ICCJ. Decizia nr. 10367/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10367
Dosar nr. 9887/200.
Şedinţa publică din 9 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 septembrie 2000 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a, reclamanta T.(S.)R.M. a chemat în judecată pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti prin Primar general, B.E. şi P.G., solicitând ca în baza art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi a art. 12 lit. a) combinat cu art. 1 pct. 4 din HG nr. 11/1997 instanţa, prin sentinţă:
- să constate nulitatea titlului de proprietate al statului, creat în condiţiile Decretului nr. 92/1950, asupra imobilului din sector 1, compus din teren şi construcţii;
- să oblige pe pârâţi să-i predea în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul menţionat;
- să constate inopozabilitatea şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 475/1998 încheiat de SC R. SA cu pârâtele B.E. şi P.G.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta este moştenitoarea sezinară a tatălui său, T.N., care era proprietarul imobilului în litigiu, naţionalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950. Acest act normativ contravenea prevederilor constituţionale şi reglementărilor internaţionale, iar statul, neavând titlu valabil, nu putea să vândă imobilul.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, prin sentinţa civilă nr. 61 din 24 ianuarie 2001, a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi de inadmisibilitate a acţiunii. Pe fond, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se că reclamanta, ca moştenitoare sezinară, are de drept posesia moştenirii, însă nu a făcut dovada că imobilul din str. C. nr. 19 este acelaşi cu cel din str. G. nr. 19 iar pe de altă parte, că părinţii săi făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare în baza Decretului nr. 92/1950.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 574 din 19 decembrie 2001, a respins apelul ca nefondat, reiterând motivarea instanţei de fond.
Recursul formulat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis prin Decizia civilă nr. 2598 din 17 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, care a casat ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la acelaşi tribunal, stabilind că instanţele:
- nu au examinat condiţiile specifice ale acţiunii în revendicare cu care au fost investite, inclusiv sub aspectul titularului dreptului;
- nu s-a rezolvat, pe bază de probatorii certe, problema identificării fizice a imobilului în litigiu.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 4152/2003.
Reanalizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 612 din 25 iunie 2004, prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi în consecinţă a respins acţiunea.
S-a reţinut în esenţă că reclamanta, deşi este în mod necontestat, potrivit codului civil, un moştenitor sezinar, nu a făcut nici un act sau fapt juridic de acceptare, expresă sau tacită, a moştenirii, astfel încât eventualele drepturi cu privire la imobil nu i-au putut fi transmise pe cale succesorală.
Prin apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, ea a susţinut că moştenitorul sezinar dobândeşte, ope legis, exerciţiul tuturor acţiunilor patrimoniale în litigiile în care ar fi putut figura defunctul, inclusiv cele petitorii şi posesorii, astfel încât are calitate procesuală activă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, prin Decizia civilă nr. 259 din 28 martie 2005, a respins apelul ca nefondat cu o motivare similară celei a instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând în mod generic dispoziţiile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că în mod greşit acţiunea a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active.
S-a arătat sub un prim aspect că această problemă a fost soluţionată în mod corect prin sentinţa nr. 61 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, respingerea acţiunii având alte temeiuri iar Decizia Curţii Supreme de Justiţie nu a modificat cele reţinute la fond. În aceste condiţii, pe aspectul calităţii procesuale active operează autoritatea de lucru judecat iar reclamantei i s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac.
O a doua mare critică vizează împrejurarea că moştenitorul sezinar, cum este reclamanta, nu trebuie să facă nici o dovadă a acceptării succesiunii şi este în drept să exercite toate acţiunile autorului său. Pe de altă parte, certificatul de moştenitor emis în favoarea numitei T.M., soţia supravieţuitoare a defunctului, este nelegal şi nu poate produce efecte.
Intimatele-pârâte P.G. şi B.E. au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în contextul criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat în sensul consideraţiilor ce succed.
Sub un prim aspect, sentinţa civilă nr. 61 din 24 ianuarie a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a, prin care reclamanta arată că i s-a recunoscut calitatea procesuală activă, a fost casată prin Decizia nr. 2598 din 17 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie. Or, potrivit art. 311 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea casată nu are nici o putere", cu atât mai puţin autoritate de lucru judecat.
Pe de altă parte, Decizia menţionată a Curţii Supreme de Justiţie îndrituia instanţa de trimitere să verifice întrunirea condiţiilor de exercitare a acţiunii în revendicare, inclusiv sub aspectul titularului dreptului subiectiv, ceea ce s-a şi realizat.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei-reclamante în sensul agravării situaţiei în propria cale de atac. Faptul că în fond după casare acţiunea a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active iar nu ca neîntemeiată nu constituie o încălcare a regulii non reformatio in pejus.
În ceea ce priveşte situaţia juridică a reclamantei, moştenitor sezinar neacceptant, soluţia instanţelor este de asemenea corectă, neputând fi primită teza potrivit căreia moştenitorii sezinari nu trebuie să facă dovada acceptării succesiunii, fiind suficient să-şi probeze calitatea menţionată.
Potrivit dispoziţiilor care guvernează materia, sezina conferă moştenitorului posibilitatea de jure de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calităţii sale de succesor pe cale notarială sau judecătorească.
Această posibilitate (vocaţie) trebuie însă valorificată de moştenitorul sezinar prin manifestarea sa de voinţă în sensul preluării bunurilor succesorale. Această stăpânire în fapt a bunurilor are o dublă semnificaţie juridică: pe de o parte, are valoarea de acceptare a succesiunii iar pe de altă parte înseamnă manifestarea voinţei de a uza de dreptul pe care îl conferă sezina.
În cazul în care moştenitorul sezinar nu face dovada că şi-a exercitat dreptul prevăzut de art. 653 alin. (1) C. civ. prin intrarea în posesiunea bunurilor succesorale, nu se poate considera că el şi-ar transforma vocaţia în calitate efectivă. Aceasta deoarece conform dispoziţiilor art. 686 C. civ., „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine".
Or, reclamanta nu a făcut niciodată vreo dovadă că ar fi preluat bunuri succesorale.
Acceptarea tezei contrare, susţinută de recurentă, ar conduce, per absurdum, la consecinţa că toţi moştenitorii sezinari sunt obligaţi să accepte moştenirea, cu activ şi cu pasiv, ceea ce contravine tuturor principiilor de drept succesoral.
Aşa cum este unanim admis în doctrină, sezina nu are legătură cu acceptarea sau renunţarea la o succesiune. De aceea art. 700 C. civ., care prevede că dreptul de a accepta moştenirea se prescrie într-un termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, nu face nici o distincţie între moştenitorii sezinari şi cei nesezinari.
În fine, nici aserţiunile privitoare la nelegalitatea calificativului de moştenitor emis pe numele soţiei supravieţuitoare, T.M., nu pot fi primite. El nu a fost anulat pe cale judecătorească şi îşi produce efectele până la o eventuală desfiinţare, făcând dovadă deplină în privinţa calităţii de moştenitor. De altfel, în temeiul lui T.M. a redobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului de la etajul 1 al imobilului în litigiu şi a primit despăgubiri pentru apartamentele de la parter şi de la etajul II mansardă.
Faţă de această situaţie, concluzia instanţelor în sensul că T.M. este unica moştenitoare a defunctului, beneficiind de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 112/1995 iar reclamanta nu are calitate procesuală activă în acţiunea în revendicarea aceluiaşi bun, este în întregime corectă.
În consecinţă, recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat, potrivit prevederilor art. 321 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta T.(S.)R.M., împotriva deciziei 259/A din 28 martie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10414/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2138/2005. Civil. Conflict de muncă. Recurs... → |
|---|
