Contract de întreţinere. Decesul unuia din creditorii întreţinerii. Indivizibilitatea obligaţiei debitorului. Consecinţele rezoluţiunii contractului.
| Comentarii |
|
1. Contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părţi transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multor bunuri în schimbul obligaţiei pe care acesta şi-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieţii, fiind, în acelaşi timp, un contract aleatoriu, pentru că durata obligaţiei debitorului este în funcţie de durata vieţii creditorului – eveniment necert (art. 1635 C. civ.)2. Prestarea întreţinerii, în sarcina debitorului, este obligaţia de a face, cu caracter strict personal, care, în caz de neexecutare, determină rezoluţiunea contractului respectiv (art. 1020 C. civ.).3. În raport cu conţinutul contractului, obligaţia de întreţinere asumată de debitor are caracter de indivizibilitate când este instituită în beneficiul mai multor creditori fără a se preciza că este vorba de obligaţii distincte pentru fiecare creditor, în funcţie de numărul şi/sau valoarea bunurilor, obiect al contractului, după cum ele erau proprii ale fiecăruia dintre creditori sau comune. Într-un asemenea caz, deci, debitorul nu s-a obligat să presteze două întreţineri distincte – corespunzător a ceea ce a primit de la fiecare din creditori – ci există o singură obligaţie indivizibilă (art. 1058 C. civ.).4. În cazul unei obligaţii de întreţinere indivizibile, cu mai mulţi creditori, debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia atunci când a satisfăcut numai pe unul din creditori, deoarece obligaţia indivizibilă nu este susceptibilă de executarea parţială, sancţiunea civilă a rezoluţiunii contractului ducând la restituirea tuturor bunurilor, obiect al contractului, indiferent cărora şi în ce proporţii au aparţinut fiecărui creditor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 1918 din 10 Martie 2005
Prin înscrisul sub semnătură privată datat 1 septembrie 1997 și intitulat "Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere" M.T. și M.G. au convenit cu M.T.V. să-i transmită în proprietate o casă și anexe gospodărești, terenul aferent gospodăriei, precum și 8 terenuri agricole în schimbul întreținerii obligându-se a face demersurile legale pentru transferul dreptului de proprietate.
Promitentul M.T. a decedat la 15 septembrie 1997.
La data de 6 ianuarie 1998 M.A., fiică a defunctului M.T., a solicitat constatarea nulității absolute a convenției din 1 septembrie 1997 și partajarea bunurilor obiect al acestei convenții între moștenitorii lui M.T., anume reclamanta M.A. (fiică) și M.G. soția supraviețuitoare.
Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1933 din 17 octombrie 2000 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, definitivă prin decizia civilă nr. 940 din 31 octombrie 2001 a Tribunalului Satu Mare și irevocabilă prin decizia civilă nr. 185/R din 25 februarie 2002 a Curții de Apel Oradea.
între timp, la data de 5 aprilie 1999, M.T.V. a chemat în judecată pe M.G. și M.A. pentru validarea convenției din 1 septembrie 1997. Cererea a fost admisă prin sentința civilă nr. 1004 din 11 mai 1999 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1140/A din 15 octombrie 1999 a Tribunalului Maramureș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1129 din 11 mai 2000 a Curții de Apel Cluj. S-a constatat că între M.T.V. în calitate de cumpărător, pe de o parte, și M.G. și defunctul ei soț M.T., ai cărui moștenitori sunt M.G. și M.A., pe de altă parte, a intervenit, la data de 1 septembrie 1997, contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect bunuri imobile situate în localitatea Bârsana, prețul vânzării-cumpărării constând în prestarea întreținerii vânzătorilor de către cumpărător și suportarea cheltuielilor de înmormântare. Bunurile obiect al contractului au fost individualizate prin dispozitivul sentinței.
Ulterior soluționării irevocabile a proceselor mai sus descrise, la data de 21 august 2003, reclamanta M.G. (vânzătoare alături de soțul său M.T., decedat) a chemat în judecată pe pârâții M.T.V. (cumpărătorul) și M.A. (moștenitoare a vânzătorului decedat) solicitând rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere din 1 septembrie 1997 și repunerea în situația anterioară acestuia în privința imobilelor obiect al convenției. Motivând acțiunea, reclamanta a susținut că de circa 2 ani pârâtul M.T.V. (cumpărătorul) nu și-a îndeplinit obligația de întreținere, solicitările reclamantei rămânând fără efect, ceea ce justifică rezoluțiunea contractului în integralitatea sa, fiind lipsită de semnificație moartea soțului reclamantei-beneficiar al întreținerii, dată fiind indivizibilitatea obligației de întreținere.
La data de 22 octombrie 2003, pârâtul M.T.V. a depus întâmpinare și cerere reconvențională. Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că nu se opune admiterii parțiale a acțiunii în limitele ce exced cererii sale reconvenționale, precizând că imobilul compus din casă, anexe gospodărești și terenul aferent sunt în posesia reclamantei și invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M.A. (moștenitoarea vânzătorului M.T.) care nu este parte în contract și nu are vreun drept asupra bunurilor obiect al contractului.
