ICCJ. Decizia nr. 10609/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1498 din 22 mai 2000 a Judecătoriei Moinești a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta B.T.S. împotriva pârâtului S.E., s-a stabilit că pârâtul este tatăl minorului T.M., născut la 17 iunie 1999, s-a încuviințat ca minorul să poarte numele pârâtului, și pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului.
Instanța a reținut că în perioada optimă de concepție, părțile au întreținut relații intime, existând identitate cu privire la majoritatea parametrilor serologici și asemănări digitale, palmare și plantare mai multe între pârât și copil, decât între mamă și copil.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 1023 din 2 octombrie 2002, Tribunalul Bacău a respins ca nefondat apelul declarat de pârât.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că este irelevant faptul că reclamanta a indicat ca dată a petrecerii când părțile au întreținut relații intime, ziua de 8 octombrie 1998, în condițiile în care, din ansamblul probelor rezultă cu certitudine că petrecerea a avut loc la 23 octombrie 1998, dată care corespunde perfect perioadei optime de concepție.
Coroborând concluziile celor două expertize, în sensul că pârâtul poate fi tatăl copilului, în limita sistemelor serologice efectuate (expertiză serologică) sau că acesta nu se exclude de la paternitatea copilului S.T.M. în urma investigării sistemului HLA (expertiză sistem HLA) cu celelalte probe administrate în cauză, instanța a apreciat că hotărârea primei instanțe este corectă.
Prin decizia civilă nr. 220 din 24 februarie 2003, Curtea de Apel Bacău a admis recursul civil declarat de pârât, a modificat în tot decizia, în sensul că a admis apelul, a schimbat în tot sentința pronunțată de judecătorie și, în fond, a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Instanța a reținut că probele testimoniale administrate nu confirmă existența relațiilor intime pretins petrecute între părți la 8 octombrie 1998, dată precisă indicată de reclamantă în acțiune, și care nici nu se încadrează în perioada de concepție care este stabilită ca fiind între 15 octombrie-3 decembrie 1998.
Instanța a mai reținut că singura martoră care a relatat că părțile ar fi întreținut relații intime este mama reclamantei, B.G., dar că și aceasta a precizat că are cunoștință despre aceste relații din spusele fiicei sale și că acestea s-au petrecut la 8 octombrie 1998, deci tot la data indicată de reclamantă în acțiune, context în care a apreciat că depoziția martorei nu se coroborează cu celelalte probe.
Curtea a mai arătat că martorii audiați nu au văzut ca părțile să fi fost împreună sau să fi plecat împreună de la petrecerea care a avut loc în jurul datei de 23 octombrie 1998.
Totodată, instanța a învederat că faptul că pârâtul nu este exclus de la paternitate, prin expertiza serologică, nu are relevanță, deoarece cu celelalte probe nu s-a dovedit acțiunea, motivând că nici din punct de vedere dermatoglific, minorul nu prezintă elemente dermatoglifice semnificative, pe baza cărora să se poată aprecia paternitatea pârâtului.
împotriva acestei hotărâri, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, considerând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a prevederilor art. 59 și art. 61 C. fam. și a prevederilor art. 190 C. proc. civ., ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, hotărârea fiind și vădit netemeinică.
Astfel, s-a susținut că este irelevant faptul că reclamanta a precizat în acțiune că a întreținut relații intime cu pârâtul la 8 octombrie 1998, în condițiile în care s-a dovedit că aceste relații au avut loc după petrecerea de la sfârșitul lunii octombrie 1998, situându-se în timpul legal al concepției.
Totodată, s-a reproșat instanței de recurs că a absolutizat concluzia analizei dermatoglifice, deși avea obligația de a corobora și de a lega indiciile de paternitate, rezultate din expertizele medico-legale de împrejurarea dovedită, că pârâtul a întreținut relații intime cu mama copilului în timpul legal al concepției.
S-a mai învederat că în mod cu totul nejustificat, instanța de control judiciar a înlăturat depoziția mamei reclamantei ca subiectivă, făcându-se trimitere la prevederile art. 190 C. proc. civ., în temeiul cărora, în cauzele referitoare la starea civilă, rudele și afinii, până la gradul al treilea inclusiv, pot să depună mărturie.
Recursul în anulare este fondat.
Astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, edificatoare în determinarea datei când părțile au întreținut relații intime este acea petrecere la care au fost văzute și de unde au plecat împreună.
Din probele administrate, rezultă că petrecerea a avut loc la data de 23 octombrie 1998, fiind evident că reclamanta s-a aflat în eroare în ce privește indicarea datei petrecerii când părțile au avut relații intime ca fiind 8 octombrie 1998.
De altfel, chiar instanța de recurs arată că petrecerea a avut loc în jurul datei de 23 octombrie 1998, reținând însă că martorii audiați nu au văzut ca părțile să fi fost împreună sau să fi plecat împreună de la petrecere.
Contrar celor reținute prin hotărârea atacată cu recurs în anulare, martorul S.C., audiat la cererea reprezentantului parchetului, a declarat că după terminarea petrecerii, cele două părți au plecat împreună din cameră.
în materia cercetării filiației, unde probele directe privind viața intimă a femeii și, mai ales, cele privind paternitatea pârâtului sunt rare, prezumțiile îndeplinesc un rol însemnat.
Or, faptul că, astfel cum rezultă din declarația martorei I.M., aceasta a văzut părțile în diverse locuri, înainte de nașterea copilului, iar după naștere, pârâtul a afirmat în fața să că "ar recunoaște copilul", sugerează paternitatea pârâtului.
Deși nu se poate reține că instanța de recurs a încălcat prevederile art. 190 C. proc. civ., înlăturând ca subiectivă, așa cum se susține, declarația mamei reclamantei, este greșită înlăturarea depoziției acesteia pentru considerentul că nu se coroborează cu celelalte probe.
Instanța nu a observat că în declarația dată, B.G., mama reclamantei, a arătat că în prezența sa, într-o discuție purtată cu reclamanta la maternitate, pârâtul a recunoscut că a întreținut relații intime cu aceasta, promițând că va recunoaște copilul, afirmații care reprezintă o mărturisire extrajudiciară a acestuia.
Cum în cauză s-a dovedit că petrecerea a avut loc la sfârșitul lunii octombrie 1998, când părțile au întreținut relații intime, iar această dată se situează în timpul legal al concepției, stabilit prin raportul de constatare medico-legală ca fiind cuprins între 15 octombrie-3 noiembrie 1998, cu un optim în jurul datei de 24 octombrie 1998, soluția instanței de recurs se vădește greșită.
Fundamentându-și soluția de respingere a acțiunii, instanța reține, pe de o parte, că neexcluderea pârâtului de la paternitate, prin expertiza serologică, nu are relevanță, deoarece cu celelalte probe nu s-a dovedit acțiunea, iar pe de altă parte, consideră că din punct de vedere dermatoglific, minorul nu prezintă elemente semnificative pe baza cărora să se poată aprecia paternitatea pârâtului.
Argumentele sunt criticabile, întrucât din examinarea concluziilor raportului de expertiză medico-legală privind cercetarea paternității, rezultă că din punct de vedere dermatoglific minorul prezintă 9 compartimente asemănătoare bărbatului și numai 7 compartimente asemănătoare mamei, deci stabilesc mai multe elemente de identitate între pârât și copil decât între mamă și copil.
Pe de altă parte, în primă instanță, au fost efectuate două raporturi de expertiză medico-legală privind stabilirea paternității, din care unul mai complex, ambele stabilind că din punct de vedere serologic pârâtul poate fi tatăl copilului.
în faza apelului, s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală a sistemului HLA, care a concluzionat că în urma investigării, pârâtul nu se exclude de la paternitatea copilului.
Mai complexe și mai exacte, expertizele genetice efectuate în sistemul HLA, bazate pe analiza transmiterii genetice a caracterelor, sunt în măsură să se pronunțe asupra filiației cu o marjă de eroare de numai 0,1 - 0,2%, aspect complet ignorat de instanța de recurs.
Cum din coroborarea probelor administrate, corect analizate de instanța de fond și de apel, rezultă temeinicia acțiunii formulate de reclamantă, pentru considerentele ce preced, a fost admis recursul în anulare, a fost casată hotărârea atacată și s-a respins recursul declarat de pârât împotriva deciziei Tribunalului Bacău.
Conform art. 274 C. proc. civ., intimatul-pârât S.E. a fost obligat la 500 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B.T.S.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10610/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10607/2005. Civil → |
|---|
