ICCJ. Decizia nr. 1038/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1903 din 22 octombrie 2003, Judecătoria Năsăud a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, a admis acțiunea reclamantei C.I. și a obligat pe pârâta SC C.N. SA Cluj să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul ap. nr. 32, situat în orașul Năsăud, în condițiile Legii nr. 85/1992, republicată, să plătească reclamantei câte 300.000 lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, precum și cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este titulara contractului de închiriere nr. 371/2002, cu o durată determinată de 1 an, dar pentru care a operat tacita relocațiune, conform art. 1437 și art. 1452 C. civ.
Prin urmare, având calitate de chiriaș, reclamanta are calitate procesuală activă.
Pârâta refuză să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare, în condițiile art. 1 din Legea nr. 85/1992, pentru apartamentul închiriat, deși nu sunt operante dispozițiile Legii nr. 114/1996.
Deși pârâta a invocat clauza din contractul de închiriere, potrivit căreia tacita relocațiune nu operează, prevederea reflectă un pact comisoriu de gradul IV, neconcordant cu dispozițiile art. 1437 C. civ.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis în parte de Curtea de Apel Cluj care, prin decizia civilă nr. 276/A din 6 februarie 2004, a înlăturat obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
Instanța de apel a reținut că reclamanta, a cărui contract de închiriere expira la 1 mai 2003, a notificat pârâta la 10 mai 2003 să-i vândă locuința. La rândul său, pârâta a oferit reclamantei spre vânzare apartamentul la prețul de 100.000.000 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, locuințele construite din fondul de stat, până la data intrării în vigoare a legii, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990.
Pârâta este debitoarea obligației de a face și dacă, la data rămânerii definitive a hotărârii, va refuza executarea obligației stabilite în sarcina sa, devin incidente dispozițiile art. 5803 C. proc. civ. potrivit cărora, poate fi constrânsă prin aplicarea unei amenzi civile.
Sentința dată în cauză a încălcat, așadar, textul de lege invocat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta SC C.N. SA Cluj.
Recursul declarat de reclamanta este nul.
Potrivit dispozițiilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.
Conform art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
în recursul declarat, pârâta menționează că instanțele au reținut că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată în termenul de 15 zile acordat de societate pentru exprimarea dreptului de preemțiune, deși în notificare era precizat termenul și locul unde se va trimite răspunsul.
Se mai arată că referitor la calitatea procesuală activă, instanța a reținut că notificarea pârâtei ar echivala cu o recunoaștere a calității de chiriaș, deși pârâta a arătat că a fost emisă somația de evacuare.
Se constată, prin urmare, că susținerile pârâtei nu permit încadrarea în nici unul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, aprobată prin Legea nr. 195/2004. Ele vizează elemente care țin de interpretarea probatoriului administrat în cauză și care, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte a constatat nul recursul declarat.
← ICCJ. Decizia nr. 1025/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7029/2005. Civil → |
---|