ICCJ. Decizia nr. 10047/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10047
Dosar nr. 9650 /2005
Şedinţa publică din 2 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 825 din 5 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea A.N.C.M. împotriva deciziei civile nr. 133 din 11 martie 2004 emisă de A.P.A.P.S.
La soluţionarea cauzei s-au avut în vedere actele dosarului, în raport de care s-au reţinut următoarele:
În notificarea formulată nu a fost încadrat imobilul revendicat, indicându-se doar generic că acesta ar fi fost situat în localitatea Bucureşti, raionul T. Vladimirescu, regiunea Bucureşti.
Nu s-a depus un titlu care să ateste dreptul de proprietate al contestatoarei asupra vreunui imobil sau al fostei cooperative R.
De altfel chiar dacă un astfel de titlu s-ar fi depus pentru fosta cooperativă R., contestatoarea nu ar fi avut calitatea să solicite restituirea acestui imobil întrucât cooperativa nu a fost dizolvată, nefiind incidente dispoziţiile invocate de către contestatoare; aceasta a fost transformată, ocazie cu care a fost preluat atât activul cât şi pasivul iar în patrimoniul contestatoarei nu a intrat nici un drept din cele ce au fost preluate ca efect al transformării cooperativei în întreprindere de stat.
Prin Decizia civilă nr. 179 A din 26 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a respins ca nefondat apelul formulat de către contestatoarea A.N.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 825 din 5 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reţinându-se următoarele:
Cu referire la prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, contestatoarea a susţinut că se încadrează în categoria persoanelor juridice care şi-au continuat activitatea şi după ce a fost deposedată de imobilul în litigiu, până la intrarea în vigoare a legii.
În acest sens, apelanta invocă Decretul-lege nr. 66/1990 şi statutul A.N.C.M.-U.C.E.C.O.M., adoptat de congresul C.M. din 1-2 iunie 2000, în care se arată la art. 1 că este vorba despre o persoană juridică română, constituită prin asocierea A.T.O.C.M., fiind succesoare de drept a U.C.C.M. România.
În aceste condiţii, apelanta-contestatoare se încadrează în categoria persoanelor juridice care şi-au reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, situaţie în care era necesară depunerea la dosar a unor hotărâri judecătoreşti prin care să se constate că este una şi aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, s-a susţinut că imobilul ce face obiectul litigiului a aparţinut cooperativei R. şi că aceasta era membră la data deposedării a U.C.E.C.O.M., iar în caz de încetare a activităţii activul său avea să fie preluat de uniune.
Conform Statutului-Model al C.P.M. din anul 1955, fiecare cooperativă era persoană juridică, având un patrimoniu propriu.
Prin H.C.M. nr. 895 din 7 iulie 1959 s-a decis transformarea unor cooperative meşteşugăreşti în întreprinderi industriale de stat, iar în anexa acestui act normativ la nr. 29 figurează şi Cooperativa Răsăritul, cu sediul în localitatea Bucureşti.
Prin urmare, persoana juridică ce ar fi putut deţine în patrimoniul său clădirea în litigiu nu şi-a continuat personalitatea neîntrerupt până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 ci, dimpotrivă, s-a transformat în întreprindere stat.
În aceste condiţii, instanţa de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că apelanta nu a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.
S-a mai reţinut totodată că, în cauză, contestatoarea nu a fost în măsură să indice în mod concret care este imobilul revendicat, la ce adresă se află, din ce se compune şi cine este persoana care îl deţine.
Împotriva deciziei de apel a formulat recurs apelanta-contestatoare, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.:
Contestatoarea-apelantă se încadrează în categoria persoanelor îndreptăţite potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi anume persoanele juridice care şi-au continuat activitatea neîntrerupt până la intrarea în vigoare a legii şi pentru care nu mai este necesară existenţa unei hotărâri judecătoreşti care să-i ateste continuitatea.
Pentru a se încadra în categoria persoanelor juridice a căror activitate a fost întreruptă sau interzisă, era necesar un act de autoritate emis în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ori un asemenea act nu a fost niciodată adoptat cu privire la activitatea A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M.; în lipsa unor asemenea dovezi, era caducă o hotărâre judecătorească de stabilire a succesivităţii persoanei juridice
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Decretul-lege nr. 66 din 8 februarie 1990, U.C.C.M. dobândeşte personalitate juridică, în temeiul decretului-lege, prin adoptarea statutului său de către congresul cooperaţiei meşteşugăreşti.
