ICCJ. Decizia nr. 10231/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 7 iunie 1996 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București reclamantele B.E.M., B.V.O., au chemat în judecată pe pârâții D.F. și N.F., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că reclamantele sunt coproprietarele imobilului situat în București, astfel cum rezultă din actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9568 din 24 martie 1950, să se dispună anularea actelor în baza cărora Consiliul General al municipiului București și SC H.N. SA, au predat acest apartament pârâților și să fie obligați pârâții să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în cauză.
în motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9568 din 23 martie 1950 de Tribunalul Ilfov, autoarea lor M.B. a dobândit de la autorul pârâților I.D., apartamentul nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului în litigiu, împreună cu cota indiviză de 1 din terenul în suprafață de 461 mp situat la aceeași adresă și 1 din părțile comune ale imobilului.
Prin Decretul nr. 92/1950 s-a dispus naționalizarea întregului imobil de la autorul pârâților.
Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr.20027 din 23 noiembrie 1993, a admis excepția insuficientei timbrări a acțiunii și a anulat acțiunea formulată de reclamantele B.E.M., B.V.O.
S-a reținut că, în vederea stabilirii timbrajului și a competenței materiale s-a dispus efectuarea unei expertize din care a reieșit că apartamentul și terenul în litigiu valorează 582.909.000 lei, echivalentul a 30.000 dolari SUA.
Că, deși le-a pus în vedere reclamantelor să timbreze acțiunea, acestea nu s-au conformat.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele B.E.M., B.V.O., susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției privind propria sa competență.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1380A din 22 mai 2000, a admis apelul și a trimis cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul București.
S-au reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența materială pentru soluționarea pe fond a cauzei, revenind tribunalului, întrucât obiectul pricinii are o valoare mai mare de 150.000.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 456 din 25 iunie 2001, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantele B.E.M., B.V.O. ca fiind nefondată, reținând că din probatoriile administrate nu a rezultat temeinicia susținerilor acestora.
Prin decizia civilă nr. 101 din 25 februarie 2002 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul reclamantelor, a anulat sentința instanței de fond și a reținut cauza pentru evacuarea fondului.
Evocând fondul, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 421A din 15 septembrie 2003, a emis în parte cererea completată formulată de reclamantele pârâte reclamantele B.E.M., B.V.O. și în consecință.
A constatat că reclamantele pârâte sunt coproprietare ale apartamentului nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului situat în București, și ale cotei indivize de 1 din terenul situat la aceeași adresă în suprafață de 461 mp și 1 din părțile comune ale imobilului.
A respins ca nefondate cererile reclamantelor pârâte privind constatarea greșită a dreptului de proprietate al numitei D.F. prin sentința civilă nr. 12169 din 2 decembrie 1994 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București și anularea actelor prin care Consiliul Local al municipiului București și SC H. SA au predat apartamentul pârâtelor.
A dispus anularea parțială a certificatului de legatar nr. 20 din 7 februarie 1996 eliberat de N.P. V.B. în sensul excluderii din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei D.F., a apartamentului nr. 2 a cotei indivize de 1 din suprafața de 461 mp și din părțile comune ale imobilului.
A respins ca neîntemeiată cererea privind anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 1315 din 4 septembrie 1985 și a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 343 din 1 martie 1996 și nr. 1316 din 16 august 1996 cu privire la apartamentul nr. 2, în litigiu.
A respins cererea privind constatarea nulității absolute parțială a contractului de vânzare cumpărare nr.881/2001.
A respins excepțiile privind inadmisibilitatea cererii formulată împotriva pârâtei I.C. și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți.
A respins ca neîntemeiată cererea reclamantelor pârâte privind revendicarea părții din imobil, rejudecând din actul de vânzare cumpărare nr. 9569 din 24 martie 1950, împotriva pârâtului N.F. și cererea conexă a pârâtelor reclamante.
împotriva acestei decizii, reclamantele B.E.M., B.V.O. au declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Recursul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 octombrie 2003, instanță competentă la acea dată.
Ulterior, prin Legea nr. 219/2005 au survenit modificări ale Codului de procedură civilă, în sensul că tribunalele ca instanță de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță [art. 2 pct. 2 și art. 282 alin. (1)], iar curțile de apel, ca instanță de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel (art. 3 pct. 3 și art. 299).
Prin dispozițiile tranzitorii ale art. II alin. (1) și (3) din Legea nr. 219/2005 s-a prevăzut că procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii, iar recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.
Față de cele expuse, cauza a fost scoasă de pe rolul instanței supreme și a fost trimisă spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, pentru soluționarea recursurilor declarate de B.E.M., B.V.O., N.D.F., M.C. și M.J. împotriva deciziei civile nr. 421A din 15 septembrie 2003 pronunțată ca instanță de apel de Curtea de Apel București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10230/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10222/2005. Civil → |
|---|
