Recurs. Rejudecarea cauzei după casare. Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra calităţii procesuale active. Punerea în discuţia părţilor
| Comentarii |
|
Hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Împrejurarea că motivul de recurs a privit omisiunea instanţei de a pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, nu absolvă instanţa de apel de obligaţia de a pune direct în discuţia părţilor această excepţie, la rejudecarea cauzei după casare. Punerea în discuţia părţilor a calităţii procesuale active a reclamantului se face în mod concret prin exprimarea directă a punctului de vedere cu privire la aceasta de fiecare parte în proces, pe baza probelor existente sau eventual a unor noi probe administrate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 203 din 20 Ianuarie 2004
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 21 martie 2000, reclamanții S.H.M.A., B.D.B., B.A.P.I., A.C.G., A.C., toți prin mandatar S.I. și B.A.M.F., au chemat în judecată pe pârâtele: SC G. SA, SC S. SA și Consiliul General al Municipiului București. Reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele situate în București, compuse din teren în suprafață de 54.179 mp (din care 22.072 mp ocupați de SC S. SA și 32.107 mp ocupați de SC G. SA), precum și construcțiile existente pe acesta și consemnate în procesul-verbal din 20 septembrie 1940.
în motivarea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., s-a arătat că reclamanții sunt moștenitorii legali ai proprietarilor S.A.R. F.A., cu vechiul sediu în București. Fabricile A. nu au fost niciodată naționalizate de statul comunist, fiind preluate fără titlu, ele nefiind menționate în actele normative de naționalizare (Legea nr. 119/1948 cu anexe și Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1307/1948).
Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 391 din 24 mai 2000, a admis acțiunea reclamanților. A constatat că Fabricile A. nu figurează în listele anexe la Legea nr. 119/1945 privind naționalizarea principalelor mijloace de producție și a obligat pârâtele SC S. SA și SC G. SA, împreună și cu Consiliul General al Municipiului București, pentru opozabilitate, să restituie imobilele situate în București, teren în suprafață de 54.174 m.p. (22.072 m.p. ocupat de SC S. SA și 32.107 m.p. ocupat de SC G. SA) și construcțiile existente pe acest teren, conform consemnărilor din procesului-verbal din 20 septembrie 1940, pozițiile 1 - 43.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că reclamanții au făcut dovada calității procesuale active, cu certificatele de moștenitori și actele de proprietate ale autorilor lor. S-a constatat că Fabricile A. nu figurează pe listele anexe ale actelor normative de naționalizare din anul 1948. Pârâtele, administratoare ale proprietății publice (SC G. SA și SC S. SA) și, respectiv, titular al dreptului de proprietate publică a statului (Consiliul General al Municipiului București), nu au făcut dovada titlului de proprietate al statului, în condițiile art. 644 și urm. C. civ. Nu s-au reținut apărările pârâtei SC G. SA, Legea nr. 99/1999 fiind incidentă numai în cazurile în care statul deține un titlu valabil. Nici apărările pârâtei SC S. SA nu au putut fi primite. Legea nr. 15/1990 nu oferă cadru legal pentru titlul de proprietate asupra unui bun pe care statul nu l-a dobândit legal în proprietate.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții. SC S. SA a criticat soluția pentru că nu s-a ținut cont de faptul că are imobilul în posesie de peste 50 de ani. SC G. SA a invocat lipsa de rol activ pentru stabilirea adevărului, această pârâtă deținând în realitate o suprafață de teren mai mică decât cea la care a fost obligată, iar bunul îl deține în temeiul Legilor nr. 55/1991 și nr. 58/1991, statul, la rândul lui, deținând fosta moară A. în temeiul Legii nr. 119/1948 și deciziei Ministerului Industriei nr. 7153/1948. Municipiul București a atacat hotărârea, invocând: inadmisibilitatea acțiunii în revendicare față de împrejurarea că nu a fost pornită de toți coproprietarii; lipsa calității sale procesuale pasive și faptul că imobilul este grevat de o ipotecă de 27.500.000 lei, în favoarea S.N.C.I.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă 741/A din 27 noiembrie 2000, a admis primele două apeluri și pe fond a respins acțiunea, respingând totodată apelul municipiului București ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că. în anul 1948. Fabricile A. erau constituite sub formă de societate anonimă pe acțiuni, imobilul revendicat de reclamanți aflându-se în proprietatea societății și nu a proprietarilor acțiunilor. S-a mai arătat că societatea este o persoană juridică distinctă de acționari, astfel încât nu se poate confunda patrimoniul societății cu patrimoniul acționarilor. Ca urmare, s-a concluzionat că imobilul nu putea fi revendicat în nume propriu de moștenitorii acționarilor, ci eventual doar de societatea comercială care are proprietatea de drept a bunului.
Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 2078 din 24 mai 2002, a admis recursul declarat de reclamanți și a casat decizia 741/A din 27 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, trimițând cauza spre rejudecarea apelurilor. Instanța de recurs a constatat o gravă încălcare a dreptului la apărare în ceea ce îi privește pe reclamanți, instanța de apel pronunțându-se asupra unei chestiuni care nu a fost pusă în discuția părților, calitatea procesuală activă a reclamantului.
Rejudecând apelurile, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia 11/A din 13 ianuarie 2003, a admis apelurile celor trei pârâți, a schimbat în tot sentința civilă 391/2000, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că societatea anonimă Fabricile A. a fost naționalizată prin Legea nr. 119/1948, existând această dovadă, Legea fiind publicată în M. Of. 133/1948. S-a mai constatat că reclamanții nu puteau revendica în nume propriu imobilul în litigiu, acest imobil putând fi revendicat doar de societate ca persoană juridică distinctă și titulară a dreptului exclusiv de proprietate asupra terenului și construcțiilor. S-a considerat admisibil și recursul municipiului București, calitatea procesuală pasivă a acestuia fiind conferită de dispozițiile art. 12 din Legea 213/1998.
împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat recurs, criticând soluția pentru motivele arătate de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Astfel, s-a menționat faptul că din nou s-a repetat prima greșeală a curții de apel, instanța pronunțându-se asupra unei excepții pe care nu a pus-o în discuția părților, încălcând astfel și dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., pentru că nu s-a supus dispozițiilor obligatorii ale instanței de recurs.
Cât privește lipsa calității procesuale active, reținută de instanța de apel, s-a criticat această soluție față de împrejurarea că societatea anonimă nu mai există ca persoană juridică, fiind desființată ipso facto, deci, argumentarea că numai societatea ar putea revendica bunul aflat în patrimoniul ei, este lipsită de sens. După apariția Legii nr. 10/2001 s-a recunoscut posibilitatea măsurilor reparatorii pentru restituirea în natură și față de persoanele fizice asociați ai persoanei juridice care deține imobilul și alte active în patrimoniu.
în sfârșit, s-a mai arătat, în motivele de recurs, că greșit s-a pronunțat instanța și asupra fondului cauzei, constatând că imobilul a trecut în mod legal în proprietatea statului. în dosarul de fond, probă pe care se sprijină în motivarea instanței aprecierea legalității apelului statului, există o copie a dispoziției Ministerului Industriilor prin care se încadrează și Morile A. în Oficiul Industrial al Morilor și Produselor Făinoase. Această dispoziție este un act administrativ care nu poate fi sursă de proprietate. De altfel instanța a ajuns la o asemenea concluzie făcând o analiză superficială a probelor administrate și ignorând probele produse de reclamanți.
Recursul este întemeiat.
Instanța de apel reînvestită cu rejudecarea celor 3 apeluri declarate, trebuia să se pronunțe în principal asupra motivelor de apel invocate și să pună în discuția părților calitatea procesuală activă a reclamantului. Acestea au fost dispozițiile instanței de recurs, potrivit considerentelor deciziei nr. 2078 din 24 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție. în termenii art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Punerea în discuția părților a calității procesuale active a reclamantului se face în mod concret prin exprimarea directă a punctului de vedere cu privire la aceasta, de către fiecare parte în proces, pe baza probelor existente sau eventual a unor noi probe administrate.
împrejurarea că motivul de recurs a privit această omisiune nu absolvă instanța de apel de obligația de a pune direct în discuția părților această excepție, o pronunțare cu această carență făcându-se cu încălcarea normelor procedurale, cuprinse în dispozițiile art. 315 alin. (1) și art. 137 C. proc. civ.
Soluția instanței de apel este nelegală nu numai pentru nepunerea în discuția părților a excepției arătate, dar și în ceea ce privește soluția dată acestei excepții, care se bazează pe o concluzie care nu are la bază o analiză temeinică a poziției juridice a reclamanților și autorilor acestora, a raporturilor dintre persoanele fizice și persoana juridică în discuție.
în sfârșit, se constată și o motivare contradictorie a hotărârii, acțiunea este respinsă ca nefondată deși este motivată pe excepție, care, în modalitatea soluționării, excludea pronunțarea și pe fondul cauzei.
Constatându-se aceste iregularități, a fost casată decizia curții de apel și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor, în limita motivelor invocate și pentru a se pune în discuția părților și a se analiza, potrivit datelor speței, calitatea procesuală activă a reclamanților. Cu această ocazie se vor avea în vedere și apărările făcute de pârâți în motivele de apel, cu privire la determinarea obiectului revendicării.
împrejurările de fapt deduse judecății nefiind pe deplin stabilite, potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., a fost casată decizia curții de apel și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor, cu respectarea dispozițiilor mai sus arătate.
| ← Contestaţie în anulare specială. Decizie pronunţată în... | Lucrări efectuate pe terenul altuia. Constructor de rea-credinţă → |
|---|
