ICCJ. Decizia nr. 10051/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10051
Dosar nr. 9748/200.
Şedinţa publică din 2 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 601/S din 22 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia civilă, s-a respins contestaţia formulată de contestatorul Z.W. în contradictoriu cu intimata SC R. SRL.
În urma analizării probelor administrate în cauză s-a apreciat că acestea nu sunt de natură a face dovada calităţii de persoană îndreptăţită a contestatorului în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, din evidenţele de publicitate imobiliară rezultă că proprietarul tabular al imobilului în litigiu a fost, la data naţionalizării, numita H.Ş. Din extrasul din registrul stării civile pentru căsătoriţi din anul 1939 rezultă că I.H.H. este fiica lui M.Ş., născută S., fără ca în acest act de stare civilă să fie menţionate şi alte date de identificare a acestei din urmă persoane, date relativ la data şi locul naşterii acesteia.
Din certificatul de calitate de moştenitor nr. 21 din 14 mai 2003 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi P.T.-I.G. rezultă că Z.W., contestatorul din prezenta cauză, este succesorul numitei Z.H.C., identică cu I.I. numită H., în calitate de fiu.
S-a apreciat că a fost dovedită doar calitatea de succesor al contestatorului după mama sa, Z.H.C., decedată la data de 4 ianuarie 1981, fără a se putea stabilit, pe baza acestor acte, legătura de rudenie dintre aceasta şi fostul proprietar tabular al imobilului în litigiu, H.Ş.
Prin Decizia civilă nr. 495/Ap/24 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, s-a admis apelul formulat de către reclamant împotriva sentinţei civile nr. 601 din 22 octombrie 2004 a Tribunalului Braşov, dispunându-se schimbarea în tot a acesteia. S-a admis cererea formulată de reclamant împotriva SC R. SRL Braşov. S-a dispus anularea deciziei nr. 325 din 21 aprilie 2004 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie.
În motivarea deciziei Curţii s-au reţinut următoarele considerente:
Cauza a fost soluţionată fără a se observa că din certificatul de naştere al apelantului depus la dosarul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 rezultă că este fiul lui Z.R. şi Z.I.(I.)C.H., aceasta din urmă având ca părinţi pe G.H. şi M.Ş.H.; în aceste condiţii, din probe rezultă că este nepotul proprietarului tabular.
S-a mai reţinut totodată că din adresa Bisericii Evanghelice CA, Parohia Braşov rezultă, fără putinţă de tăgadă, că imobilul înscris în C.F. naţionalizat şi trecut în proprietatea statului are ca proprietar tabular pe H.Ş., respectiv bunica apelantului.
Cu referire la prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, s-a reţinut că textul legal nu face nici o referire la vreo sancţiune pentru nedepunerea actelor în termenul legal.
Împotriva deciziei de apel a formulat recurs intimata, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 307 pct. 9 C. proc. civ.:
În faţa instanţei de fond s-au anexat la contestaţie acte care nu au fost depuse la dosarul care a stat la baza emiterii deciziei contestate, respectiv certificatul de deces şi certificatul de calitate de moştenitor nr. 21 din 14 mai 2003 ale defunctei Z.H.C.
În aceste condiţii, acestea nu pot fi analizate în cadrul contestaţiei împotriva deciziei emisă de unitatea deţinătoare şi nici în cadrul căilor de atac împotriva acestora; instanţa era ţinută să analizeze legalitatea şi temeinicia deciziei emisă de recurentă ţinând cont numai de actele care au fost depuse în faza administrativă a soluţionării notificării şi în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 în care aceste acte trebuia să fie depuse.
Deşi i s-a pus în vedere contestatorului prin adresa nr. 1282/2002 emisă de SC R. SRL să completeze dosarul aferent notificării, acesta nu s-a conformat.
În cauză s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, care prevede un termen imperativ de depunere a actelor doveditoare.
Mai mult, în OUG nr. 10/2003 s-a prevăzut expres că în toate cazurile, actele depuse sau invocate de persoana îndreptăţită după expirarea termenului legal nu mai pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei.
Verificând Decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Art. 22 din Legea nr. 10/2001 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare odată cu acestea sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 a fost ulterior prelungit, iar prin OG nr. 10/2003 s-a prevăzut că actele care se depun după expirarea termenului pot fi luate în considerare numai dacă entitatea învestită consideră că sunt esenţiale pentru soluţionarea notificării şi numai dacă nu s-a emis deja Decizia de soluţionare.
Termenul prevăzut de dispoziţiile legale precizate are în vedere stabilirea unei limite de timp pentru depunerea actelor, dar numai în faţa unităţilor deţinătoare sau entităţilor investite cu soluţionarea notificărilor; textele legale vizează procedura prealabilă administrativă care se desfăşoară în faţa unităţii investită cu soluţionarea notificării.
Legea nr. 10/2001 impune prin art. 23 un termen de 60 de zile de soluţionare a notificării, care curge diferenţiat, fie de la data înregistrării notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare.
Singura măsură care se putea lua în cadrul procedurii prealabile pentru nedepunerea actelor doveditoare în termenul legal, chiar şi cu prorogare în condiţiile prevăzute de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, este că unitatea deţinătoare era obligată să se pronunţe numai pe baza actelor depuse, pct. 23.1. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În cazul în care legiuitorul a înţeles să sancţioneze nerespectarea unui termen, a prevăzut acest lucru în mod expres.
Astfel, în Legea nr. 10/2001 (republicată), art. 22 este prevăzut un termen în care se pot formula notificări de către persoanele îndreptăţite. Alineatul final al articolului menţionat prevede că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Totodată, în art. 45 alin. final din Legea nr. 10/2001 republicată, se prevede în mod expres sancţiunea prescrierii dreptului la acţiune referitor la valabilitatea actelor juridice la care face referire în alineatele precedente, în cazul în care este depăşit termenul expres stipulat pentru exercitarea acestora.
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat în cauză posibilitatea depunerii actelor doveditoare în faţa instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 de către unitatea deţinătoare.
Se constată astfel că termenul stipulat de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea actelor doveditoare în soluţionarea notificărilor este inclus în procedura prealabilă administrativă, procedură în care este implicată unitatea deţinătoare, şi nu instanţa de judecată, ale cărei reguli şi principii de desfăşurare a procesului civil sunt guvernate de Codul de procedură civilă.
Apreciind astfel că nu sunt fondate criticile formulate, critici ce atrag incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat, făcând şi aplicarea art. 316 şi art. 296 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC R. SRL împotriva deciziei nr. 495 din 24 mai 2005 a Curţii de Apel Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10050/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7641/2005. Civil → |
|---|
