ICCJ. Decizia nr. 10138/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestațiile înregistrate la Tribunalul Constanța sub numerele 2140/2003 și 3195/2003, contestatorii L.D. și P.L.D. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Constanța, prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 1278 din 12 iunie 2003, prin care s-a dispus restituirea către numiții D.G.Ș.C., G.L.E., G.C. și C.S.A. a imobilului situat în Constanța.
Prin încheierea de la 12 decembrie 2003 s-a admis excepția de litispendență și s-a dispus reunirea celor două dosare în baza art. 163 C. proc. civ.
în motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că dispoziția nr. 1278 din 12 iunie 2003 este nelegală deoarece imobilul care a aparținut numiților D.G.Ș., G.C. și C.S.A. a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 513/1953 și, deci, nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001.
Reclamanții au arătat că sunt îndreptățiți să formuleze prezenta contestație, deoarece dețin imobilul în baza contractului de închiriere nr. 1835 A din 23 noiembrie 1994, au adus numeroase îmbunătățiri imobilului și au vocația de a-l cumpăra în baza Hotărârii Consiliul Local Constanța, emisă la 18 decembrie 2002 și a Legii nr. 550/2002.
Numiții G.L.E.-C., G.C., D.G.Ș.-C. și C.S.A.M. au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtei.
Prin cererea de intervenție s-au invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
în susținerea celor două excepții s-a arătat că reclamanții sunt chiriași ai imobilului, care nu beneficiază nici de prevederile O.G. 40/1999 și nici de prevederile Legii nr. 42/1990, deoarece încheierea contractelor de închiriere s-a făcut cu încălcarea acestor acte normative.
Totodată, s-a învederat că reclamanții nu sunt "persoane îndreptățite" în accepțiunea Legii nr. 10/2001 pentru a formula contestație împotriva unei dispoziții emise în aplicarea acestei legi.
în cauză au formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei și al intervenienților principali, numiții T.D. și T.I., invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Constanța și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Ambele cereri de intervenție au fost admise în principiu conform art. 52 C. proc. civ.
Primăria Municipiului Constanța a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei, lipsa capacității de exercițiu a pârâtei, lipsa calității procesuale pasive și lipsa calității procesuale active a reclamanților.
Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 78 din 23 ianuarie 2004, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și, în consecință, a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prin aceeași hotărâre s-au respins cererile de intervenție și au fost obligați reclamanții la 12 milioane lei cheltuieli de judecată către Primăria Municipiului Constanța.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții nu se încadrează în categoria "persoanelor îndreptățite" la care fac referire dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. Totodată s-a arătat că dispozițiile art. 3 din lege stabilesc care sunt persoanele îndreptățite, respectiv proprietarii imobilului de la data preluării.
împotriva sentinței menționate, au declarat apel reclamanții L.D. și P.L.D., criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, întrucât nu s-a observat că reclamanții au solicitat anularea dispoziției, întrucât, fiind chiriași ai spațiului comercial în discuție, erau îndreptățiți la cumpărare.
S-a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra împrejurării că imobilul în litigiu nu poate face obiectul restituirii întrucât figurează în anexa Decretului nr. 513/1953 (ratificarea acordului dintre România și Bulgaria cu privire la schimbul de populație din anul 1940).
Totodată apelanții au arătat că nici construcția și nici terenul nu au fost individualizate și identificate în cuprinsul dispoziției de restituire.
Reclamanții au învederat că dispoziția primarului a fost executată în sensul alungării lor din spațiul închiriat, încălcându-se art. 23 din Legea nr. 10/2001.
La termenul de judecată din 18 mai 2004, intervenienții intimați G.C., G.L., D.G.Ș. și C.S. au formulat cerere de aderare la apelul declarat de reclamanți, criticând sentința sub aspectul soluționării pe fond a cererilor de intervenție. S-a arătat că acestea trebuiau admise, chiar și în condițiile în care acțiunea principală a fost respinsă.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 594 C din 31 mai 2004 a respins ca nefondate apelurile reclamanților și a admis apelurile intervenienților, schimbând în parte sentința în sensul că a admis cererile de intervenție.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței și au fost obligați apelanții-reclamanți la 3.570.000 lei cheltuieli de judecată către apelanții-intervenienți.
Cu privire la cererea de aderare la apel formulată de intervenienți, conform dispozițiilor art. 293 C. proc. civ., s-a reținut că în mod eronat prima instanță a respins cererile de intervenție de vreme ce principala lor apărare a constituit-o invocarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepție care a fost admisă.
Apelul reclamanților a fost apreciat ca nefondat reținându-se că dispozițiile art. 3,art. 4 și art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 nu includ în categoria "persoanelor îndreptățite" care pot ataca în justiție decizia emisă în aplicarea actului normativ menționat pe beneficiarii contractelor de închiriere, în speță reclamanții deținând imobilul, spațiu comercial, în calitate de beneficiari ai Legii nr. 42/1990.
