Lucrări efectuate pe terenul altuia. Constructor de rea-credinţă
| Comentarii |
|
Acela care, în temeiul unui aviz pentru ridicarea unui chioşc, construcţie provizorie, a edificat o clădire masivă, nu poate fi considerat constructor de bună-credinţă. Ca urmare, în cazul demolării acesteia, nu poate pretinde de la proprietarul terenului să înapoieze valoarea materialelor şi preţul muncii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 1587 din 27 Februarie 2004
Prin acțiunea înregistrată la 20 februarie 2001 pe rolul Tribunalului Vâlcea, SC C. SRL Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată Consiliul județean Vâlcea și județul Vâlcea, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 955 milioane lei, reprezentând contravaloarea magazinului R. proprietatea reclamantei, demolat abuziv în baza unei ordonanțe președințiale, sentința civilă nr. 948 din 13 februarie 2001 a Judecătoriei Vâlcea.
în motivarea acțiunii s-a susținut că, deși la data realizării construcției pe domeniul public nu a existat autorizație de construcție, comportamentul tolerant al autorităților a determinat presupunerea ca magazinul poate funcționa în continuare, reclamanta având calitatea de constructor de bună-credință. Cu toate acestea, s-a susținut, în mod abuziv construcția a fost demolată, impunându-se despăgubirea proprietarului. în drept au fost invocate dispozițiile art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ., coroborat cu art. 998 și urm. C. civ.
Prin cerere reconvențională, pârâtele au solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii lucrărilor de demolare a construcției și la ridicarea materialelor rezultate în urma demolării și a mobilierului.
Prin sentința civilă nr. 59 din 14 februarie 2002, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins acțiunea, a admis cererea reconvențională, obligând reclamanta la plata sumei de 50.699.000 lei către pârâte, reprezentând contravaloarea lucrărilor de demolare, reclamanta fiind obligată la ridicarea materialelor rezultate, aflate în depozit.
Pentru motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut în esență că edificarea construcției s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare (Decretul nr. 144/1958 și ulterior Legea nr. 50/1991), fapt constatat și în cadrul unor litigii anterioare, atât pe cale de ordonanță președințială, cât și pe calea dreptului comun. Ca atare, în examinarea aplicabilității art. 494 C. civ., invocate în acțiune, s-a constatat că reclamanta a fost de rea-credință, nefiind de aceea îndreptățită la contravaloarea construcției. Cu privire la cererea reconvențională, s-a considerat fondată, dată fiind atitudinea reclamantei care, deși somată, nu a înțeles să se supună dispoziției judecătorești de demolare, creditorul fiind îndreptățit să recupereze cheltuielile efectuate cu demolarea, probate la dosar.
Apelul reclamantei împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 29 din 26 aprilie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.
împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. în esență, se susține că au fost încălcate dispozițiile art. 494 C. civ., instanța nepronunțându-se asupra unor mijloace de probă care erau de natură să atragă calificarea reclamantei, constructor de bună-credință pe terenul altuia, iar pe de altă parte decizia recurată ar cuprinde motive contradictorii.
Prin întâmpinare, intimatele-pârâte au solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefundat.
Este necontestat că pe un teren proprietate publică, aflat în imediata apropriere a Muzeului Județean Vâlcea, societatea reclamantă a edificat pe cheltuiala sa, în anul 1991 o construcție provizorie. Prin contracte încheiate în anii 1992, 1993 și 1994 reclamanta a închiriat de la Muzeul Județean Vâlcea suprafața de 100 m2 teren, toate contractele conținând clauza că "la rezilierea contractului, terenul va fi curățat de orice amenajare" inclusiv temeliile din beton ale clădirii. Datorită aprobării unui proiect de interes județean privind edificarea unei biblioteci municipale, terenul a fost trecut în domeniul public al Județului Vâlcea, iar reclamanta a fost somată să-l elibereze. întrucât nu s-a conformat, proprietarul terenului a formulat o cerere de ordonanță președințială, admisă, în temeiul căreia a demolat construcția. între timp și acțiunea formulată potrivit dreptului comun a fost admisă, constatându-se caracterul abuziv al construcției realizate de reclamantă, care obținuse la 19 iulie 1991 numai "un aviz favorabil" pentru executarea unui chioșc.
Potrivit art. 494 alin. (1) C. civ., dacă construcțiile au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul terenului are dreptul de a le ține pentru dânsul sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice. în speță, cum rezultă din rezumatul lucrărilor dosarului, proprietarul terenului nu a fost interesat în păstrarea lucrărilor, ci a cerut constructorului să le ridice. Reclamanta a invocat teza a II-a art. 494 alin. (3) C. civ., potrivit cu care în cazul constructorului de bună-credință, proprietarul trebuie să înapoieze valoarea materialelor și prețul muncii.
Ambele instanțe au aplicat corect legea când au hotărât că textul invocat nu poate primi aplicare la speță, reclamanta nefiind constructor de bună-credință. într-adevăr, reclamanta a primit un aviz la 19 iulie 1991 pentru a ridica un "chioșc", construcție provizorie, iar la scurt timp a intrat în vigoare Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor, a edificat o construcție masivă, întinsă pe 100 m2, cu fundații de beton. Această împrejurare a fost reținută irevocabil și de instanțele care au dispus demolarea construcției, astfel că, din acest punct de vedere, reaua-credință a reclamantei este dincolo de orice îndoială.
în prezentul litigiu, ambele instanțe s-au referit, în motivarea soluțiilor pronunțate, la ansamblul probelor administrate: avize, contracte, somații etc., nefiind nici o contradicție între aspectele reținute în motivare, cum se susține prin motivele recursului declarat. Așa fiind, nu se poate reține nici caracterul delictual al operațiunii de demolare, efectuată în condițiile existenței autorizării instanței de judecată, care a dispus desființarea construcției, pe cheltuiala constructorului de rea-credință.
Pentru aceste considerente, văzând că nici unul dintre motivele invocate nu este fondat, conform art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ., recursul a fost respins ca neîntemeiat.
| ← Recurs. Rejudecarea cauzei după casare. Omisiunea instanţei de... | Revendicare. Obiectul revendicării. Inexistenţa bunului... → |
|---|
