ICCJ. Decizia nr. 7281/2004. Civil. Nulitate titlu de proprietate. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7281
Dosar nr. 2215/2004
Şedinţa publică din 17 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6551 din 16 iulie 2002, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active. A fost admisă cererea formulată de reclamanta P.L., prin procurator P.D.N.M., în contradictoriu cu pârâţii M.V., M.T., Prefectura Municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 1 Bucureşti, s-a dispus anularea titlului de proprietate nr. 20099/1 din 15 septembrie 2000 emis de Prefectura Municipiului Bucureşti, privind terenul în suprafaţă de 4500 mp, situat în Bucureşti, şi au fost obligaţi pârâţii M.V. şi M.T. să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 3865 mp teren, situată în Bucureşti.
Pârâţii M.V. şi M.T. au fost obligaţi să plătească reclamantei suma de 15.969.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, în esenţă, a reţinut următoarele:
Reclamantei i-a fost reconstituit, conform titlului de proprietate nr. 36106 din 3 iunie 1997, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5000 mp teren, situată în Bucureşti, în tarlaua 310, parcela 8, având ca vecinătăţi: N- imobilul moştenitorilor numitelor D.E. şi V.E.; E- Intrarea O.; S- proprietatea numitei M.M.; V- proprietatea numitului M.D.
În certificatul nr. 12.615 din 25 septembrie 1997, Primăria municipiului Bucureşti, precizează că terenul înscris în titlul de proprietate emis în beneficiul reclamantei este situat pe strada D.L. nr. 68-70, sector 1.
La data de 15 iunie 2000, Prefectura Municipiului Bucureşti emite titlul de proprietate nr. 20099/2000, prin care atestă că terenul în suprafaţă de 4500 mp, situat în Bucureşti, a fost trecut în proprietatea pârâtei M.V.
Din raportul de expertiză efectuat de expertul M.Ş. rezultă că terenurile înscrise în cele două titluri de proprietate se suprapun pe suprafaţa de 3865 mp.
Conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor.
Pârâta a dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8121 din 7 august 1984, dreptul de proprietate asupra construcţiilor situate în Bucureşti, şi dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 100 mp.
Prin Decizia nr. 1416/1982, cumpărătorului construcţiei G.Ş.T. i-a fost atribuită în folosinţă suprafaţa de 100 mp teren, din terenul în suprafaţă de 4500 mp trecut în proprietatea statului, urmând ca diferenţa de 4400 mp să fie închiriată proprietarului construcţiei.
Deoarece pârâta M.V. a avut în folosinţă numai suprafaţa de 100 mp teren, titlul de proprietate în care s-a înscris suprafaţa de 4500 mp teren a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991. De altfel, la data emiterii titlului de proprietate nr. 20099/2000, pentru aceeaşi suprafaţă de teren fusese emis titlul de proprietate în beneficiul reclamantei, iar artera de circulaţie „Intrarea O." purta denumirea de „D.L.".
Reţine instanţa de fond, că nu s-au respectat nici dispoziţiile art. 36 alin. (6) şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, deoarece atribuirea terenurilor în proprietate prin ordin al prefectului se face numai pe baza verificării situaţiei juridice a suprafeţelor atribuite, iar titlul de proprietate poate fi eliberat numai după ce s-au făcut delimitările necesare în teren, prin măsurători, stabilirea vecinătăţilor, a amplasamentului şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile.
Prin Decizia civilă nr. 181/A din 3.02.2003, Tribunalul Bucureşti a respins excepţiile tardivităţii şi netimbrării apelului declarat de Primăria sectorului 1 Bucureşti.
Apelurile declarate de pârâţii Primăria sectorului 1 Bucureşti şi M.V. au fost admise şi s-a schimbat în parte hotărârea apelată. S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei sectorului 1 Bucureşti şi s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Acţiunea formulată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi a fost respinsă ca neîntemeiată, restul dispoziţiilor sentinţei au fost menţinute, iar intimata reclamantă a fost obligată să plătească apelanţilor M.V. şi T. suma de 5.340.000 lei cheltuieli de judecată şi apelantei Primăria sectorului 1 Bucureşti suma de 5.370.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut, că reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5000 mp teren, în temeiul Legii nr. 18/1991, iar pârâtei M.V. i-a fost constituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 4500 mp teren. Suprafeţele înscrise în cele două titluri de proprietate se suprapun pe o porţiune de 3865 mp, ceea ce atestă faptul că unul dintre cele două titluri de proprietate a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor înscrise în Legea nr. 18/1991.
