ICCJ. Decizia nr. 10515/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 30 aprilie 2002 pe rolul Tribunalului Constanța reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. M. SA Constanța pentru anularea deciziei nr. 61 din 25 martie 2002 emisă de pârâtă, prin care i s-a respins notificarea nr.216/29.01.2002 de restituirea în natură a imobilului situat în B-dul T).
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a precizat că, în ipoteza imposibilității restituirii în natură a imobilului, solicită despăgubiri în condițiile aceleiași legi.
Reclamanta și-a precizat ulterior acțiunea în sensul că înțelege să se judece și cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu Municipiul Constanța prin primar și R.A.E.D.P.P. Constanța, în calitate de pârât, cât privește cererea de restituire în natură a imobilului, așa cum a fost identificat prin expertiza efectuată în cauză și care a identificat în persoana acestor pârâți deținătorii imobilului revendicat.
Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 1407 din 3 decembrie 2003 a admis în parte acțiunea precizată.
A anulat decizia nr. 61/2002 emisă de pârâta S.C. M. SA Constanța și a obligat această pârâtă la restituirea în natură, către reclamantă a imobilului situat în Constanța, identificat de expertiza G.M., respectiv parterul, ocupat de S.C. M. SA (122,28 mp) și B.N. chiriașă (46,44 mp) și respectiv, etajul 1, ocupat de chiriașul M.I. (78,39 mp).
Pentru pronunțarea acestei hotărâri Tribunalul a reținut că reclamanta este moștenitoarea lui B.T., decedat la 6 mai 1955, proprietarul imobilului dobândit prin contract de cumpărare nr. 1282/1916, imobil naționalizat.
Din întreg imobilul format din un corp de casă, un alt corp mai mic de casă și o prăvălie, reclamanta nu a revendicat corpul mic de casă.
S-a reținut că imobilul a fost naționalizat abuziv prin aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950, la un imobil care nu se înscrie în cadrul imobilelor cărora li se aplică Decretul de naționalizare. Ca urmare, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că reclamanta este îndreptățită să i se restituie în natură imobilul și anume partea din imobil care nu a fost vândută chiriașilor, reclamanta neatacând titlurile de proprietate ale acestora. S-a considerat nelegală decizia nr. 61/2002 și pe cale de consecință aceasta a fost anulată.
Prin încheierea de dezbateri din 19 noiembrie 2003 s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei împotriva pârâților indicați în precizarea de acțiune.
Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 663/C din 9 iunie 2004, a admis apelurile declarate împotriva sentinței Tribunalului de către pârâții S.C. M. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța.
Sentința de fond a fost schimbată în sensul că a fost obligată pârâta să facă reclamantei ofertă de restituire prin echivalent în condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2005. S-a luat act de renunțarea la judecată față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și au fost menținute celelalte dispoziții.
Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de apel a reținut următoarele:
Cu privire la menținerea în proces a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice deși în încheierea de dezbateri din 19 noiembrie 2003 s-a luat act de renunțarea la judecată împotriva acestui pârât, în dispozitivul sentinței nu se menționează această situație, acțiunea fiind admisă în contradictoriu cu pârâții din acțiunea precizată.
Din apelul pârâtei S.C. M. SA au fost reținute numai criticile referitoare la constatarea preluării nelegale a imobilului.
S-a apreciat că imobilul revendicat a fost preluat cu titlu valabil în proprietate, Decretul nr. 92/1950 fiind corect aplicat în raport de împrejurarea că proprietarul avea 4 case închiriate. în raport de această situație, în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr.10/2001 reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, restituirea în natură nefiind posibilă, unitatea deținătoare fiind în totalitate privatizată.
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs, criticând hotărârea pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001 cât privește considerarea că titlul statului este legal, situație care impune aplicarea art. 27 al acestei legi.
Concluzia că imobilul ar fi fost preluat cu titlu legal nu este susținută de probe, iar simplul fapt al deținerii de către proprietar a mai multor imobile nu conduce la aplicarea Decretului nr. 92/1950. Osebit de aceasta recurenta a arătat că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 20 din această lege, care impun restituirea în natură. S-a argumentat această critică sub un dublu aspect, legea nu exclude restituirea în natură a imobilelor individualizate în patrimoniul unităților deținătoare și nu s-a dovedit că imobilul pretins face parte din capitalul societății.
Hotărârea Curții de apel a fost atacată cu recurs în termen legal și de pârâta S.C. M. SA pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în motivarea recursului său pârâta a critica sentința Curții de apel pentru înlăturarea criticilor sale din apel făcute în legătură cu calitatea procesuală activă a reclamantei, sub aspectul transmiterii moștenirii de la proprietarul inițial, neexistând date pentru a dovedi această calitate și sub aspectul legalei reprezentări a reclamantei în proces de către mandatarul D.G., care a avut, conform procurii speciale, numai împuternicirea de a reconstitui dreptul de proprietate nu și pentru restituirea imobilului. Sub acest din urmă aspect s-a criticat faptul că instanța nu a constatat nelegalitatea certificatului de moștenitor eliberat de J.B., notar public și nu a verificat succesiunea moștenitorilor sub aspectul acceptării acestora.
S-a mai arătat că apare ciudat că deși la moartea proprietarului inițial exista o soție supraviețuitoare, pe defunct l-a moștenit un colateral, vărul B.E., socrul reclamantei.
S-a mai criticat soluția pentru greșita aplicare a art. 27 din Legea nr. 10/2001, deoarece dacă unitatea deținătoare este privatizată; pentru despăgubiri bănești este responsabilă instituția care a realizat privatizarea F.P.S., devenit ulterior A.P.A.P.S. și în prezent A.V.A.S.
