ICCJ. Decizia nr. 1049/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6010 din 6 mai 2003 pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, reclamanții B.I. și B.S., în contradictoriu cu Primăria orașului Mizil, au solicitat anularea dispoziției nr. 233 din 5 aprilie 2003, emisă de Primăria orașului Mizil și restituirea în natură a următoarelor suprafețe de teren: 97.734 mp situat în Mizil, pct. Aerodrom, 1500 mp situat în Mizil, cu două imobile, unul la nr. 78, în actuala stradă N.B. fostă C., iar celălalt în str. Ț.V. în suprafață de 20 ha teren, din care 10 ha teren arabil și 10 ha, vie nobilă pe rod.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin notificarea înregistrată cu nr. 98 din 14 iulie 2001, au solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren aparținând lui B.A. și fiilor acesteia pe nume B.N.Ș., B.M.S. și B.M.G.
în susținerea și dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar: dispoziția nr. 233 din 5 aprilie 2003, sentința civilă nr. 165 din 23 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova; adresa nr. 1260 din 22 februarie 2003, emisă de Primăria Mizil; un înscris ce provine de la SC S. SA Mizil, al cărui administrator este reclamantul B.I. prin care solicită retrocedarea de la Agenția Domeniului Statului București, filiala Prahova, a unor suprafețe de teren; răspunsul dat de această agenție, cu adresa nr. 927 din 6 martie 2003; o notificare cu nr. 11 din 12 februarie 2003, adresată de reclamantul B.I., Ministerului Agriculturii Administrației și Pădurilor; acțiunea promovată de B.G. cu nr. 37490 din 9 noiembrie 1932, adresată Tribunalului Buzău; notificarea înregistrată la nr. 12 din 12 februarie 2003 la Biroul Executorului Judecătoresc D.M., formulată de B.I., prin care solicita în calitate de nepot al defunctului B.M.M., să i se retrocedeze suprafața de 15 ha păduri de la Ocolul Silvic Verbila; adresa nr. 7554 din 28 noiembrie 2002 a Direcției Silvice Prahova; sentința civilă nr. 1545/1996 a Judecătoriei sectorului 4 București; adresa nr. 929 din 1 mai 2002 emisă de SC T. SA, comuna Gura Vadului, jud. Prahova; adresa nr. 333 din 3 martie 2003 a Camerei de Conturi Prahova; contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 1 din 30 mai 2001 înstrăinat de SC T. SA, Gura Vadului și SC E.D. Bacău; actul adițional nr. 1 din 30 mai 2001 încheiat între aceleași părți; certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, pentru SC T. SA Prahova, adresa nr. 9608 din 14 septembrie 2001 a Primăriei Mizil; adresa nr. 17287 din 12 august 1940 către Direcția Județeană Buzău; procesul verbal din 11 iulie 1940; notificarea nr. 98 din 14 septembrie 2001, prin care reclamantul a solicitat retrocedarea în natură a celor trei suprafețe menționate în acțiune; certificatul de moștenitor nr. 1056 din 17 august 1984; certificatul de deces al numitului B.M. nr. 217 din 31 decembrie 1945; certificatul de deces al numitului B.I., nr. 22 din 30 octombrie 1956.
Primăria Mizil, prin adresa nr. 8553 din 26 iunie 2003, caracterizată de tribunal ca fiind întâmpinare, a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului B.S., având în vedere notificarea nr. 84 din 14 septembrie 2001, prin care doar B.I.I. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 9553 din 19 septembrie 2003, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B.S. și ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanții B.I.I. și B.S., împotriva dispoziției nr. 233 din 5 aprilie 2003 emisă de Primăria Orașului Mizil.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că cei doi contestatori nu au făcut dovada calității lor de moștenitori ai defuncților B.M.M., B.M.Ș. și B.M.I., ci doar contestatorul B.S. a dovedit cu certificatul de moștenitor nr. 1056 din 17 august 1984, că este succesorul în calitate de fiu al defunctei sale mame B.A.
A mai reținut prima instanță, că cei doi contestatori nu au făcut nici dovada dreptului de proprietate asupra celor trei imobile a defunctei B.A.(A.) și a descendenților acesteia, B.M.Ș., B.M.G. și B.S., întrucât înscrisul depus la dosar de SC S. SA Mizil în care sunt menționate persoanele deposedate de suprafețe de terenuri, conform Decretelor nr. 83/1949, 111/1951, 308/1952 și 105/1959, a fost întocmit și semnat în calitate de administrator de către contestatorul B.I.
în ceea ce privește acțiunea adresată de B.G., fostului Tribunal Buzău, secția I, la 9 noiembrie 1932, prin care a solicitat împărțirea averii defunctului B.M. nu poate fi considerat un act doveditor al dreptului de proprietate, atâta timp cât nu este însoțit și de o hotărâre judecătorească.