S-a apreciat că lipsa calității procesuale active este determinată și de împrejurarea că reclamanții sunt terți față de dispoziția primarului a cărei anulare se solicită și nu invocă o încălcare a unor norme legale imperative ce ar putea fi sancționată cu nulitatea absolută.
Prin notele scrise, depuse în fața instanței de apel la 24 mai 2004, apelanții-reclamanți au modificat obiectul cererii de chemare în judecată, invocând nulitatea relativă de drept comun a dispoziției nr. 1278 din 16 iunie 2003, în baza art. 952 C. civ.
Cererea modificatoare a fost apreciată ca nefiind inadmisibilă sub aspect procedural, fiind formulată cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanții L.D. și P.L.D. la 14 iulie 2004, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, reclamanții au arătat că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 27 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, text ce se referă la oferta de restituire, prin echivalent bănesc a unui imobil și nu menționează expres și posibilitatea atacării în justiție a dispoziției primarului.
Recurenții au susținut că, deși sunt terți față de dispoziția primarului, au invocat și au dovedit cu actele depuse, lezarea intereselor lor legitime, ce nu pot fi protejate decât prin desființarea actului.
Totodată, au arătat că precizarea lor de la termenul din 24 mai 2005 cu privire la natura nulității invocate, a fost greșit apreciată ca o modificare de acțiune.
Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat nepronunțarea instanței de apel asupra mijloacelor de apărare invocate prin motivele de apel, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Intimata Primăria Municipiului Constanța a formulat la 2 decembrie 2005 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Intimații-intervenienți au depus la dosar copia deciziei civile nr. 6367/16 noiembrie 2004, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții din prezenta cauză, împotriva deciziei nr. 71 c din 24 iunie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, prin care s-a luat act de renunțarea reclamanților (intervenienții din prezenta cauză) la judecata acțiunii în revendicare a imobilului situat în str. S., acțiune formulată în contradictoriu și cu L.D. și P.L.D.
La termenul din 6 decembrie 2005, recurenții au formulat o completare la motivele de recurs, invocând prevederile Legii nr. 247/2005 care a modificat și completat Legea nr. 10/2001, susținând că dispozițiile actului normativ menționat le conferă calitate procesuală în acțiunea de anulare a dispoziției Primarului municipiului Constanța, nr. 1278/2003.
S-a solicitat prin aceeași cerere sesizarea Curții Constituționale, deoarece prevederile Legii nr. 10/2001 și ale H.G. nr. 498/2003 le încalcă drepturile constituționale prevăzute de art. 21.
Recursul reclamanților este nefondat.
Instanțele de fond și apel au reținut justificat că reclamanții nu au calitate procesuală activă de a formula o acțiune având ca obiect anularea dispoziției primarului municipiului Constanța de restituire în natură a imobilului în cadrul procedurii special instituite de Legea nr. 10/2001.
Lipsa legitimării reclamanților derivă din litera și spiritul Legii nr. 10/2001, lege specială ce instituie dreptul la măsuri reparatorii pentru foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Din cuprinsul art. 3 rezultă că numai aceștia sunt beneficiarii acestei legi speciale, foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv fiind cei incluși în categoria "persoanelor îndreptățite" prevăzută de art. 21 și tot ei sunt legitimați, în cazul în care sunt interesați, să conteste în instanță dispoziția organului administrativ.
în aceeași ordine de idei, art. 24 alin. (7) din lege prevede că, dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
într-adevăr, dispozițiile art. 24 alin. (7), la care s-a făcut referire prin motivele de recurs nu au legătură în mod direct cu speța, însă, împreună cu celelalte dispoziții menționate conduc la concluzia că nici o normă cuprinsă în Legea nr. 10/2001 nu conferă unei terțe persoane, în afara fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia, dreptul de a ataca în instanță dispoziția de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilului.
Ca atare nu se poate susține că instanța de apel ar fi interpretat și aplicat eronat dispozițiile legale menționate atunci când a reținut lipsa calității procesuale active a reclamanților.
în prezent, recurenții sunt lipsiți de interesul legitim și actual în susținerea recursului întrucât, așa cum au susținut prin motivele de apel, dispoziția primarului a fost executată (fila 8 apel), în sensul evacuării lor din imobil.
în acest context, urmează a se aprecia că nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., referitor la nepronunțarea asupra mijloacelor de apărare invocate prin motivele de apel, cu referire la natura nulității invocate de reclamanți.
Totodată, înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamanții recurenți la 6 decembrie 2005, cerere ce nu poate fi primită având în vedere că nu a fost indicat textul de lege considerat neconstituțional și că nu se poate exercita controlul de constituționalitate asupra întregii legi.
Față de considerentele menționate, s-a apreciat că decizia recurată este legală și temeinică și s-a respins recursul reclamanților ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10139/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10144/2005. Civil → |
|---|