Conform prevederilor art. 1 din Statutul A.N.C.M.– U.C.E.C.O.M., adoptat de congresul C.M. din 1-2 iunie 2000, este succesoarea de drept a U.C.C.M. România, fiind prin urmare una şi aceeaşi persoană juridică cu aceasta.
Potrivit H.C.M. 895/1959 şi Instrucţiunilor de punere în aplicare a acesteia, cooperativa meşteşugărească în speţă a fost transformată în întreprindere a industriei de stat iar odată cu această transformare a fost transferat şi patrimoniul acesteia.
Potrivit Statutului-Model al C.P.M. adoptat în anul 1955, în vigoare la data „transformării", patrimoniul din care făcea parte şi imobilul în cauză nu numai că nu putea fi înstrăinat fără plată dar şi aparţinea, în caz de dizolvare a cooperativei, uniunii la care era afiliată cooperativa, în speţă sistemului cooperaţiei meşteşugăreşti prin reprezentanta sa legală U.C.E.C.O.M., art. 39 alin. (4) al Statutului-Model.
Având în vedere că prin transformarea cooperativei în întreprindere a industriei de stat, acesteia i-a încetat personalitatea juridică, pierzându-şi totodată şi scopul pentru care s-a înfiinţat, nu a mai existat ca unitate economică privată, fiind practic dizolvată, iar patrimoniul acesteia nu putea urma calea abuzivă prevăzută de normele legale prin care a avut loc transformarea, ci calea prevăzută de art. 39 alin. (4) din Statutul său, respectiv predarea acestuia la uniunea la care era afiliată cooperativa, în speţă Sistemul C.M. prin reprezentanta legală U.C.E.C.O.M.
Se mai invocă în cadrul recursului şi nepronunţarea asupra unei probe administrate, din perspectiva art. 304 pct. 10 C. proc. civ., după cum urmează:
Prin hotărârea congresului C.M. din 1-2 iunie 1995, A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M. a fost mandată expres să întreprindă demersuri în vederea recuperării patrimoniului cooperatist preluat de stat.
Prin urmare, în condiţiile în care a fost mandată de către sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti pentru a recupera imobilul ce formează obiectul cererii de restituire, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că apelanta-contestatoare ar fi solicitat restituirea în nume propriu.
Concluzionând, se susţine în cadrul recursului că, condiţia continuităţii impuse de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 trebuia verificată în ceea ce priveşte A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M. şi nicidecum cooperativa meşteşugărească „transformată"; apelanta-contestatoare şi-a desfăşurat activitatea ca persoană juridică, nefiind niciodată întreruptă sau interzisă în intervalul de timp scurs din 1951 şi până la adoptarea Statutului A.N.C.M.– U.C.E.C.O.M.
Referitor la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat cât şi la datele de identificare ale acesteia, se mai invocă următoarele aspecte legate de probatorii, asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat.
Potrivit Protocolului încheiat la data de 8 iulie 1959, prin care Ministerul Industriei Bunurilor de Consum ca organ al autorităţii de stat a preluat activităţile şi patrimoniul cooperaţiei, sediul întreprinderii de stat „R. rezultată din transformarea cooperativei este situat în Raionul Tudor Vladimirescu din Bucureşti.
Din chestionarul financiar încheiat la data transformării, rezultă situaţia financiară a cooperativei R. din Bucureşti; în raport de acesta s-a apreciat că valoarea estimativă a bunurilor preluate abuziv de către stat prin transformarea cooperativei R. din Bucureşti în întreprindere de stat a M.I.C.B. este de 4.556.463 lei, la nivelul din anul 1959.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în înţelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz prin echivalent, persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
Apelanta-contestatoare invocă faptul că se încadrează în una dintre categoriile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi anume cea a persoanelor juridice care şi-au continuat activitatea neîntrerupt până la intrarea în vigoare a legii, arătând argumentele pentru care nu era necesară o hotărâre judecătorească în sensul textului legal precizat.
Sub acest aspect, se constată că se invocă faptul că este succesoarea U.C.C.M. România, iar cu privire la aceasta din urmă se invocă Decretul-lege nr. 66/1990 în baza căruia şi-ar fi dobândit personalitate juridică, decret-lege care este cu mult ulterior datei preluării imobilului.
Faţă de motivele de recurs se constată că poziţia apelantei-contestatoare nu este pe deplin conturată.
Astfel, pe de o parte se invocă faptul că, condiţia continuităţii impusă de art. 3 lit. c) din Legea nr .10/2001 trebuia verificată în ceea ce priveşte U.C.E.C.O.M. şi nu în ceea ce priveşte cooperativa meşteşugărească; totodată, cu referire la Statutul din anul 2000, se arată că A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M. (apelanta-contestatoare) este una şi aceeaşi persoană juridică cu U.C.C.M. din România înfiinţată în anul 1951.
