ICCJ. Decizia nr. 10607/2005. Civil

La 29 martie 2004 P.I. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 488 din 2 martie 2004, emisă de Primarul municipiului Bacău, ca urmare a notificării înregistrată la nr. 214/2001 (10/528) prin care a solicitat restituirea imobilului situat în Bacău.

Motivându-și contestația reclamantul a susținut în esență că, prin dispoziția contestată și care a fost dată de Primarul Municipiului Bacău, după obligarea acestuia conform sentinței civile nr. 195 D din 10 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Bacău, rămasă definitivă și irevocabilă, i s-a restituit doar o parte din imobilul-construcție situat în Bacău, (suprafața construită 70,50 mp) și nu toate construcțiile cumpărate în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8528 din 27 noiembrie 1985 de fostul notariat de Stat Bacău (suprafața construită 147,46 mp).

A solicitat obligarea primarului să rectifice dispoziția nr. 488/2004 în sensul completării suprafețelor construite restituite până la 147,46 mp, aceasta având relevanță juridică și cu ocazia emiterii Ordinului Prefectului de Bacău, în baza aplicării art. 36 alin. (3) și art. 23 din Legea nr. 18/1991 pentru recunoașterea de drept ca proprietar al întregii suprafețe de 865,28 mp.

învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Bacău a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantul-contestator P.I. în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Bacău, prin sentința civilă nr. 359 pronunțată la 19 mai 2004.

A reținut tribunalul, că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8528 din 28 noiembrie 1985 de fostul Notariat de Stat județean Bacău, reclamantul-contestator a dobândit în proprietate numai construcțiile menționate în actul de vânzare-cumpărare și respectiv, în dispoziția contestată, situate în Bacău, terenul aferent fiind preluat de stat conform art. 39 din Legea nr. 58/1974 în vigoare la data respectivă. în baza Decretului nr. 223 a trecut în proprietatea statului, din proprietatea lui P.I. (după anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8687 din 1 octombrie 1986 încheiat între soții P.I. și A. în calitate de vânzători și P.L. în calitate de cumpărătoare conform sentinței civile nr. 1912 din 18 martie 1988 pronunțată de Judecătoria Bacău și rămasă definitivă prin nerecurare) numai construcțiile situate în Bacău.

S-a concluzionat prin sentință că reclamantul-contestator în calitate de proprietar al construcțiilor poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenului aferent acelor construcții, numai în temeiul Legii nr. 18/1991 la care acesta a făcut referire.

Apelul contestatorului a fost admis prin decizia civilă nr. 1245 din 22 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, sentința civilă nr. 359 din 19 mai 2004 a Tribunalului Bacău a fost anulată, iar contestația a fost admisă. în consecință, Primarul municipiului Bacău a fost obligat să emită dispoziție de restituire în natură pentru următoarele construcții anexe situate în Bacău, restituie prin dispoziția nr. 488/2004: bucătărie vară în suprafață de 13,80 mp, șură păsări în suprafață de 24,12 mp, WC în suprafață de 1,50 mp și magazie în suprafață de 35,75 mp.

Pentru a pronunța decizia, curtea de apel referindu-se expres la înscrisurile aflate la filele 12 și 19 din dosarul de fond și la concluziile raportului de expertiză tehnică a reținut și motivat că dispoziția nr. 488 din 2 martie 2004 a omis să cuprindă toate construcțiile anexă incluse în contractul de vânzare-cumpărare nr. 852/1985 și anume bucătărie de vară, șură păsări, WC și magazie, anexe care trebuie să fie cuprinse în dispoziția de restituire în natură alături de imobilul casă de locuit.

împotriva deciziei date în apel, pârâta Primăria municipiului Bacău a declarat recurs și a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că, în mod greșit instanța a obligat-o, pe baza unor rapoarte de expertiză din alte cauze cu părți și obiecte diferite aflate pe rolul Judecătoriei Bacău în perioada 1998-2004 să predea construcții pe care nu le-a preluat în 1989, în baza art. 2 din Decretul nr. 223/1974. A mai susținut în continuare că locuința și anexele, magazie și beci preluate în 1989, au fost vândute chiriașei A.D., iar contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat de instanță, aceste construcții fiind restituite contestatorului prin dispoziția nr. 488/1994.

Recursul este fondat.

în considerentele deciziei criticate, Curtea de Apel Bacău menționând înscrisurile de la filele 12 și 19 din dosarul de fond precum și concluziile raportului de expertiză tehnică, ajunge la concluzia că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate și asupra anexelor : prispă betonată, șură de păsări, bucătărie de vară și W.C. în suprafață construită de 147,46 mp și dispune restituirea lor în natură.

Ori, înscrisul de la fila 19 din dosarul de fond, (schița proprietății din strada C.) cuprinde suprafața construită de 70,50 mp, construcții care au fost restituite prin dispoziția nr. 488 din 2 martie 2004 emisă de Primarul municipiului Bacău iar în raportul de expertiză tehnică (fila 5 din dosarul de fond), întocmit într-o altă cauză, între alte părți și care a avut alt obiect, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, se menționează că toate construcțiile din contractul nr. 8528/1985 se regăsesc doar în schița anexă a acestui contract, în realitate existând numai casa de locuit și micile dependințe.

Prin urmare, în mod greșit curtea de apel admițând apelul a dispus obligarea primarului să emită dispoziție de restituire în natură și pentru construcțiile anexă prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant în 1985, fără să existe dovadă că acestea mai există în momentul restituirii. Dimpotrivă, înscrisurile invocate în sprijinul soluției pronunțate, fac dovada că aceste construcții numai existau în momentul respectiv.

Față de cele ce preced, recursul Primăriei municipiului Bacău a fost admis, decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost casată și, procedând la rejudecarea apelului formulat de P.I. împotriva sentinței civile nr. 359 din 19 mai 2004 a Tribunalului Bacău, acest apel a fost respins.

Soluția pronunțată de instanța de fond de respingere a contestației este corectă, întrucât prin dispoziția emisă de primar în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 au fost restituite în natură construcțiile existente, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului urmând procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 10607/2005. Civil