Reţine tribunalul, că este greşită concluzia instanţei de fond că titlul emis în beneficiul reclamantei ar fi cel valid, pentru că a fost emis anterior titlului care atestă dreptul pârâtei. In raport cu dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, este legal titlul emis în beneficiul pârâtei, pentru că aceasta era îndreptăţită să i se constituie dreptul pentru întreaga suprafaţă de teren aferentă construcţiei, de 4500 mp, din care i s-a atribuit în folosinţă suprafaţa de 100 mp pe durata existentei construcţiei. În speţă, trebuie aplicat art. 36 alin. (3) din lege, deoarece se asigură astfel respectarea unei normalităţi juridice, confirmându-se validitatea unui şir de acte de înstrăinare, începând cu proprietarul iniţial al imobilului, autorul vânzătoarei J.C.G.
Reclamanta nu era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul aflat pe acest amplasament, deoarece nu există înscrisuri care să ateste faptul că P.L. ar fi avut teren pe amplasamentul respectiv sau că terenul în discuţie s-ar fi aflat în patrimoniul vreunui C.A.P.
Terenul a fost preluat de stat, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 şi nu s-a făcut dovada că a fost transmis ulterior vreunei cooperative. In titlul de proprietate emis în beneficiul reclamantei, există menţiunea că terenul este situat în extravilan, deşi este amplasat în intravilan, iar la baza emiterii titlului stă un proces verbal întocmit de Comisia comunală Otopeni pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, care putea să întocmească actul numai dacă terenul aparţinea cooperativei.
Se mai reţine, că titlul de proprietate invocat de reclamantă pentru justificarea dreptului său a fost emis de Comisia municipiului Bucureşti şi SAI şi nu de Comisia judeţeană Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, care era competentă.
Prin Decizia civilă nr. 1426 din 29 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul declarat de reclamantă, a modificat hotărârea atacată, în sensul respingerii apelului declarat de pârâţii Primăria sectorului 1 Bucureşti şi M.V. şi au fost obligaţi intimaţii la plata sumei de 11.064.800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamanta este proprietara suprafeţei de 5000 mp teren, dobândită prin reconstituire, în baza Legii nr. 18/1991, înscrisă în titlul de proprietate nr. 36106 din 3 iunie 1997. Ulterior, Prefectura Municipiului Bucureşti, în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, a emis titlul de proprietate nr. 20099/1 din 15 iunie 2000, în beneficiul pârâtei M.V., pentru suprafaţa de 4500 mp teren, în care se include suprafaţa de 3865 mp, înscrisă şi în titlul emis iniţial. Ordinul prefectului a fost emis, conform art. 36 alin. (6) din lege, pe baza propunerii trimisă de Primăria sectorului 1 Bucureşti, cu adresa nr. 9012 din 15 mai 2001, însă acest act a fost emis cu respectarea în parte a prevederilor art. 36 alin. (6), deoarece în prealabil nu s-a verificat situaţia terenului. Dacă se făceau verificări, inclusiv la Comisia comunală Otopeni, care a efectuat lucrările prevăzute de Legea nr. 18/1991 până la înfiinţarea judeţului Ilfov şi pentru terenurile extravilane aflate în zona Băneasa, se constata că reclamanta fusese pusă în posesie cu acest teren, conform procesului-verbal nr. 593 din 9 septembrie 1994, încheiat de Comisia comunală Otopeni. La data punerii în posesie terenul se afla în extravilanul municipiului Bucureşti, fiind inclus în intravilan prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 126/1995.
De aceea, neexistând temei legal pentru emiterea unui alt titlu pentru aceeaşi suprafaţă de teren, titlul emis în beneficiul pârâtei nu are bază legală, iar sancţiunea este nulitatea absolută a actului, care poate fi invocată de orice persoană interesată.
Împotriva acestei hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, susţinând că hotărârea criticată a fost dată cu încălcarea esenţială a legii.
