Contestaţie în anulare specială. Decizie pronunţată în revizuire. Inadmisibilitate

Contestaţia în anulare specială, reglementată de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de acest text de lege, numai împotriva deciziilor pronunţate de instanţele de recurs. Ca atare, obiectul contestaţiei în anulare speciale este format dintr-o singură categorie de hotărâri şi anume deciziile pronunţate cu prilejul exercitării controlului judiciar. Soluţia rezultă din însăşi textul indicat şi se referă în mod neîndoielnic la dezlegările date de instanţă recursului, motivele de contestaţie în anulare specială neputând fi extinse prin analogie la alte situaţii decât cele vizate în mod expres de art. 318 C. proc. civ. Prin urmare, alte hotărâri judecătoreşti, inclusiv cele date în soluţionarea cererilor de revizuire (care la rândul ei, face parte din categoria căilor extraordinare de atac, de retractare) nu pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 3125 din 28 Aprilie 2004

Prin cererea din 13 ianuarie 2004, înregistrată la înalta Curte de Casație și Justiție, Z.D. și Z.A. au solicitat, în contradictoriu cu intimata A.M., anularea deciziei nr. 662 din 19 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, pronunțată în soluționarea cererii de revizuire formulată de ei, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 2432 din 11 iulie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Contestatorii și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ., susținând că instanța a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de casare a sentinței recurate, fapt ce îi prejudiciază în mod grav.

Contestația în anulare este inadmisibilă.

Contestația în anulare specială, reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de acest text de lege, numai împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de recurs.

Ca atare, obiectul contestației în anulare speciale este format dintr-o singură categorie de hotărâri, și anume deciziile pronunțate cu prilejul exercitării controlului judiciar. Soluția rezultă din însăși textul indicat și se referă în mod neîndoielnic la dezlegările date de instanță recursului, motivele de contestație în anulare specială neputând fi extinse prin analogie la alte situații decât cele vizate în mod expres de art. 318 C. proc. civ.

Prin urmare, alte hotărâri judecătorești, inclusiv cele date în soluționarea cererilor de revizuire (care la rândul ei, face parte din categoria căilor extraordinare de atac, de retractare) nu pot fi atacate pe calea contestației în anulare.

Față de cele ce preced, contestația în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie în anulare specială. Decizie pronunţată în revizuire. Inadmisibilitate