Pe de altă parte, se invocă faptul că A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M. a fost mandatată de către sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti pentru a recupera imobilul ce formează obiectul cererii.
Curtea constată însă că, indiferent de titularul dreptului la restituire invocat de către apelanta-contestatoare, Legea nr. 10/2001 impune o altă condiţie de a se apela la dispoziţiile sale şi anume calitatea de proprietar; nu s-a făcut dovada proprietăţii asupra imobilului în cauză, aşa cum prevede art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, cum în mod corect s-a şi reţinut în cauză.
Sub acest aspect, se invocă faptul că prin transformarea cooperativei în întreprindere a industriei locale de stat, acesteia i-a încetat personalitatea juridică şi şi-a pierdut totodată şi scopul pentru care s-a înfiinţat; prin urmare, nu a mai existat ca unitate economică privată fiind practic dizolvată, iar în aceste condiţii patrimoniul îi era preluat de uniunea la care era afiliată cooperativa, în speţă sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti, prin reprezentanta sa legală U.C.E.C.O.M.
Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 895 din 7 iulie 1959 s-a hotărât transformarea unor cooperative meşteşugăreşti în întreprinderi industriale de stat.
În Instrucţiunile de aplicare a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 895 din 7 iulie 1959 sunt cuprinse norme ce vizează probleme organizatorice, de planificare şi financiar-economice.
Astfel, în cazul transformării în întregime a cooperativei în întreprindere de stat, întregul patrimoniu al fostei cooperative trece la noua întreprindere care preia drepturile şi obligaţiile cuprinse în patrimoniul respectiv; totodată, în cazul în care transformarea în întreprindere de stat se referă numai la o parte din secţiile cooperativei, trece la întreprinderea respectivă de stat numai patrimoniul aferent acestor secţii în condiţiile Decretului nr. 31/1954 şi a Instrucţiunilor U.C.E.C.O.M. nr. 49537 din 10 aprilie 1954 (punctul A).
În acelaşi timp, concomitent cu transformarea unor cooperative sau secţii de producţie în serie în întreprinderi de stat, planul cu toate secţiunile şi cu toţi indicatorii, trec asupra întreprinderilor de stat respective (punctul B).
Totodată, repartiţiile, contractele şi comenzile de aprovizionare şi desfacere ale cooperativelor sau secţiilor care se transformă în întreprinderi de stat, trec asupra întreprinderilor de stat respective (punctul C).
Dizolvarea cooperativei meşteşugăreşti invocată în susţinerea recursului nu a avut loc în cauză, după cum rezultă din cele reţinute mai sus şi cele ce vor fi redate în continuare.
Potrivit art. 40 din Decretul nr. 31/1954, dizolvarea reprezintă una dintre formele prin care o persoană juridică încetează de a avea fiinţă.
Dizolvarea este acel mod de încetare a personalităţii juridice care se aplică în cazurile prevăzute de lege şi care presupune, obligatoriu, lichidarea.
Astfel, conform art. 51 şi art. 52 din Decretul nr. 31/1954, prin efectul dizolvării persoana juridică intră în lichidare în vederea realizării activului şi a plăţii pasivului iar bunurile organizaţiei cooperatiste dizolvate, rămase după lichidare, vor primi destinaţia arătată în actul de înfiinţare, prin statut sau prin hotărârea luată cel mai târziu la data dizolvării, de organele chemate a decide.
În acest context, se constată că nu se poate reţine încetarea persoanei juridice prin dizolvare, în cauză.
Pe de altă parte, după cum în mod corect s-a reţinut şi de către instanţa de apel, potrivit Statutului-Model al C.P.M., fiecare cooperativă era persoană juridică distinctă, având un patrimoniu propriu.
În aceste condiţii, persoana juridică care ar fi putut deţine în patrimoniul său imobilul în cauză este fosta cooperativă meşteşugărească care s-a transformat în întreprindere de stat prin H.C.M. nr. 895/1959.
Faţă de cele reţinute mai sus asupra criticilor formulate, Curtea constată că s-a făcut în cauză o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente iar înscrisurile invocate în susţinerea recursului nu sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii în raport de cele reţinute mai sus, ceea ce face să fie apreciate ca nefondate criticile ce se încadrează în art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În consecinţă, cu aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să dispună respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de A.N.C.M. împotriva deciziei nr. 179 A din 26 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1004/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10050/2005. Civil → |
|---|