Pe cale reconvențională pârâtul a solicitat:
- să se constate că este coindivizar cu reclamanta în cote de 1 din 6 bunuri obiect al contractului a cărui rezoluțiune se cere prin acțiunea principală;
- să se dispună împărțeala bunurilor indivize;
- să i se acorde un drept de retenție asupra bunurilor indivize până la achitarea integrală a sultei în cazul în care bunurile vor fi atribuite reclamantei.
Motivând cererea reconvențională, pârâtul a susținut că, îndeplinindu-și obligația de întreținere față de defunctul soț al reclamantei, a dobândit cota de 1 din 6 bunuri obiect al contractului care au fost bunuri comune ale creditorilor obligației de întreținere, precum și în întregime alte 4 bunuri foste în proprietatea exclusivă a defunctului, astfel încât rezoluțiunea contractului nu poate fi decât parțială, în limitele neexecutării obligației de întreținere, repunerea în situația anterioară generând starea de indiviziune a reclamantei și pârâtului în cote de câte 1 din fostele bunuri comune.
Prin sentința civilă nr. 3700 din 23 decembrie 2003, Judecătoria Sighetu Marmației a admis în parte și în principiu acțiunea principală și cererea reconvențională, a constatat că sunt supuse partajului bunurile precizate în hotărâre, a dispus rezoluțiunea parțială a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere din 1 septembrie 1997 numai în privința bunurilor, anume enumerate, ce aparțin reclamantei M.A., și a dispus partajul bunurilor imobile.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a constatat că pârâtul M.T.V. și-a îndeplinit obligația de întreținere față de defunctul soț al reclamantei și, până în anul 2001, față și de reclamantă, situație de fapt în raport cu care a statuat că obligația de întreținere stipulată în favoarea a doi soți nu este indivizibilă prin natura ei, ci divizibilă, ea putând fi concepută și executată separat pentru fiecare soț în parte, indivizibilitatea obligației operând numai în cazul în care din probe ar rezulta că părțile au privit-o ca atare în sensul art. 1058 C. civ., ceea ce nu s-a probat.
Cu privire la determinarea bunurilor, atribuite coindivizarilor, judecătoria a dat eficiență poziției exprimată de reclamanta M.G. prin răspunsul la cererea reconvențională și prin notele de ședință, poziție acceptată de pârâtul M.T.V.
Apelul comun declarat de reclamanta M.G. și pârâta M.A. a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 773/A din 29 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă. Apelul a avut ca obiect caracterul divizibil al obligației de întreținere cu consecințele date în planul soluției de către prima instanță, apelantele invocând indivizibilitatea obligației, solicitând rezoluțiunea integrală a contractului și respingerea cererii reconvenționale. Instanța de apel a statuat că, în lipsa stipulației exprese din contract a obligației indivizibile și dacă nu s-a probat caracterul indivizibil al obligației, aceasta este una divizibilă după natura ei și, prin ipoteză, urmează a fi supusă regulii de drept comun a divizibilității obligațiilor.
împotriva deciziei din apel, au declarat recurs reclamanta M.G. și pârâta M.A., invocând următoarele motive:
- hotărârea atacată este motivată parțial și contradictoriu;
- obligația de întreținere a fost greșit calificată ca divizibilă prin încălcarea dispozițiilor art. 1058 C. civ. și neobservarea că în contract nu a fost specificată divizibilitatea obligației;
- greșit s-a reținut existența coproprietății dintre reclamanta M.G. și pârâtul M.T.V. în condițiile în care între părți a existat numai o promisiune de vânzare-cumpărare, netranslativă de proprietate, materializată prin contractul de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 1997, nefinalizată prin act autentic de vânzare-cumpărare și prin înscriere în cartea funciară;
- în mod netemeinic s-a apreciat că M.A. nu are calitate procesuală pasivă, contrar calității sale de moștenitoare a defunctului M.T.
Examinând recursul, înalta Curte constată cele ce succed.
Contractul de întreținere, cu denumirea de "contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere", a îmbrăcat forma antecontractului validat prin hotărâre judecătorească, care ține loc de act autentic.
Asemenea contract este un contract nenumit, nefiind reglementat prin Codul civil, dar nici pus la îndoială, prin art. 5 C. civ. fiind interzise numai convențiile contrare ordinii publice și bunelor moravuri.
Contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părți transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multe bunuri în schimbul obligației pe care aceasta și-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieții, fiind, în același timp, și un contract aleatoriu, pentru că durata obligației debitorului de a presta întreținere este în funcție de moartea creditorului, "eveniment necert" în ce privește data survenirii lui (art. 1635 C.civ.).
Prestarea întreținerii reprezintă, în sarcina debitorului, o obligație de a face, cu caracter strict personal, care, în caz de neexecutare, determină rezoluțiunea contractului respectiv, potrivit art. 1020 C.civ.
