ICCJ. Decizia nr. 933/2004. Civil. Pretentii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 933
Dosar nr. 11354/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 904 din 9 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului G.N.A. împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Tribunalul a reţinut că reclamantul a fost condamnat definitiv şi se află în executarea unei pedepse privative de libertate, stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, situaţie în care nu sunt aplicabile prevederile art. 504 C. proc. pen.
Prin apelul declarat de reclamant se arată că a chemat în judecată Statul Român, solicitând daune în cuantum de 1.000.000.000 lei pentru arestare şi detenţie abuzivă în perioada decembrie 2000 – octombrie 2001.
Prin Decizia civilă nr. 799 A din 27 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul reclamantului reţinând că acţiunea nu este întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
Potrivit acestui text, orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma judecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată ori că acea faptă nu există.
Apelantul reclamant se află în executarea pedepsei închisorii la care a fost condamnat prin hotărâre definitivă (sentinţa penală nr. 2725/2001 pronunţată de Judecătoria Ploieşti).
S-a mai reţinut că nici condiţia reglementată prin alin. (2) al art. 504 C. proc. pen. nu sunt îndeplinite, deoarece măsura arestării preventive nu a fost urmată de o soluţie de scoatere de sub urmărire penală ori de admitere, ci dimpotrivă s-a dispus condamnarea apelantului reclamant la pedeapsa închisorii, din durata căruia s-a dedus perioada arestării preventive.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.N.A., cu precizarea că motivele le va prezenta la primul termen de judecată.
Recursul astfel declarat nu a fost motivat, fiind nul.
Cauza recursului constă în nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Aşadar, simpla nemulţumire a părţii de hotărârea pronunţată nu este suficientă, după cum nu este de suficientă nici afirmaţia generală că hotărârea atacată este nelegală sau netemeinică, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.
Art. 301 C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însuşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, astfel că depunerea motivelor la primul termen de judecată aşa cum precizează recurentul este peste termenul prevăzut de textul civil. În plus, se constată că recursul nu a fost motivat nici la termenul de judecată din 8 februarie 2005.
Art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia capătului în care instanţa de recurs ar putea reţine din oficiu motive de casare de ordine publică.
Instanţa investită cu judecarea recursului poate exercita un control, judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
De asemenea, Curtea nu a constatat nici existenţa unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuţia părţilor şi asupra cărora să delibereze.
Aşa fiind, urmează a se reţine că recursul este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamantul G.N.A. împotriva deciziei nr. 799/A din 22 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 962/2004. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 942/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
---|