ICCJ. Decizia nr. 10113/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10113
Dosar nr. 30659/1/2005
Şedinţa publică din 7 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 864 din 30 iunie 2004, a respins acţiunea formulată de reclamanţii D.L.Ş. şi D.R.T. pentru anularea dispoziţiei nr. 2551/2004, emisă de Primarul municipiului Călăraşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamanţii au cerut prin notificarea nr. 741/2001 să le fie restituit în natură imobilul situat în Călăraşi, care a aparţinut bunicului lor D.R.
Primarul municipiului Călăraşi a respins cererea, prin dispoziţia nr. 2551 din 1 aprilie 2004, cu motivarea că, imobilul fiind confiscat pentru săvârşirea unor crime contra umanităţii, preluarea nu a fost abuzivă şi reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite, în sensul Legii nr. 10/2001.
Reţine tribunalul, că prin Decizia penală nr. 875 din 12 martie 1949, D.R., bunicul reclamanţilor, a fost condamnat la 15 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru crimă contra umanităţii prevăzută de art. 3 lit. c) şi pedepsită de art. 4 din Legea nr. 207/1949, combinat cu art. 157 C. pen.
Conform art. 1.3 lit. ii) din HG nr. 498/2003, nu constituie preluare abuzivă şi nu face obiectul Legii nr. 10/2001 confiscarea unor bunuri ca urmare a săvârşirii unor crime contra umanităţii sau crime de război săvârşite în perioada 6 septembrie 1940-9 mai 1945.
Se mai reţine, că reclamanţii au susţinut că bunicul lor D.R. a fost condamnat politic „fiind militant P.N.L.", însă Codul penal din 1936, în vigoare la data pronunţării deciziei penale nr. 875/1949, nu cuprindea o categorie distinctă de „infracţiuni politice", ci lăsa la aprecierea instanţei să constate dacă o anumită faptă a fost săvârşită în condiţii care să o califice ca faptă de natură politică, iar cu privire la executarea pedepselor politice, în art. 36-39, se prevedea, detenţiunea grea şi detenţiunea riguroasă.
Or, în cauză, nu se impune o astfel de analiză, pentru că autorul reclamanţilor a fost condamnat pentru crimă împotriva umanităţii.
Prin Decizia civilă nr. 1353/A din 27 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului, reţinând că este neîntemeiată susţinerea reclamanţilor că Decizia penală nu a fost pusă în executare şi că imobilul nu a trecut în proprietatea statului, pentru că în notificare au susţinut că imobilul a fost naţionalizat şi în cursul procesului aceştia „au făcut vorbire" de propunerea de naţionalizare, însă Direcţia instanţelor militare din cadrul Ministerului Justiţiei a trimis copia deciziei penale nr. 875 din 12 martie 1949 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, din care rezultă că bunicul apelanţilor a fost condamnat pentru crimă împotriva umanităţii.
Reţine instanţa de apel că, deşi apelanţii au susţinut că a fost o condamnare politică, nu s-au făcut dovezi în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii care, fără să invoce vreun motiv de recurs, arată că hotărârile pronunţate în cauză au fost date cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Arată recurenţii, că au susţinut prin notificare că imobilul nu a fost confiscat, ci a fost propus pentru naţionalizare, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 18 iunie 1953, în care se arată că D.R. „a fost legionar notoriu şi în prezent deţinut politic" şi ca atare comisia „propune naţionalizarea imobilelor". Existând numai o propunere făcută la doi ani de la decesul condamnatului, naţionalizarea nu a operat efectiv şi sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Recurenţii susţin, că fiind aplicate dispoziţiile art. 157 C. pen., text care face trimitere la circumstanţele atenuante, confiscarea averii putea fi făcută parţial şi, pentru că prin hotărârea penală nu s-au individualizat bunurile şi individualizarea nu s-a făcut nici ulterior, „nu se poate spune cu certitudine ce anume s-a confiscat şi ce nu, iar pedeapsa complementară a confiscării nu a fost pusă în executare".
Se mai arată că, în ipoteza subsidiară în care s-ar aprecia că imobilul a fost preluat de stat prin confiscarea averii, ca urmare a hotărârii judecătoreşti de condamnare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, pentru că infracţiunea pentru care a fost condamnat D.R. este de natură politică, aşa cum rezultă din menţiunea făcută în procesul-verbal din 18 iunie 1953 şi din extrasul emis de Arhivele Statului Călăraşi.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este fondat.
Instanţa de apel a reţinut că apelanţii-reclamanţi au susţinut că imobilul nu a trecut în proprietatea statului, deşi în notificare şi pe parcursul procesului aceştia au arătat că imobilul a fost naţionalizat.
Susţinerile recurenţilor-reclamanţi au privit însă modalitatea de preluare de către stat, iar modul în care bunul a fost preluat este esenţial pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001.
