ICCJ. Decizia nr. 10106/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10106
Dosar nr. 34214/2/2005
Şedinţa publică din 7 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 384 din 12 aprilie 2005, pronunţată în dosarul nr. 182/2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis contestaţia formulată de contestatorul P.D. în contradictoriu cu Primarul General al municipiului Bucureşti, dispunând obligarea intimatului de a emite o dispoziţie de rectificare a dispoziţiei nr. 2288 din 19 ianuarie 2004, în sensul că suprafaţa de teren restituită în natură contestatorului este de 279,61 mp, din care 147,60 mp reprezintă suprafaţă construită şi de a completa aceeaşi dispoziţie, în sensul stabilirii de despăgubiri pentru apart. nr. 3 din imobilul situat în Bucureşti, nerestituit în natură, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Sentinţa a rămas definitivă, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de intimat potrivit deciziei civile nr. 593/A din 16 septembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 2161/civ/2005.
Pentru a adopta această soluţie, instanţele au reţinut următoarele:
Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în natură şi prin echivalent în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind unicul moştenitor al defunctei Z.A., proprietara imobilului situat în Bucureşti.
Parte din imobil a fost restituită reclamantului prin hotărârea nr. 2801/1999 emisă în baza Legii nr. 112/1995.
Cu privire la dispoziţia contestată, s-a reţinut că este criticabilă sub aspectul suprafeţei de teren restituită în natură, constatându-se că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză terenul de restituit are o suprafaţă de 279,61 mp, din care 147,60 mp reprezintă suprafaţa construită şi nu de 195,05 mp cum se prevede în dispoziţie.
S-a mai constatat că potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâtul avea obligaţia să ofere reclamantului despăgubiri pentru apart. nr. 3, care nu mai putea fi restituit în natură, fiind vândut fostului chiriaş în baza Legii nr. 112/1995.
Susţinerea făcută în cuprinsul motivelor de apel, în sensul că instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la ceva ce nu s-a cerut, prin aceea că a avut în vedere o suprafaţă de teren stabilită ca urmare a expertizei judiciare şi nu suprafaţa de teren rezultată din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul C.T., la care reclamantul face referire în contestaţie, a fost înlăturată de curtea de apel.
Instanţa de apel a reţinut că efectuarea unei expertize judiciare nu constituie o încălcare a principiului disponibilităţii şi că în concluziile expertizei se constată că imobilul are suprafaţa de 460,10 mp (257,88 mp suprafaţă construită), date care corespund întocmai raportului întocmit de expertul T.C. la care se face trimitere în conţinutul dispoziţiei nr. 2288 din 19 ianuarie 2004, criticabilă tocmai pentru faptul că indică o suprafaţă de teren de 195,05 mp care nu se regăseşte în concluziile şi schiţa expertizei la care face trimitere.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs apelantul-pârât Primarul General al municipiului Bucureşti, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, cu motivarea că instanţa, încălcând principiul disponibilităţii, se pronunţă cu privire la ceva ce nu s-a cerut şi a acordat părţii mai mult decât s-a cerut pentru că, dacă s-ar fi avut în vedere concluziile din raportul de expertiză extrajudiciară suprafaţa de teren este cu totul alta.
În continuare, recurentul face o analiză a raportului de expertiză extrajudiciară, susţinând în final că, în mod eronat, instanţa a admis cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada culpei procesuale a apelantului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
În finalul cererii de recurs se indică generic cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără ca recurentul să precizeze dispoziţia legală pretins încălcată sau greşit interpretată.
În realitate, primul motiv susţinut face posibilă încadrarea în cazul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nefiind însă fondat.
Contrar afirmaţiei recurentului, instanţele anterioare s-au pronunţat în limitele în care au fost investite prin cererea de chemare în judecată.
În petitul contestaţiei s-a solicitat în primul rând „obligarea pârâtului la rectificarea dispoziţiei, în sensul menţionării suprafeţelor din expertiza topo întocmită de expertul T.C., care face parte din dispoziţie", solicitarea fiind explicitată în motivarea cererii, în sensul că deşi, potrivit expertizei extrajudiciare, suprafaţa rămasă de restituit este de 289,15 mp teren şi nu de 195,05 mp, cum contestatorul arată că „din eroare" s-ar fi menţionat în dispoziţia atacată.
La termenul din 1 iunie 2004, la cererea contestatorului, având în vedere şi acordul de principiu al reprezentantului în instanţă al intimatului, tribunalul a încuviinţat proba cu expertiză judiciară în specialitatea topografie, măsură perfect legală din punct de vedere procedural şi care nu contravine în nici un mod principiului disponibilităţii, cum nejustificat se susţine prin motivele de recurs.
Scopul administrării probei cu expertiză judiciară a fost acela al stabilirii cu exactitate a dimensiunii terenului supus restituirii în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care suprafaţa de 195,05 mp menţionată de intimat în cuprinsul dispoziţiei nr. 2288/2004 nu era justificată de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, iar contestatorul a susţinut că acest teren măsoară 289,15 mp.
Urmare a evaluării probatoriului administrat (inclusiv a expertizei extrajudiciare), tribunalul a admis contestaţia în limitele în care a fost formulată, fără a se pronunţa extra petita sau plus petita, pentru ca în cauză să fie incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Modul în care instanţele anterioare au interpretat probele administrate şi au stabilit situaţia de fapt, nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs, după abrogarea pct. 11 prevăzut în mai vechea reglementare a art. 304 C. proc. civ.
Cu privire la obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimatul-reclamant, la cererea acestuia din urmă, soluţia instanţei de apel a fost adoptată în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul General al municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 593/A din 16 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurent la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant P.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10110/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9994/2005. Civil → |
|---|