În motivarea recursului în anulare, în esenţă, se fac următoarele susţineri:
- Pârâta M.V. era îndreptăţită la constituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 4500 mp teren, în raport cu dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, care nu îi limitează dreptul la suprafaţa de 100 mp, pentru că, dacă legiuitorul urmărea să realizeze o asemenea limitare, ar fi reglementat regimul juridic aplicabil terenului care depăşeşte această suprafaţă. De aceea, în spiritul Legii nr. 18/1991 şi a dispoziţiilor art. 36 alin. (4) din lege, care trimit la art. 23, întinderea dreptului la constituire poate fi determinată prin deducerea intenţiei părţilor din convenţie, din ansamblul probelor administrate şi din faptul că proprietarul construcţiei (cumpărătorul) a folosit numai terenul atribuit prin Decizia de atribuire sau întreaga suprafaţă aferentă construcţiei.
În cauză, pârâtei M.V., care a cumpărat locuinţa situată în Bucureşti, Intrarea O., prin contractul autentificat sub nr. 8121 din 7 august 1984, i s-a atribuit în folosinţă, pe durata existenţei construcţiei, suprafaţa de 100 mp teren.
G.Ş.T., care i-a vândut imobilul, cumpărase casa de la J.C.G., prin contractul de vânzare cumpărare nr. 6722 din 25 iunie 1982. La data încheierii acestui contract, suprafaţa de 4500 mp teren a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, cumpărătorului fiindu-i atribuită în folosinţă suprafaţa de 100 mp teren, prin Decizia nr. 1416 din 14 august 1982, iar diferenţa de 4400 mp teren a fost închiriată de către ICRAL, iniţial lui G.Ş.T., şi apoi pârâtei M.V. De altfel, anterior datei când s-a încheiat actul în formă autentică, G.Ş.T. a vândut pârâtei prin chitanţa sub semnătură privată, datată 5 mai 1983, construcţia şi terenul în suprafaţă de 4500 mp.
- Constatarea primăriei, făcută în condiţiile art. 36 alin. ultim din Legea nr. 18/1991, că pentru terenul la care se referă litigiul fusese deja emis un titlu de proprietate, nu putea influenţa propunerea în vederea emiterii ordinului prefectului, pentru că în titlul emis în beneficiul reclamantei există menţiunea că terenul este situat în extravilan, în timp ce terenul folosit de pârâta M.V. se află în intravilanul municipiului Bucureşti, fiind trecut în intravilan prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 126/1995, iar nerespectarea dispoziţiilor art. 36 alin. ultim din lege nu este sancţionată cu nulitatea titlului.
- Capătul de cerere privind revendicarea trebuie soluţionat prin compararea titlurilor prezentate de părţi, avându-se în vedere faptul că, deşi pârâţii nu au formulat cerere reconvenţională pentru constatarea nulităţii titlului emis în beneficiul reclamantei, au invocat totuşi motive de nulitate absolută.
Titlul invocat de pârâtă este preferabil, fiind mai bine caracterizat, pentru că terenul fiind trecut în intravilanul municipiului Bucureşti, conform art. 25 din Legea nr. 18/1991 reconstituirea este posibilă numai pe vechiul amplasament, iar terenul, dobândit de reclamantă prin contractul datat 2 mai 1947, nu s-a aflat pe acest amplasament. Reconstituirea dreptului s-a făcut de Comisia Locală SAI, care nu era competentă, şi este menţionată categoria de folosinţă arabil, deşi terenul ocupat de pârâţi este curte aferentă locuinţei.
- Pârâta Primăria sectorului 1 Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă, pentru că în cererea de anulare privind un act emis de prefect , are calitate procesuală pasivă persoana care a emis actul, iar acţiunea în revendicare se formulează în contradictoriu cu persoanele care deţin imobilul, în speţă, pârâţii M.
Recursul în anulare va fi admis, pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea atacată cu recurs în anulare, s-a produs o încălcare esenţială a legii.
Legalitatea titlului de proprietate emis în beneficiul pârâtei nu a fost analizată în raport cu dispoziţiile legale privitoare la constituirea dreptului de proprietate.
Instanţa de recurs se referă la dispoziţiile de ordine publică înscrise în Legea nr. 18/1991, reţinând că nu există temei legal pentru emiterea titlului de proprietate în beneficiul pârâtei, după ce anterior, pentru aceeaşi suprafaţă de teren, fusese emis titlul în beneficiul reclamantei.
Or, constatarea nulităţii titlului prin care s-a constituit dreptul de proprietate în beneficiul pârâtei M.V., cerere cu soluţionarea căreia reclamanta a investit instanţa, este posibilă, conform art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997, numai dacă pârâta nu era îndreptăţită, potrivit legii, la constituire.