Hotărârea a mai fost considerată nelegală pentru greșita aplicare a art. 27 din Legea nr. 10/2001 și din perspectiva obligării acestei pârâte la ofertă de despăgubire față de faptul că mandatara reclamantei a declarat expres că nu solicită decât restituirea în natură. în sfârșit s-a mai arătat că nu s-a făcut dovada proprietății asupra imobilului revendicat.
Recursul reclamanților este întemeiat.
Recursul pârâtei S.C. M. SA este neîntemeiat.
Instanța de apel a modificat dispozițiile instanței de fond sub aspectul considerării că reclamanta este îndreptățită numai la despăgubiri și nu la restituirea în natură, făcând o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
S-a considerat astfel că imobilul preluat în baza Decretului nr. 92/1950 a fost preluat cu titlu valabil nereținând că acest act normativ era abuziv din punctul de vedere al unei societăți democratice. Concluzia valabilității titlului statului este întemeiată pe o stare de fapt și anume deținerea în proprietate a mai multor locuințe.
Concluzia instanței de apel este neîntemeiată, decretul în discuție nu prevede în cuprinsul art. I un asemenea criteriu. De altfel, deținerea în proprietate a mai multor imobile nu era sancționată nici de legile în vigoare, nici de constituția valabilă în acea perioadă și nici de cele ulterioare, legea fundamentală, constituind dreptul de proprietate.
Legea nr. 10/2001 impune principiul restituirii de regulă în natură a imobilelor preluate abuziv de stat de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și cele preluate în baza Legii nr. 139/1940.
Prin imobile preluate în mod abuziv, art. 2 al legii, înțeleg conform lit. g) alin. (1) al acestui articol "orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum acesta este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 (bunuri intrate în proprietate statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare).
Decretul nr. 92/1950 se încadrează în această categorie și ca urmare a legalizat o preluare abuzivă care, în condițiile Legii nr. 10/2001 dă loc la restituire, de regulă în natură, potrivit prevederilor acestei legi la momentul introducerii acțiunii. Intenția legiuitorului de a considera și Decretul nr. 92/1950 un act abuziv a fost de altfel exprimată expres prin modificarea ulterioară a Legii nr. 10/2001 forma prezentă a art. 2 începând enumerarea imobilelor preluate abuziv, chiar cu cele justificate de Decretul nr. 92/1950.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, când a dispus restituirea în natură a imobilului revendicat, în limitele în care a fost investită (numai corpul A), făcând o corectă interpretare a dispozițiilor art.1, 2 și 20 din Legea nr.10/2001.
Pârâta S.C. M. SA conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 241 din 12 aprilie 1996, a cumpărat un număr de 15.053 acțiuni, nominative reprezentând 30,41 % din capitalul social al societății.
Sub acest aspect în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că pârâta nu a dovedit că imobilul în discuție este evidențiat de materialitatea lui în patrimoniul său. în lipsa unei asemenea dovezi instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, considerând în mod neîntemeiat că sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din această lege.
Ca atare, urmează a se considera întemeiat recursul reclamantei și în consecință a se modifica decizia atacată, în sensul respingerii apelului pârâtei S.C. M. SA
Criticile recurentei-pârâte, care au format și motive de apel au fost în mod corect respinse de instanța de apel.
Reclamanta a făcut dovada că imobilul revendicat a aparținut în proprietate autorului său B.T. atât cu actul de vânzare-cumpărare din 1916, care deși nu a mai putut fi prezentat în materialitatea sa, s-a demonstrat a fi existat cu certificatul eliberat de Arhivele Naționale, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Constanța (fila 22 dosar de fond). Nu se poate reține că nu s-a dovedit proprietatea asupra clădirii, vânzarea privind numai terenul deoarece în documentul eliberat de Arhivele Naționale se vorbește despre vânzarea unui lot, fără să se menționeze din ce se compune acesta, iar din registrul de proprietate vol. II pag. 211 la nr. 2705 se arată că lotul 3 (cel din actul de vânzare-cumpărare) reprezenta teren construit în acel an (1936), potrivit adresei nr. 10034 din 12 februarie 2002 a Primăriei Constanța, aflată la fila 56 din dosarul de fond).
în lipsa unor probe care să combată motivarea instanței de fond, menținută de instanța de apel sub aspectul dovedirii calității procesuale active a reclamantei (succesoarea autorului inițial) prin intermediul unor moșteniri succesive, consemnate prin certificat notarial nedesființat pe căile prevăzute de lege și care are puterea înscrisurilor oficiale ale unor asemenea acte conferită de Legea nr. 361995 a notarului public și a activității notariale, criticile se constată a fi nefondate.
Aceeași situație se înregistrează și cât privește legala reprezentare a reclamantei în proces, mandatarul acesteia, D.G., împuternicit să întreprindă demersuri pentru "reconstituirea dreptului de proprietate" avea calitatea și să revendice proprietatea, de vreme ce reconstituirea presupune și nu exclude revendicarea și de vreme ce în procură se menționează că împuternicirea dată privește "procedurile legale de obținerea proprietăților".
Se constată de asemenea că în mod temeinic instanța de apel a reparat omisiunea instanței de fond cât privește consemnarea de renunțare a reclamantei la judecată împotriva pârâților din acțiunea precizatoare.
Pentru considerentele arătate a fost admis recursul reclamantei, s-a modificat în parte decizia atacată, sub aspectul respingerii apelului pârâtei S.C. M. SA, menținându-se restul dispozițiilor.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10518/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10503/2005. Civil → |
|---|