Tribunalul a apreciat că nici procesul verbal din 11 iulie 1940 al Tribunalului Județului Buzău, de adjudecare a imobilului situat în orașul Mizil, de către creditoarea-urmăritoare A.M.B., nu poate fi considerat act doveditor al dreptului de proprietate, întrucât nu s-a făcut dovada că adjudecatara a consemnat în numerar prețul adjudecării la Administrația Financiară sau la casa de depuneri și nici faptul că recipisa a fost depusă la respectivul tribunal.
Pe de altă parte, imobilul respectiv nu se regăsește printre cele solicitate de contestatori.
împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat apel, criticând-o ca netemeinică și nelegală susținând că și-au dovedit calitatea de moștenitori prin depunerea actelor de stare civilă și au prezentat suficiente dovezi referitoare la dreptul lor de proprietate.
în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., curtea a dispus completarea probatoriilor, prin efectuarea în cauză a unui raport de expertiză topografică de către expert P.D., care a concluzionat că suprafețele revendicate au fost identificate în 6 loturi de teren, aflate în posesia altor deținători decât pârâta.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 461 din 23 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții B.I. și B.S., împotriva sentinței civile nr. 955 din 19 septembrie 2003.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că simpla depunere a certificatelor de deces ale persoanelor pretins a fi fost moștenite de către reclamanți, nu fac și dovada acceptării succesiunii acestora, astfel cum se reține și de către instanța de fond.
Sub aspectul celui de-al doilea motiv de apel, vizând existența dreptului de proprietate, curtea a reținut că apelanții nu au făcut dovada că terenurile revendicate fac parte din categoria terenurilor susceptibile a fi restituite în natură sau prin echivalent, conform Legii nr. 10/2001, procedură care nu se aplică pentru terenurilor al căror regim juridic a fost reglementat prin Legea nr. 18/1991.
Că esențiale pentru rezolvarea litigiului, sunt prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, persoana care solicită restituirea unui imobil, trebuie să notifice în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare a imobilului, iar dacă sunt solicitate mai multe imobile se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
în speță, pârâta nu este deținătoarea nici unuia din imobilele pretinse de reclamanți, împrejurare în care în mod corect, prin dispoziția a cărei anulare a fost cerută, a respins cererea de retrocedare.
împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentința tribunalului, au declarat recurs reclamanții B.I.I. și B.M.S., formulând următoarele critici:
- ambele instanțe au apreciat greșit că actele de stare civilă depuse nu au făcut dovada calității de moștenitori ai defuncților lor autori: B.M.Ș., B.M.G. și B.A.;
- greșit s-a reținut că nu s-a făcut dovada că parte din terenurile revendicate susceptibile a fi restituite în natură sau prin echivalent potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, nu se aplică pentru terenurile al căror regim juridic a fost reglementat prin Legea nr. 18/1991;
- actele depuse la dosar fac dovada deplină a dreptului de proprietate de a cere restituirea imobilelor.
Au mai susținut recurenții că, au adresat notificări unităților deținătoare de terenuri și au solicitat introducerea acestora în cauză, în urma efectuării expertizei topo, dispusă de către instanța de apel.
Motivele de recurs au fost încadrate în cazul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Procesul civil deși este un proces al intereselor private, el nu este lipsit de incidența unor aspecte de interes general și de ordine publică, astfel că stabilirea adevărului nu poate fi neglijată.
în acest scop, judecătorul este obligat să depună toate diligențele pentru descoperirea adevărului și stabilirea corectă a situației de fapt.
Această obligație este înscrisă în art. 119 alin. (5), teza a II-a C. proc. civ., potrivit căruia instanța va putea ordona administrarea tuturor probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Din examinarea dosarului instanței de fond rezultă că la data de 27 iunie 2003, reclamanții au depus ca probă, printre alte înscrisuri și sentința civilă nr. 1515 din 23 februarie 1996, pronunțată de Judecătoria sectorului IV București, în dosarul nr. 1189/1995.
în considerentele mai sus menționatei sentințe se face vorbire despre următoarele probe ce au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii, respectiv: testamentul autentificat sub nr. 336/1956 la notariatul de Stat Raion Mizil, actul dotal 1920/1940 autentificat la Tribunalul Buzău, certificatul de moștenitor nr. 326 din 22 ianuarie 1957 la fostul Notariat Raional Mizil.
