Persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii. Companiilor/societăţilor naţionale. Excludere. Ordine publică
| Comentarii |
|
Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 poate fi înţeles ca o normă interpretativă sau caracterizat ca dispoziţie a unei legi noi. În primul caz, textul fiind rezultatul unei interpretări oficiale autentice, se integrează Legii nr. 10/2001 şi, în condiţiile generale ale puterii obligatorii a normelor juridice, are aplicabilitate de la data intrării în vigoare a legii interpretate. În al doilea caz, vizând satisfacerea unor interese de ordine publică, textul dă efecte de viitor (facta futura) unor raporturi juridice trecute (stări de fapt durabile în timp), ceea ce înseamnă că pentru unitate şi obligativitate generală (pentru toţi) este de imediată aplicare. Împotriva ordinii publice nu poate prevala ideea că accesul companiilor/societăţilor naţionale la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 ar fi condiţionat de momentul notificării deţinătorului bunului sau al sesizării instanţei de judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 1777 din 5 Martie 2004
La data de 13 iunie 2002, E.M. Petrila a chemat în judecată Primăria Municipiului Petrila cerând anularea dispoziției nr. 776 din 30 aprilie 2002 prin care pârâta i-a respins cererea de restituire în natură a terenului de 5644,80 mp, identic cu p.t. nr. 6784/1/b, nr. 6783/1/b și nr. 6778/2/2 din CF 2481 Petrila. Totodată, a solicitat să se constate că imobilul din litigiu este proprietatea sa, iar pârâta să fie obligată să i-l restituie în natură sau prin echivalent, în condițiile prevăzute de art. 1 alin. (2) și (3) și art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr. 1946 din 14 noiembrie 2002, a respins acțiunea, ca nefondată.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 97 din 6 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, cu motivarea că terenul din litigiu a fost preluat de stat în baza Legii nr. 119/1948 de la S.A.R. Petroșani, dar că reclamanta nu este îndreptățită, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului în natură sau prin echivalent.
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că este succesoarea în drepturi a fostei S.A.R. Petroșani, astfel încât are beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Drept urmare, soluția pronunțată fiind nemotivată și în contradicție cu legea și dovezile administrate în cauză, se impune a fi reformată. întrucât acțiunea a fost introdusă anterior O.U.G. nr. 184/2002, a solicitat admiterea ei, așa cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
Potrivit reglementărilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, introduse prin O.U.G. nr. 184/2002 (publicată în M. Of. nr. 929/18.12.2002), companiile/societățile naționale nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul acestei legi. Pct. 3.3. alin. final din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 (publicate în M. Of. nr. 324/14.05.2003), prevăd că în cazul în care există notificări formulate de astfel de persoane juridice, ele vor fi respinse, ca inadmisibile.
Incontestabil, în pricina de față, acțiunea, fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost promovată de o subdiviziune cu personalitate juridică a unei companii naționale, referitor la care, de primă importanță, se cere a se ști dacă îi sunt aplicabile reglementările legale menționate. Aceasta deoarece art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 succede notificării și cererii introductive de instanță.
Răspunsul afirmativ se impune indiferent dacă textul art. 3 alin. (2) este privit ca o normă interpretativă sau caracterizat ca dispoziție a unei legi noi. în primul caz, textul fiind rezultatul unei interpretări oficiale autentice, se integrează Legii nr. 10/2001 și, în condițiile generale ale puterii obligatorii a normelor juridice, are aplicabilitate de la data intrării în vigoare a legii interpretate. în al doilea, apare indubitabil că, vizând satisfacerea unor interese de ordine publică, textul dă efecte de viitor (facta futura) unor raporturi juridice trecute (stări de fapt durabile în timp), ceea ce înseamnă că pentru unitate și obligativitate generală (pentru toți) este de imediată aplicare.
Ca atare, împotriva ordinii publice nu poate prevala ideea că accesul companiilor/societăților naționale la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 ar fi condiționat de momentul notificării deținătorului bunului sau al sesizării instanței de judecată. Un asemenea criteriu legea nu-l prevede, iar în consecință, ar fi discriminatoriu și, ca atare, inadmisibil. De altfel pct. 3.3. din Norme, dezvoltând rațiunea excepțiilor instituite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fundamentează inadmisibilitatea pe existența altor căi și mijloace de reglementare a problemelor de proprietate ale persoanelor juridice exceptate.
Așa fiind, s-a impus respingerea recursului cu substituirea motivării, în sensul considerentelor de mai sus.
| ← Contract de construire. Întârziere în executarea obligaţiei... | Obligaţia legală de întreţinere. Refuzul debitorului... → |
|---|
