepţia autorităţii lucrului judecat, astfel:

Curtea Supremă de Justiţie, investită cu judecarea primului recurs formulat de Spitalul judeţean Vâlcea, a avut de soluţionat, ca motiv de casare, aceeaşi excepţie invocată indirect dar explicit prin notele scrise.

Casarea sentinţelor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare s-a făcut pentru alt motiv, astfel cum s-a arătat în dezvoltarea evoluţiei litigiului.

Decizia civilă nr. 2996 din 3 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Piteşti nu poate fi considerată, faţă de actualul litigiu, ca fiind „autoritate de lucru judecat" deoarece nu are legătură cu acest litigiu.

Prin hotărârea citată se stabileşte că: se admit recursurile declarate de P.M., P.N. şi Comisia Judeţeană Vâlcea pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, se casează Decizia civilă nr. 1326 din 26 iunie 2000 a Tribunalului Vâlcea, iar în fond (în ce priveşte imobilul în litigiu) trimite cauza Comisiei judeţene Vâlcea pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 în scopul pronunţării asupra despăgubirilor aferente Vilei „Oltul".

Rezultă deci că, temeiurile juridice ale celor două acţiuni nu sunt identice.

În plus, instanţa de apel prin hotărârea recurată a respins acţiunea reclamanţilor, fără a se pronunţa cu privire la cererile de intervenţie.

În consecinţă, se impune casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel pentru a examina toate motivele de apel invocate, precum şi dacă instanţa de fond s-a conformat celor stabilite de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia civilă nr. 4624 din 17 decembrie 2002.

Faţă de cele ce preced recursul va fi admis, Decizia atacată casată, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanţii P.M. şi P.N. şi intervenienţii C.A.I. şi C.O.V. împotriva deciziei civile nr. 257/A din 12 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.

Casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7305/2004. Civil