în cazul concret, debitorul M.T.V. s-a obligat să presteze întreținere nediferențiat reclamantei M.G. și soțului acesteia M.T. în contra unor bunuri imobile individualizate, dar fără specificarea regimului juridic al fiecăruia.
Prin susținerile făcute în fața primei instanțe, reclamanta M.G. și pârâtul M.T.V. au convenit că parte din bunurile obiect al contractului au fost bunuri proprii ale reclamantei, altele au fost bunuri proprii ale soțului acesteia, iar unele au fost bunuri comune.
în raport cu conținutul contractului, obligația de întreținere asumată de debitor are un evident caracter de indivizibilitate, fiind instituită în beneficiul a doi creditori, nefiind vorba de două obligații disjuncte pentru fiecare creditor în funcție de numărul și/sau valoarea bunurilor obiect al contractului, după cum ele erau proprii ale fiecăruia dintre creditori sau comune.
Debitorul nu s-a obligat să presteze două întrețineri distincte, în contra a ceea ce a primit de la fiecare din creditori, ci o singură obligație indivizibilă în beneficiul a doi creditori în schimbul averii acestora, indiferent de regimul juridic diferit al bunurilor care au compus-o.
Prin modul în care părțile au convenit, obligația de întreținere a fost asumată de către debitor în favoarea ambilor soți, chiar dacă bunurile primite ar fi constituit doar proprietatea exclusivă a unui singur creditor al obligației, pluralitatea creditorilor neînsemnând, în mod neapărat, existența unei pluralități de raporturi obligaționale.
Concluzionând, se constată că obligația de întreținere constituită în favoarea ambilor soți este indivizibilă, întrucât părțile contractante au "privit" obiectul său "sub un raport de nedivizibilitate" (art. 1058 C. civ.).
Or, în cazul unei obligații indivizibile, cu mai mulți creditori, debitorul nu este primit să o execute decât față de toți împreună. Ca atare, el nu poate pretinde că și-a îndeplinit obligația atunci când a satisfăcut numai pe unul dintre creditori, dat fiind că obligația indivizibilă nu este susceptibilă de executare parțială.
Ca urmare, îndeplinindu-și obligația de întreținere numai în privința unuia dintre soții creditori până la decesul acestuia, debitorul obligației nu poate păstra pentru sine bunurile proprii ale defunctului, restituind soțului supraviețuitor bunurile proprii ale acestuia ca efect al rezoluțiunii parțiale a contractului și împărțind cu soțul supraviețuitor bunurile comune ale creditorilor obligației.
Aceasta pentru că rezoluțiunea contractului pentru neexecutare față de unul dintre creditorii obligației de întreținere indivizibile nu poate duce decât la restituirea tuturor bunurilor obiect al contractului.
Pentru cele arătate, soluțiile date cauzei de față în primă instanță și în apel sunt potrivnice normelor de drept, dar și - deopotrivă - contrare principiului echității, de vreme ce unul dintre creditori a decedat la doar 14 zile de la data convenției, astfel că păstrarea de către debitorul obligației de întreținere a unei părți însemnate din bunuri nu ar fi justificată nici de caracterul aleatoriu al contractului, dat fiind că, în speță, acest caracter era chemat să determine întinderea și valoarea prestațiilor datorate în funcție de durata vieții ambilor creditori, iar nu numai a unuia dintre ei.
Recursul a fost admis, hotărârea atacată și sentința primei instanțe au fost casate, iar, pe fond acțiunea reclamantei M.G. a fost admisă față de pârâtul M.T.V., cu consecința rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere din 1 septembrie 1997 - validat prin sentința civilă nr. 1004 din 11 mai 1999 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației - și restabilirea situației anterioare datei contractului: reîntregirea patrimoniului reclamantei M.G. cu bunurile proprii ale acesteia și cota de 1 din bunurile comune, precum și a masei succesorale a defunctului său soț M.T. cu fostele bunuri proprii ale acestuia și cota de 1 din bunurile comune.
Individualizarea bunurilor în funcție de regimul lor juridic se va face ținând cont de cele convenite între părți în fața instanței de fond.
Aceeași acțiune a fost însă respinsă față de pârâta M.A., care, în procesul de față, nu poate avea calitate procesuală, dat fiind că acțiunea în rezoluțiune depusă judecății aparține numai reclamantei prin neîndeplinirea doar față de aceasta a obligației de întreținere de către pârâtul M.T.V., asemenea acțiune nefiind pornită de autorul pârâtei. Pârâta M.T. își poate valorifica, pe calea acțiunii specifice, drepturile succesorale asupra bunurilor care vor întregi masa succesorală a defunctului M.T. în urma rezoluțiunii contractului de întreținere.
Cererea reconvențională formulată de pârâtul M.T.V., împotriva reclamantei M.G. a fost respinsă ca nefondată, lipsind, pentru aceleași considerente, starea de indiviziune pretinsă.
Față de modul prefigurat al soluționării recursului, este de prisos cercetarea celorlalte critici formulate de recurente
| ← Contract vânzare-cumpărare. Antecontract. Acţiune pentru... | Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974.... → |
|---|