Atât prin notificare, cât şi în cursul procesului, aceştia au susţinut că preluarea imobilului s-a făcut prin naţionalizare, că pedeapsa confiscării averii nu a fost executată şi că chiar dacă s-ar considera că preluarea s-a făcut prin confiscare, caracterul ei abuziv este dat de faptul că bunicul lor a fost condamnat politic.
Faţă de aceste susţineri, greşit instanţa de apel, fără să stabilească deplin împrejurările de fapt la care să poată fi aplicate corect prevederile Legii nr. 10/2001, a păstrat sentinţa atacată, în care s-a reţinut, doar pe baza dispozitivului hotărârii penale, că imobilul solicitat de reclamanţi nu face obiectul Legii nr. 10/2001, pentru că fostul proprietar (bunicul recurenţilor) a fost condamnat pentru crimă împotriva umanităţii.
La dosar nu a fost depusă hotărârea penală, aşa cum reţine instanţa de apel, ci numai dispozitivul ei, în care este menţionată condamnarea antecesorului recurenţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 lit. c) şi pedepsită de art. 4 din Legea nr. 207 din 20 august 1948, deşi o asemenea lege nu a existat.
Pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de crime de război sau împotriva păcii sau umanităţii, exista Legea nr. 291 din 18 august 1947, care a fost modificată prin Decretul nr. 207/1948, însă pentru stabilirea naturii infracţiunii săvârşite de autorul recurenţilor-reclamanţi nu trebuia să se ia în considerare numai textul indicat în dispozitivul hotărârii, fără să se cerceteze cel puţin motivarea hotărârii, pentru a se constata ce faptă a săvârşit cel condamnat şi când anume a fost săvârşită.
Tribunalul a cerut Ministerului Justiţiei, Direcţia instanţelor militare să comunice copie de pe sentinţa nr. 875 din 12 martie 1949 a Curţii Bucureşti, secţia a I-a penală, însă, cu adresa nr. 27P din 14 iunie 2004, a fost comunicat numai dispozitivul acestei hotărâri, care cuprinde menţiunile că soluţia s-a dat „pentru motivele care se vor vedea" şi că era supusă recursului.
Ministerul Justiţiei, Direcţia instanţelor militare a comunicat tribunalului că nu deţine hotărârea in extenso, însă a comunicat recurenţilor-reclamanţi, cu adresa nr. 60017 din 12 iulie 2006, că pentru cele solicitate prin memoriu să se adreseze Direcţiei Arhivelor municipiului Bucureşti, dacă sentinţa a fost pronunţată de o instanţă civilă, iar dacă a fost pronunţată de o instanţă militară să se adreseze U.M. 02405 Piteşti.
Această unitate militară, prin adresa nr. CT 3204 din 7 septembrie 2006, a cerut recurenţilor date suplimentare pentru a-l putea identifica pe condamnat.
Faţă de aceste adrese, rezultă că există posibilitatea obţinerii unei hotărâri in extenso, fie de la Arhivele Statului, fie de la U.M. 02405 Piteşti.
De asemenea, faţă de faptul că prin procesul-verbal din 18 iunie 1953 s-a propus naţionalizarea imobilului, propunere confirmată şi de existenţa tabelului centralizator, emis de Sfatul popular raion Călăraşi, care a fost comunicat (extras) de Arhivele Statului şi în raport de menţiunea „imobil naţionalizat", făcută în fişa imobilului, întocmită de I.G.O Călăraşi, trebuia să se suplimenteze probatoriul cu înscrisuri, pentru a se stabili dacă pedeapsa complementară a confiscării averii a fost pusă în executare de către organele investite cu executarea.
Această împrejurare se impunea a fi stabilită şi pentru faptul că Primăria municipiului Călăraşi şi Consiliul local Călăraşi au comunicat, cu adresele nr. 17136 din 30 mai 2005 şi nr. 36442 din 30 noiembrie 2006, că în arhivele acestor instituţii nu există acte din care să rezulte situaţia imobilului la momentul preluării de către stat, iar, potrivit certificatului nr. C.555 din 10 februarie 1998, emis de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, D.R., deşi condamnat în anul 1949, era înscris în anul 1963 în registrul agricol cu suprafaţa de 11,50 ha teren.
De altfel, pentru suprafaţa de 11 ha teren, recurenţilor, în calitate de moştenitori ai defunctului D.R., le-a fost reconstituit dreptul de proprietate, conform titlului de proprietate nr. 124459 din 26 septembrie 2003, emis în baza Legii fondului funciar.
Pentru considerentele expuse, conform art. 312, art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamanţi, va fi casată hotărârea atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere mijloacele de apărare invocate de părţi şi se va cere instituţiei care deţine hotărârea de condamnare a antecesorului recurenţilor să trimită instanţei, în copie, hotărârea penală in extenso şi orice alte acte care privesc pricina în care s-a pronunţat această hotărâre şi să comunice dacă există înscrisuri care atestă executarea pedepsei complementare a confiscării averii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii D.L.Ş. şi D.R.T. împotriva deciziei nr. 1353/A din 27 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10130/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10109/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
