Imobil preluat în mod abuziv. Legea nr. 10/2001. Privatizare. Măsuri reparatorii prin echivalent. Obligaţiile instanţei

Pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil şi care, în prezent, se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Pentru a stabili legalitatea privatizării, instanţa trebuie să pună în discuţie necesitatea participării în proces a A.P.A.P.S.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 2640 din 31 Martie 2004

Prin sentința civilă nr. 648 din 14 mai 2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte cererea reclamantului B.E., în contradictoriu cu pârâta SC N. SA, obligând-o pe aceasta să restituie în natură reclamantului terenul în suprafață de 1855 m.p., situat în București și a respins celelalte capete de cerere.

în motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de 30.000 m.p., din care 1.855 m.p. se află în posesia pârâtei. El a învederat faptul că a dobândit terenul prin sentința nr. 123/1937, în urma divorțului părinților săi (1/3), iar diferența de 2/3 ca unic moștenitor al tatălui său decedat în 1938. Terenul în litigiu nu a trecut niciodată în proprietatea statului, fiind preluat fără titlu.

Pentru a pronunța sentința sus-amintită, tribunalul a avut în vedere probele administrate în cauză și dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

împotriva acestei sentințe, pârâta a formulat apel, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 401 din 17 octombrie 2002. Curtea de Apel a apreciat că prima instanță a procedat corect atunci când a constatat inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 27 din Legea 10/2001, care se referă strict la ipoteza imobilelor preluate cu titlu de stat. Trebuia deci, să fie întrunite cumulativ două condiții pentru păstrarea bunului de către pârâtă, și anume, imobilul să fi fost preluat cu titlu de către stat, iar dobândirea imobilului de către pârâtă să se fi făcut, în condițiile legii, în procesul de privatizare. Curtea de apel, reținând că prima condiție nu a fost respectată, a concluzionat că, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea 10/2001, imobilul trebuie restituit în natură reclamantului.

împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, susținând, în esență, că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, că reclamantul nu este îndreptățit să revendice singur imobilul, nefiind titular unic al dreptului de proprietate pretins, că SC N. SA a dobândit terenul în cadrul procesului de privatizare, în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 827 din 31 iulie 1996, fiind subdobânditor de bună-credință și că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 27 alin. (2) din Legea 10/2001.

Recursul va fi admis.

în mod greșit Curtea de apel, ca de altfel, și tribunalul, au reținut faptul că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu. Nu poate fi primită această concluzie, de vreme ce, din probele dosarului, reiese că terenul în discuție a fost preluat de către stat în baza Decretului de expropriere nr. 4 din 18 ianuarie 1972. Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, imobilele preluate cu titlu de către stat sunt acele imobile a căror preluare s-a făcut cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării.

Concluzionând greșit, în sensul că imobilul a fost preluat fără titlu de către stat și că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea 10/2001, curtea de apel nu a mai examinat problema privatizării societății pârâte, respectiv dacă acest proces s-a desfășurat potrivit dispozițiilor legale. Instanța de apel trebuia să pună în discuție necesitatea participării în proces a A.P.A.P.S., pentru a se stabili legalitatea privatizării.

Textul art. 27 din lege prevede că, pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil și care, în prezent, se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.

Față de aspectele invocate, s-a impus admiterea recursului și casarea hotărârilor pronunțate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, care va avea în vedere, cu această ocazie, și celelalte motive de recurs formulate, ca apărări de fond.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Imobil preluat în mod abuziv. Legea nr. 10/2001. Privatizare. Măsuri reparatorii prin echivalent. Obligaţiile instanţei