ICCJ. Decizia nr. 1040/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1040.
Dosar nr. 9008/200.
Şedinţa publică din 9 decembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 78/2004, Curtea de Apel Braşov a respins ca nefondate apelurile declarate de către reclamantul D.W.W. şi continuat de succesorii acestuia G.D.C.M., D.W.W. şi D.M.F., de pârâta D.D. şi, pârâtul reclamant reconvenţional S.S., păstrând astfel sentinţa civilă nr. 134/2003 a Tribunalului Braşov.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut temeinicia şi legalitatea sentinţei, determinat în esenţă, de faptul că, acţiunea reclamantului având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului Statului asupra imobilului înscris în C.F. 1662 Braşov cu nr.top 6322/1/2/a/1, revendicare şi rectificare C.F., nu mai poate fi admisă în condiţiile în care, prin Decizia civilă nr .1092/2002 a Curţii de Apel Braşov, a mai fost respinsă o acţiune identică a reclamantului.
Chiar dacă nu poate fi invocată autoritatea lucrului judecat, această hotărâre este pe deplin opozabilă şi producătoare de efecte juridice faţă de reclamant.
Pe de altă parte, acţiunea dedusă judecăţii fiind întemeiată pe dispoziţiile Codului civil şi nu pe cele ale Legii speciale nr. 10/2001, nu poate fi primită.
S-a mai reţinut legalitatea titlului numitei D.D. asupra apartamentului situat la parterul imobilului în litigiu, decurgând din dispozitivul deciziei civile nr. 1457/1999 a Curţii de Apel Braşov care consacră în temeiul Legii 112/1995, dreptul acestei persoane asupra apartamentului.
Pe de altă parte, „procura" lăsată de către defunct în beneficiul pârâtei D.D. şi a cărei nulitate s-a cerut de către reclamant, instanţele de fond şi apel au considerat că numai în caz de eroare asupra conţinutului actului s-ar fi putut renunţa la acesta, fapt care nu s-a invocat şi nici nu este îndeplinit în speţă aşa încât, actul rămâne valabil.
S-a mai considerat ca fiind corect respinsă cererea reclamantei D.D. având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat la etajul imobilului, în favoarea fostului chiriaş, S.S., în baza art. 9 din Legea 112/1995. Aceasta deoarece imobilul nu a fost restituit fostului proprietar iar contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a HG 11/1997 care dispunea suspendarea de drept a procedurilor de vânzare către chiriaşi.
Ca urmare a respingerii acestor capete principale de acţiune, s-a considerat corectă şi soluţia de respingere a capetelor secundare privind dezmembrarea şi rectificarea de carte funciară, mai ales că instanţa nu a fost investită cu o acţiune de sistare a indiviziunii ci cu una în revendicare, iar numitul S.S. nu este întabulat în cartea funciară.
Pentru acelaşi considerent, al neînscrierii în cartea funciară al dreptului reclamantului reconvenţional S.S. asupra terenului şi al neintroducerii în cauză şi a acelor proprietari ce puteau revendica terenul, a fost respinsă şi cererea acestui reclamant privind rectificarea suprafeţei de teren din 3410 mp în 3413,30 mp.
Împotriva acestei decizii în termenul legal prevăzut de art.301 C. proc. civ., au declarat recurs reclamanţii D.W.W., G.D.C.M., D.M.F. şi D.D.
În motivarea recursului prin care s-a solicitat în principal, trimitere a cauzei spre rejudecare iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii acţiunii principale aşa după cum a fost precizată, au fost formulate următoarele critici:
În mod greşit nu s-a pronunţat asupra cererii de constatare a nulităţii deciziei nr. 126 din 2 martie 1985 emisă de fostul Consiliu Popular Braşov în temeiul Decretului 223/1974 precum şi asupra cererii de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 20090 din 9 septembrie 1996 încheiat între SC R. SRL şi pârâtul S.S.
În condiţiile în care, nu se poate reţine existenţa excepţiei autorităţii lucrului judecat, nepronunţarea asupra acestor capete de acţiune echivalează cu o denegare de dreptate, în opinia recurenţilor.
O altă critică se referă la faptul că, în mod greşit instanţa de apel a considerat că, în condiţiile pronunţării deciziei civile nr. 1092/2002 prin care au fost schimbate sentinţa civilă nr. 5639/2001 şi Decizia 1941/2001 a Tribunalului Braşov în sensul respingerii acţiunii privind constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra aceluiaşi imobil şi rectificarea de C.F. în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantului, nu mai poate fi analizată o a doua cerere.
În opinia recurenţilor, de vreme ce Decretul nr. 223/1974 este dat cu încălcarea Constituţiei, a Tratatelor internaţionale la care România era parte, el încalcă dreptul la liberă circulaţie şi a avut drept consecinţă preluarea bunului prin vicierea consimţământului proprietarului, nu poate constitui decât un titlu nevalabil de preluare.
Cum în sensul art. 6 alin. (2) al Legii nr. 213/1998 valabilitatea titlului statului se stabileşte de către instanţe, trebuie înţeles că această dispoziţie legală dă posibilitatea celui îndreptăţit să atace în justiţie actele de preluare în proprietate.
statului, indiferent de data aplicării acestora şi indiferent de data pronunţării acţiunii în justiţie.
În ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului ocupat de S.S., recurenţii au criticat omisiunea reţinerii relei-credinţe a cumpărătorului, rezultă din faptul cunoaşterii de către acesta, încă de la data cumpărării, atât a faptului că imobilul era revendicat în întregime, cât şi a faptului că nu Statul Român, ci reclamantul era adevăratul proprietar.
Cum art. 46 alin. (2) din Legea 10/2001 sancţionează cu nulitatea actele de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu cât şi a celor încheiate cu rea-credinţă, instanţele în mod evident, nu puteau respinge acest capăt de acţiune.
Examinând recursul reclamanţilor prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Atât hotărârea pronunţată în apel cât şi cea pronunţată în primă instanţă, nu au cercetat capătul principal al acţiunii introductive respectiv, constatarea nulităţii deciziei de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu în baza Deciziei 223/1974, decizie având nr. 126/1985 emisă de Consiliul Popular Braşov.
Nepronunţându-se asupra legalităţii şi temeiniciei acestei cereri, aceleaşi instanţe nu s-au pronunţat nici asupra temeiniciei cererii de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărarea a apartamentului deţinut de numitul S.S.
Este adevărat că printr-o cerere anterioară, fostul proprietar, defunctul D.W.W. a solicitat constatarea nevalabilităţii titlului Statului asupra imobilului în litigiu, cerere cu privire la care, Curtea de Apel Braşov s-a pronunţat prin Decizia civilă 1092/2002 în sensul admiterii recursului şi schimbării deciziei Tribunalului Braşov, prin respingerea acestei cereri.
Drept urmare, în prezenta cauză, atât Tribunalul cât şi Curtea de Apel nu au mai cercetat temeinicia pretenţiei reclamanţilor considerând că, deşi nu există autoritate de lucru judecat întrucât nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, totuşi Decizia nr. 1092/2002 este opozabilă şi părţilor din acest litigiu.
Constatarea instanţelor este însă eronată întrucât a avut drept efect, necercetarea pe fond exact a capătului principal al acţiunii introductive cât şi a cererii principale din dosarul anexat, aparţinând reclamantei D.D.
În aceste împrejurări, de vreme ce s-a reţinut în mod corect, că nu există nici o excepţie dirimantă a cărei rezolvare ar face inutilă cercetarea fondului, rezultă că în mod greşit instanţa de apel a confirmat hotărârea instanţei de fond prin care nu au fost cercetate pretenţiile principale ale reclamanţilor.
În argumentarea refuzului de a face o astfel de cercetare, instanţa de apel a pornit de la faptul că, prin verificarea temeiniciei pretenţiilor reclamanţilor, s-ar ajunge la pronunţarea unei hotărâri care ar contrazice hotărârea anterioară irevocabilă, nr. 1092/2002.
Ori, o astfel de concluzie confirmă tocmai refuzul instanţei de a analiza obiectul pricinii.
Faptul că, fără nici un fel de analiză se anticipează soluţia ce s-ar fi pronunţat, reflectă convingerea şi opinia instanţei cu privire la problema dedusă judecăţii cât şi cu privire la temeinicia hotărârii nr. 1092/2002 a Curţii de Apel.
Separat de acest aspect însă, instanţele nu puteau conchide că nu se poate proceda la cercetarea în fond a tuturor pretenţiilor formulate deoarece s-ar ajunge la o concluzie contrară celei stabilite printr-o hotărâre judecătorească anterioară, fără să verifice dacă în concret, s-ar fi putut ajunge la o astfel de decizie.
Pentru faptul de a se fi soluţionat atât apelul cât şi fondul cauzei fără a se fi cercetat temeinicia pretenţiilor reclamanţilor atât cu privire la Decizia nr. 126/1985 cât şi cu privire la contractul de cumpărare încheiat de fostul chiriaş, urmează a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond respectiv, Tribunalul Braşov conform art. 312 pct. 5 C. proc. civ..
Cu prilejul rejudecării, instanţa va examina, separat de aspectele avute în vedere cu ocazia pronunţării deciziei nr. 1092/2002, dacă Decizia nr. 126/1985 a fost dată în conformitate cu prevederile Constituţiei de la acea dată, cu Tratatele internaţionale la care România a aderat respectiv, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice; Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, culturale şi sociale ş.a., precum în conformitate cu legea civilă comună, în vigoare la aceeaşi dată.
Această verificare trebuie să presupună o lărgire a sferei elementelor de fapt şi de drept în raport cu cele avute în vedere la data pronunţării deciziei anterioare, atât pentru nevoia respectării cerinţelor prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea 213/1998 cu privire la examinarea acordului de preluare al fostului proprietar cât şi a legalităţii titlului de preluare, cât şi pentru nevoia raportării acestor elemente la un act administrativ concret, respectiv, Decizia nr. 126/1985.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii D.M.F., D.W.W. şi G.D.P.C. şi D.D. împotriva deciziei nr. 78/Ap din 4 februarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 134/S din 24 martie 2003 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2138/2005. Civil. Conflict de muncă. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 10361/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
