ICCJ. Decizia nr. 10230/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1001 din 17 februarie 2003, Judecătoria Baia Mare a admis plângerea introdusă de orașul Covnic prin primar împotriva Hotărârii nr. 57 B din 26 aprilie 2001 a Comisiei județene Maramureș pentru aplicarea Legii fondului funciar, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de Direcția Silvică Maramureș și, în contradictoriu cu Comisia județeană Maramureș și Comisia locală Șișești pentru aplicarea Legii fondului funciar, a anulat hotărârea atacată și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al orașului Covnic asupra unor terenuri pădure în suprafață totală de 292,0034 ha situate în comuna Șișești, județul Maramureș înscrise în C.F. Șișești nr. top 1871, 1872, 1873, 1875, 1876, 1878, 1881, 1883, 1885, 1886, 1889, 1891, 1892, 1895, 1898, 1903 și asupra terenurilor pășune în suprafață de 18,54 ha înscrise în C.F. 921 nr. top 1867/2, 1867/4, 1867/6, 1867/166.
Intervenienta și intimatele au fost obligate în solidar la plata către orașul Covnic a sumei de 5 milioane lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de Comisia județeană Maramureș a fost admis în parte prin decizia civilă nr. 558/R din 9 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția civilă, hotărârea primei instanțe fiind modificată în sensul înlăturării obligației privind cheltuielile de judecată.
Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat recursul declarat de intervenienta Direcția Silvică Maramureș.
La 21 mai 2004 Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare susținând că hotărârile de mai sus au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind concomitent și vădit netemeinice.
Dezvoltând recursul în anulare, Procurorul General a criticat în primul rând statuarea din hotărârile atacate potrivit căreia Direcția Silvică Maramureș nu poate avea calitate procesuală de parte în proces ca intervenient, întrucât nu are deschisă calea specială prevăzută prin art. 53-57 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Contrar acestei rețineri a instanțelor, Procurorul General a susținut că, potrivit legislației în vigoare la data judecării pricinii, Regia Națională a Pădurilor era administratorul fondului silvic și avea ca atribuții, între altele, reprezentarea în justiție a intereselor statului în domeniile care constituie obiectul său de activitate, iar direcțiile silvice reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile Regiei Naționale a Pădurilor în raza teritorială în care au fost organizate.
Mai mult, în opinia Procurorului General, cererea de intervenție formulată în cauză constituie o veritabilă acțiune de drept comun fundamentată pe dispozițiile art. 63 din Legea nr. 18/1991 republicată, iar pentru o mai bună administrare a justiției și pentru lămurirea deplină a raporturilor juridice și drepturilor pretinse era necesar ca arătata cerere de intervenție să fi fost soluționată împreună cu cererea principală, independent de împrejurarea că aceasta din urmă a fost exercitată în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 53-57 din Legea nr. 18/1991 republicată.
în al doilea rând Procurorul General a susținut că soluțiile date cauzei asupra fondului sunt criticabile, întrucât s-a hotărât că terenurile în litigiu au fost proprietatea orașului Covnic fără ca în realitate asemenea dovadă să fi fost făcută prin probele administrate, care sunt insuficiente, ceea ce necesită casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul completării probatoriului.
Examinând recursul în anulare astfel motivat, înalta Curte constată cele ce succed.
Suprafețele de teren forestier pentru care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de către orașul Covnic sunt înscrise în C.F. Surdești, titular al dreptului de proprietate figurând Statul Român, menționându-se că dreptul a fost dobândit cu titlu de expropriere în anul 1921.
Prin plângere însă, Primarul orașului Covnic a pretins că aceleași terenuri au intrat în proprietatea orașului prin efectul reformei agrare din 1921, dar din neglijență, dreptul de proprietate nu a fost înscris în cartea funciară.
Instanțele au confirmat susținerile, constatând că dovada dreptului de proprietate a fost făcută cu copia hărții cadastrale din 1933, aflată în original la OCAOTA Baia mare (fila 74 dosar fond), și dând eficiență raportului de expertiză tehnică aflat la filele 68-73 în care se arată că terenurile în litigiu, deși au statul ca proprietar tabular, au fost atribuite orașului Covnic prin reforma agrară di 1921, concluzie formulată de expert în urma comparării hărții cadastrale menționate cu un plan de situație (fila 106 dosar fond) intitulat "Planul Pădurei și Pășunei Comunale Covnic primită prin Legea de reformă agrară".
Asemenea probatoriu nu face prin el însuși dovada dreptului de proprietate pretins de orașul Covnic și este în mod vădit insuficient pentru a se constata un atare drept, astfel că statuările instanțelor sunt consecința unei minime preocupări pentru lămurirea deplină a situației de fapt.
în exercitarea rolului activ cerut prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii ar fi trebuit să stăruie în administrarea și a altor probe, anume înscrisuri care să ateste dacă dreptul de proprietate a fost sau nu dobândit prin parcurgerea etapelor și procedurilor prevăzute prin Legea reformei agrare din 1921 și prin Decretul nr. 3610 din 23 iulie 1921 (publicat în M. Of. nr. 93 din 30 iulie 1921, conform cărora împroprietărirea celor îndreptățiți s-a făcut cu plata prețului de vânzare-cumpărare al imobilelor, determinat în conformitate cu prevederile art.48-54 din lege.
Apoi, prin art. 52 și art. 135 alin. (2) s-a prevăzut modul de stabilire a prețurilor pădurilor, contribuția statului din prețul loturi și exceptarea contribuției statului în cazul terenurilor folosite la înființarea și completarea pășunilor și pădurilor comunale.
Din punct de vedere procedural, în capitolul 8 s-au prevăzut regulile și etapele lucrărilor de expropriere, iar în capitolele 13 și 14 s-au stabilit etapele împroprietăririi prin întocmirea planurilor de parcelare (art. 108), distribuția loturilor, punerea în stăpânire și întocmirea procesului verbal prin care se constată îndeplinirea acestor operațiuni (art. 109 și art. 110), depunerea originalului de cadastru și a copiei acestui plan împreună cu întregul dosar la instanța judecătorească pentru înscrierea parcelelor în cartea funciară și întabularea dreptului de proprietate în favoarea celor împroprietărite (art. 112).
Așadar, numai prin coroborarea probatoriului administrat cu cel necesar potrivit celor mai sus arătate se poate stabili cu temei asupra existenței sau inexistenței dreptului pretins, ceea ce a impus admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță, urmând ca instanța de trimitere să se conformeze îndrumărilor din prezenta decizie referitoare la completarea probatoriului.
Ca efect al casării, cu prilejul rejudecării cauzei instanța de trimitere va repune în discuție admisibilitatea cererii de intervenție, examinând capacitatea procesuală a intervenientei Direcția silvică Maramureș în raport cu actele normative în vigoare la data cercetării, observând că, între timp, au fost abrogate unele acte normative care reglementau organizarea și atribuțiile Regiei Naționale a Pădurilor și, implicit, ale direcțiilor silvice teritoriale.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10238/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10231/2005. Civil → |
|---|