De aceea, trebuia să se stabilească existenţa şi întinderea dreptului pârâtei la constituire, în raport cu art. 36 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 18/1991, aşa cum se susţine în declaraţia de recurs în anulare.
Instanţa de fond şi cea de apel au analizat existenţa dreptului la constituire, în raport cu art. 36 alin. (3) din lege, interpretat diferit cu privire la întinderea suprafeţei de teren care se atribuie, dar, au nesocotit dispoziţia înscrisă în alin. (4), iar prin sentinţa pronunţată de prima instanţă, menţinută prin Decizia instanţei de recurs, a fost anulat în totalitate titlul emis în beneficiul pârâtei, deşi se reţine că aceasta era îndreptăţită la constituire pentru suprafaţa înscrisă în Decizia de atribuire în folosinţă şi că numai suprafaţa de 3865 mp teren se suprapune cu terenul înscris în titlul de proprietate emis în beneficiul reclamantei.
Art. 36 alin. (3) din lege, aplicabil în cauză, dispune „terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor".
Legea nu precizează întinderea suprafeţei de teren care trece în proprietatea persoanei îndreptăţite la atribuire, dar faţă de formularea, trec în proprietatea actualilor deţinători terenurile atribuite în folosinţă, se deduce că legiuitorul a avut în vedere suprafaţa atribuită în folosinţă, înscrisă în Decizia de atribuire, însă nu poate fi ignorată dispoziţia cuprinsă în alin. (4) al art. 36, prin raportare la art. 23 din lege, care trimite la art. 8 din Decretul–lege nr. 42/1990.
Alin. (4) al art. 36 din Legea nr. 18/1991 determină modul de stabilire a întinderii suprafeţei de teren care poate fi dobândită prin constituire, dacă terenul, la data intrării în vigoare a legii, se afla într-o zonă cooperativizată. Dacă terenul se afla într-o zonă necooperativizată, se atribuie numai suprafaţa înscrisă în Decizia de atribuire în folosinţă.
O asemenea delimitare se impune, în raport cu art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, la care face trimitere art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Or, în cauză, împrejurarea dacă terenul s-a aflat sau nu în zonă cooperativizată nu este pe deplin stabilită.
Instanţa de apel a reţinut, că nu s-au depus înscrisuri care să ateste faptul că terenul s-ar fi aflat în patrimoniul vreunei cooperative, însă în cazul terenurilor la care se referă art. 36 alin. (3) din lege, esenţial pentru aplicarea art. 23 din Legea nr. 18/1991, care trimite la art. 8 din Decretul–lege nr. 42/1990, este ca terenul proprietatea statului să se fi aflat într-o zonă cooperativizată.
Acest fapt se impune a fi stabilit, deoarece, potrivit actelor depuse la dosar, la data formulării cererilor de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate de către reclamantă şi pârâta M.V., terenul era amplasat în extravilan, iar cererile au fost adresate Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Otopeni.
La dosar nu au fost însă depuse înscrisuri privitoare la împrejurarea de fapt, în raport cu care se aplică în mod corespunzător art. 23 din Legea nr. 18/1991, menţionat la alin. (4) al art. 36 din lege.
În privinţa calităţii procesuale pasive a Primăriei sectorului 1 Bucureşti, curtea de apel, admiţând recursul declarat de reclamantă, a modificat în tot hotărârea recurată, respingând şi apelul declarat de primărie, deşi în declaraţia de recurs nu s-au formulat critici privitoare la soluţia admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale şi respingerii acţiunii formulate în contradictoriu cu această pârâtă, pronunţată de tribunal, iar prin întâmpinarea depusă la instanţa de recurs, primăria a susţinut că nu are calitate procesuală.
Pentru considerentele expuse şi pentru că soluţia ce se pronunţă în acţiunea în revendicare atârnă de modul de soluţionare a cererii care are ca obiect constatarea nulităţii titlului de proprietate, va fi admis recursul în anulare, va fi casată hotărârea atacată şi, conform art. 314 C. proc. civ., se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca instanţa de trimitere să stabilească împrejurarea de fapt în raport cu care se determină dreptul la constituire al pârâtei şi să se pronunţe, în limitele investirii, asupra tuturor mijloacelor de apărare invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1426 din 29 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7290/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7282/2004. Civil → |
|---|