în ceea ce privește mențiunea din considerentele sentinței civile recurate, potrivit căreia actul doveditor al proprietății numitei B.A. asupra imobilului adjudecat de aceasta prin procesul verbal din 11 iulie 1940 că nu a făcut dovada achitării prețului, este lipsită de suport, deoarece din cererea adresată primului președinte al Tribunalului Buzău, primită la 12 august 1940, înregistrată cu nr. 27287, (dosar fond) reiese că adjudecatara a depus actul de împrumut în cont curent garantat cu ipotecă, înscris de acest tribunal la nr. 424 în valoare de lei 500.000, recipisa Administrației Financiare Buzău nr. 413/1940 de plata taxelor de înregistrare și chitanțele eliberate de Percepția Mizil nr. 735 și 1732/1940, constatatoare de plata impozitelor la zi.
Din aceleași considerente rezultă că instanța a reținut că imobilul situat în orașul Mizil, nu a făcut obiectul notificării, fapt contrazis de dispoziția nr. 98 din 14 septembrie 2001, (dosar fond) care prin art. 2, respinge cererea cu privire la restituirea suprafeței de 1500 mp situată în intravilanul orașului Mizil.
în alin. (2) al art. 2 din dispoziția nr. 98 din 14 septembrie 2001, se arată că, întrucât B.S. este singurul moștenitor în viață este îndreptățit să ceară în nume propriu restituirea terenului respectiv.
Din înscrisul aflat la fila 56, dosar fond, rezultă că în dosarul nr. 750/1956 din arhiva Sfatului Popular Reg. Ploiești, cuprinzând "Fișele Personale" ale chiaburilor din com. Mizil, figurează numita B.A. din Mizil, cu următoarea situație materială:
în anii 1947-1952, posedă o suprafață totală de 20,00 ha, din care: 10,000 ha teren arabil; 10 ha vie nobilă.
Din adeverința nr. 9608 din 14 iulie 2001, emisă de Primăria Orașului Mizil (dosar fond) rezultă că din evidențele registrului agricol din perioada 1959-1963, vol. II, fila 188, reiese că defuncta B.A. figura cu suprafața totală de 0,9000 ha din care: 0,7500 ha teren arabil și 0,1500 ha, sunt clădiri.
Actele aflate la dosar fac dovada că reclamanții au optat pentru valorificarea drepturilor lor și pe calea procedurii speciale instituită prin dispozițiile legii fondului funciar așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1515 din 23 februarie 1996, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București.
Sub acest aspect, instanța de apel avea obligația să analizeze actele dosarului în spiritul prevederilor Legii nr. 10/2001 și să stabilească care din terenurile pretinse de reclamanți au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate și care terenuri intră sub incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Or, din dispozițiile H.G. nr. 398 din 18 aprilie 2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,art. 8 alin. (1) rezultă că "restituirea, în natură, a terenurilor (inclusiv cele arabile) aflate în intravilanul localităților, intră sub incidența prevederilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil".
Caracterul reparatoriu al legii acoperă și acele terenuri din intravilan care nu au fost restituite persoanelor îndreptățite până la intrarea în vigoare a legii, respectiv 14 februarie 2001.
Deci, restituirea în natură a terenurilor (cele arabile), aflate în intravilan, intră sub incidența procedurii Legii nr. 10/2001.
în acest context, nu este justificată opinia instanței de apel că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată prin Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000.
Instanța de apel nu a avut în vedere nici copia Decretului privind exproprierea unor terenuri și construcții, precum și scoaterea din funcțiune și demolarea unor construcții, nr. 204 din 17 iulie 1981, proprietatea persoanelor prevăzute în tabelul anexă la acest decret (f.16)
La poziția 12, figurează moștenitorii defunctei B.A., cu suprafața de 358 mp construcții, în orașul Mizil.
Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul a fost admis, a fost casată decizia nr. 461 din 23 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești și a fost trimisă cauza la aceeași instanță de apel, pentru rejudecare.
Cu acest prilej, în virtutea rolului activ, se va cere reclamanților să facă cuvenitele dovezi în legitimarea procesuală activă, și respectiv, cu privire la acceptarea succesiunii antecesorilor, prin depunerea certificatelor de moștenitor, hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, iar în lipsa acestora prin orice probe din care să rezulte acceptarea moștenirii.
Totodată, li se va cere să depună la dosar actele mai sus enunțate referitoare la dreptul de proprietate al antecesorilor lor, modalitatea și titlul în baza cărora au trecut în proprietatea statului.
Se va avea în vedere și certificatul de moștenitor nr. 1056 din 17 august 1984 (dosar fond) din care rezultă că reclamantul B.S., este moștenitor legal al defunctei B.A., cât și decretul de expropriere aflat la dosarul instanței de apel.
Pentru clarificarea situației juridice a terenurilor pretinse de către recurenții reclamanți, a regimului juridic al acestora, este necesară efectuarea în condițiile art. 201 și urm. C. proc. civ., a unei expertize de specialitate, pentru identificarea terenurilor restituite conform Legii nr. 18/1991 și cele al căror regim juridic sunt supuse conform Legii nr. 10/2001.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1078/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1052/2005. Civil → |
|---|
